Program special 23-28 martie 2020

Capela Sfantul Iosif2Toată săptămâna viitoare (de luni până sâmbătă), ne vom uni în rugăciune:

– începând cu ora 09.00, când vom celebra Sfânta Liturghie
– începând cu ora 17.30, când ne vom ruga Calea Sfintei Cruci

Toate celebrările vor fi fără credincioși (deci vă rugăm STAȚI ACASĂ). Capela va fi doar aparent goală, dacă vă veți ruga de acasă împreună cu noi!!!

Vă purtăm în rugăciune rugându-l pe Dumnezeu să fiți sănătoși!

PS 1. Credincioșii bolnavi, în vârstă și toți ceilalți cu diferite vulnerabilități (așa cum au fost identificați de specialiști) sunt rugați INSISTENT să rămână acasă, cu promisiunea că, la cerere, vor putea să primească Taina Spovezii și Divina Euharistie la domiciliu (programări la tel. 0745265935).

PS 2. În intervalul 10.00-11.00 vă stau la dispoziție din biserică pentru eventuale urgențe pastorale și sfaturi (recomand telefonic sau pe WhatsApp – 0745265935 – pentru a limita contactul direct), respectiv asistență spirituală în scaunul de spovadă, la Biroul parohial (DOAR PENTRU CAZURI ABSOLUT URGENTE!!!).

PS 3. Ne rezervăm dreptul de a modifica acest program în funcție de recomandările autorităților competente în diferite scenarii care vor fi lansate (cu promisiunea de a vă anunța acest lucru).

Acest articol a fost publicat în Administrative și etichetat cu . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *