M-am întors de câteva zile din concediu şi după ce am depăşit nostalgia zilelor petrecute la soare, în repaus fizic aproape total, am găsit momentul unei analize obiective a vacanţei petrecute cu familia. Cât de important e să te rupi de cotidian, de rutină, de stres, de persoanele toxice, de ceasul deşteptător, de facturi, de vecini care se apucă de lucrări de amenajare a apartamentului (a se citi dărâmat de ziduri, spart de faianţă, etc.), de computer şi posturile de televiziune care te bombardează cu inepţii, scenarii apocaliptice, conspiraţii şi politică. Cât de bine e să mai trăieşti un timp de calitate alături de partenerul de viaţă, de copii, să te bucuri de ciripitul păsărelelor, de soarele arzător, de odihnă, de un moment de relaxare, de o carte bună, de un somn în aer curat sau de un ceai cu gheaţă.
Am ajuns în luna august, lună a concediilor, a vacanţelor, a bucuriei reîntâlnirii cu prieteni şi rude pe care nu le-am mai văzut de mult, cu cei plecaţi în occident şi acum întorşi pentru câteva zile în ţară. E timpul pe care îl visăm un an întreg, pentru care facem calcule, programări, cereri de concediu, economii, un mic scop intermediar în viaţă care să ne ajute să ne mobilizăm pentru încă o vreme, să ne motiveze să mai tragem câteva zile sau săptămâni ştiind că nu peste foarte mult timp ne vom bucura de o vacanţă binemeritată.
Pentru multă lume concediul reprezintă un lux, un deziderat greu de atins în contextul lipsei banilor, însă nu trebuie să uităm că vacanţa, timpul liber sunt imperios necesare. Dumnezeu a creat lumea şi apoi s-a odihnit, oferindu-i astfel omului un model, un exemplu. Sigur că noi creştinii nu mai suntem tributari mentalităţii iudaice a sabatului, că pentru noi duminica reprezintă ziua Învierii, dar nu trebuie să uităm necesitatea repaosului, a timpului liber asumat ca odină, relaxare, dezlipire de cotidian.
Omul nu este maşină, nu este robot, nu are piese de schimb pentru a înlocui organele uzate şi obosite, iar stresul, epuizarea, extenuarea, lipsa eliberării presiunii constituie probleme reale şi de loc de neglijat.
Aşa cum copiii de bucură de vacanţa mare, aşa cum studenţii abia aşteaptă pauza de după sesiune, la fel ar trebui să vadă şi adulţii această nevoie, chiar dacă e greu sa te rupi de cercetare, de afaceri, de proiectele în derulare. Avem nevoie de timp liber pentru noi înşine şi pentru ceilalţi. Evident, nu putem să-i uităm aici pe cei de alte naţii care nu doresc concediu pentru că sunt prea legaţi de serviciu (workahoolicii din Germania sau Japonia), dar până la urmă chiar şi ei fac câte o pauză necesară.
Timpul de calitate petrecut cu cei dragi este esenţial pentru a avea o familie sănătoasă. Părinţii transmit copiilor respectul pentru muncă, dragostea pentru Dumnezeu, preţuirea valorilor, dar în egală măsură îi învaţă să trăiască comuniunea în familie, comuniune care începe cu un moment de rugăciune de seară, cu o masă luată împreună duminica (sau şi mai des, dacă există posibilitatea), şi continuă cu o vizită la bunicii sau rudele în vârstă, cu o zi de naştere sau o aniversare petrecute în familia reunită (şi aşa ne întâlnim cu unchi şi mătuşi doar la nunţi şi la înmormântări) sau cu o săptămână de vacanţă la mare sau la munte, după buget şi posibilităţi. Şi toate acestea presupun timp petrecut împreună.
Familia modernă nu mai are timp pentru nimic, deşi cu puţină programare şi grijă se găsesc resursele pentru a face ceva împreună. Povesteam în urmă cu ceva vreme cu un prieten, om de afaceri, despre „meseria de părinte” şi alte provocări ale modernităţii. Mi-a mărturisit că nu are timp „nici să moară”, agenda lui fiind extrem de încărcată. Permanenta goană între afaceri, bănci, delegaţii, şedinţe, întâlniri, pentru a face bani, evident, şi a pune pâinea pe masă, urmată de transportul copiilor la pian, limbi străine, karate, pictură, înot şi altele îl golesc pe bietul om de energie. Iar seara când ajunge acasă, epuizat şi debusolat, nu mai poate face nimic pentru el. nu mai are timp să se roage, să citească o carte, să discute cu soţia, iar televizorul are rolul celui mai puternic somnifer. Şi stai să te gândeşti dacă merită toate zbaterile, toată goana după bani, condiţii de trai mai mult decât decente, şcoli înalte pentru prunci. Pentru ce? Pui capul în pământ şi tragi căruţa înainte. şi la un moment dat îţi dai seama că nu te-ai bucurat de nimic, că ţi-ai pierdut sănătatea, copiii au crescut şi tu nu ştii cu ce echipă de fotbal simpatizează, care le este mâncarea preferată. Nu-ţi mai recunoşti partenerul de viaţă, de fapt nu mai ai de loc viaţă de cuplu. Acelaşi lucru l-am discutat cu mai mulţi prieteni plecaţi la muncă în străinătate pentru o viaţă mai bună. Şi-au lăsat copiii cu bunicii, şi-au lăsat adesea şi soţiile în ţară. Iar ei au plecat la muncă. Pentru ce? Sau mai bine zis pentru cine? Copii cresc şi nu-şi mai cunosc părinţii, chiar dacă au tot ceea ce le trebuie şi doar au visat, căsniciile s-au destrămat, au apărut escapade extraconjugale. Pentru ce?
Părinţii care, din varii motive, nu au timp pentru copii lor, consideră că pot suplini cu bani sau cadouri lipsa lor din casă, Din păcate nu e o soluţie benefică nici pe termen scurt şi nici cu bătaie lungă. Copiii primesc totul de-a gata, nu apreciază eforturile părinţilor, ajung la rândul lor adulţi dar sunt obişnuiţi nu să muncească ci să ceară. Şi atunci? E nevoie de timp de calitate petrecut cu copiii. Un joc de rummy sau Monopoly pe masa din bucătărie, o ieşire la grădina botanică, un meci pe stadion (deşi e posibil ca limbajul tribunei să nu fie benefic pentru cei mici), o mică discuţie între patru ochi, o plimbare prin parc, o îngheţată un film la cinema fac enorm pentru părinţi şi copii. Iar copiii vor creşte şi se vor dezvolta armonios ştiind că părinţii lor îşi fac timp pentru ei, sunt gata mereu să-i susţină, să-i asculte, să le ofere un strop din experienţa lor de viaţă.
În cele mai multe cazuri, cuplul nu mai găseşte timpul necesar comunicării, partenerii se „îngroapă” în muncă, în activităţile cu copiii, cu părinţii lor, uitând că sunt şi soţi. De aceea este mai mult decât indicat să petreacă un timp doar pentru ei. Cunosc cupluri care au luat decizia de a face două concedii anuale, unul cu copii, altul doar pentru ei (financiar nu e de loc imposibil dacă se caută cu atenţie variante viabile, din timp, bine documentate şi calculate). Beneficiile pentru cuplu sunt extraordinare: există timp pentru discuţii, pentru clarificarea unor mici probleme, pentru intimitate, pentru o cină romantică, o plimbare, o bere. Aşa că vă sfătuiesc cu tot dragul să nu uitaţi de partener, chiar dacă e vorba de un week-end, o zi, o după-amiază liniştită. O vorbă înţeleaptă spune că „nu aduce anul ce aduce ceasul”, aşa că momentele de calitate fac extrem de mult bine.
Porunca a patra ne aduce înaintea ochilor datoria de a cinsti părinţii, bunicii, pe cei mai în vârstă. Din nou avem nevoie de timp, de mult efort în a ne urni, a cumpăra nişte fructe sau o ciocolata şi a porni în vizită. Pentru bătrânii rămaşi singuri, lipsa prezenţei celor dragi este dărâmătoare. Doamnele pe care le vizitez în prima vineri din lună pot da mărturie despre greutatea singurătăţii, a frustrărilor şi nemulţumirilor inerente vârstei înaintate. Şi toate încearcă să-şi înţeleagă copiii şi nepoţii, prinşi cu serviciul, cariera, studiile, aflaţi în imposibilitatea de a-şi vizita mai des mamele sau bunicile neputincioase, blocate în apartament din cauza vârste şi sănătăţii precare.
O povestioară pe care am citit-o de ceva vreme în cărţile de „vitamine pentru suflet” (dacă nu mă înşeală prea mult memoria) este relevantă în ceea ce priveşte timpul nostru liber alocat celor dragi. Spune povestea că două doamne respectabile povesteau la un ceai despre familiile lor. Una dintre ele mărturisea (parafrazez din memorie): „când bunica o vizita pe străbunica, totul dura cam două trei săptămâni. Pleca pe jos, cu vreo căruţă, la ţară, rămânea la casa părintească, ajuta la gospodărie, participa la şezători, la clacă, povesteau tot ce le durea, comunicau profund şi erau tare fericite. Când mama o vizita pe bunica, pleca la gară, lua trenul, rămânea câteva zile, ajuta la curăţenie, se mai supărau dar totul era apoi rezolvat. Când eu îmi vizitez mama, mă urc în maşină, conduc o oră, stau vreo două, îi duc o prăjitură, îmi dă nişte bani, nişte sfaturi pe care oricum nu le iau în seamă, şi apoi plec, urmând să vorbim la telefon. Acum stau şi mă întreb, cum o să fiecând fiica mea mă va vizita?”.
Dura realitate ne arată că omul modern nu mai are timp liber, că e super ocupat de dimineaţa până seara, că agenda e foarte plină şi că efectiv nu prea mai există timp liber. Ce vizite la bătrâni, ce întâlniri cu prietenii? Muncă, muncă, muncă.
Nu putem încheia scurta noastră incursiune în universul familiei şi a timpului liber fără a sublinia importanţa timpului liber pentru propria persoană. Cât de important e să spui „stop”, sa-ţi iei o zi liberă (dacă poţi, dacă te lasă şeful, evident), să pui mâna pe o carte, să fugi la mănăstire pentru o zi de reculegere, să găseşti variante concrete de a elimina tensiunea şi stresul, să faci sport, să-ţi oxigenezi plămânii, să te delectezi cu un film bun, o piesă de teatru, un concert. Cât de benefic pentru toţi e să poţi fi relaxat, calm, reechilibrat, plin de har, înţelept, deschis şi dispus să comunici, capabil să renunţi la o activitate din agendă pentru a fi împreună cu ceilalţi, sugerând momente de comuniune.
Să nu uităm totuşi că nu suntem maşini, că avem nevoie de timp liber, de relaxare şi încărcarea bateriilor, de eliberarea de stres şi tensiuni, de timp de calitate petrecut cu cei dragi. Nu mai avem cantitate, asta este, timpul zboară cu o viteză de neimaginat în urmă cu câţiva ani de zile, dar calitatea este extrem de importantă.
Aşa că vă doresc tuturor un concediu de vis, o vacanţă extraordinară, momente de relaxare şi fericire alături de persoanele iubite. Şi să auzim numai de bine.
Pr. Titus Sas
Departamentul pentru Familie şi Viaţă