Sărbătoarea Naşterii Domnului – vizită pastorală şi noi membri în Reuniunea Mariană

A treia zi de Crăciun, miercuri 27 dec. 2017, a fost o sărbătoare plină de lumină în Parohia „Andrei Mureșanu” din Cluj-Napoca. În prezența Episcopului eparhial, PS Florentin Crihălmeanu, în cadrul Sfintei Liturghii, „Armata Maicii Domnului” – Reuniunea Mariană din această parohie, a primit în rândurile sale 16 noi membri, care s-au înrolat bucuroşi sub steagul Preasfintei Fecioare Maria, cum rostesc marianiştii în versurile imnului: „Sub steagul tău, Marie / voioşi ne înrolăm / şi pentru veci, noi, ţie, / credinţă îţi jurăm”.

Click aici pentru albumul foto

Sfânta Liturghie solemnă a fost celebrată în Capela „Sf. Iosif” din Piața Cipariu, de către PS Florentin alături de care au concelebrat păstorii acestei parohii, pr. Mircea Marțian și vicarii parohiali, pr. consilier Titus Sas și pr. ceremonier Florin Isac, cel care îndeplinește și funcțiunea de îndrumător spiritual al Reuniunii Mariane parohiale ce poartă numele de „Regina Martirilor și Mărturisitorilor”. Totodată, la masa Sf. Altar s-au mai aflat: pr. consilier Adrian Avram director al Asociației Caritas-Cluj, pr. Virgil Florian preot din generația mărturisitorilor credinței și pr. Florin Pop îndrumător spiritual la nivel eparhial al Reuniunii Mariane.

În momentul rânduit, după ce s-a făcut binecuvântarea insemnelor de marianişti – insigne, eșarfe și diplome, noii membrii ai Reuniunii Mariane au făcut, în mod public, angajamentele, primind apoi aceste insemne care le conferă calitatea „fii aleși ai Preacuratei”. Astfel cei 16 credincioși au ales să intre „mai mult sub Scutul Maicii Domnului”, pășind pe calea „slujirii conștiincioase a lui Isus” și să dobândească „acele virtuți care să-i îndrepte spre desăvârșirea creștinească”, devenind modele de trăire creștină pentru aproapele lor.

În cuvântul de învăţătură, PS Florentin referindu-se la motivul sărbătorii, a spus: „În cea de-a treia zi de Crăciun, 27 decembrie, Biserica face pomenirea primului Martir al Bisericii creștine, Arhidiaconul Ștefan. Despre Ştefan, știm că a fost ales între diaconii care trebuiau să servească la mese pentru ca Apostolii să se ocupe de vestirea cuvântului Evangheliei. Ștefan este descris în Faptele Apostolilor și ca vestitor al Învierii lui Hristos, este ceea ce îi aduce moartea. În momentul în care vorbește despre Învierea lui Hristos și înălțarea Sa la ceruri, trezește mânia celor din Sinedriu, care consideră că acest cuvânt este o blasfemie, un blestem, şi îl condamnă la moartea prin lapidare, uciderea cu pietre, așa cum se făcea în Vechiul Testament. Însă Ştefan rămâne perseverent în credința lui până la sfârșit. Mai mult, Dumnezeu îi dă să vadă cerurile deschise și confirmarea credinței lui, pe Hristos Înviat de-a dreapta gloriei cerești a Tatălui. Ultimul cuvânt al diaconului Ştefan a fost: «Doamne, iartă-le lor, că nu știu ce fac!» – același cuvânt pe care Hristos îl rostise în timpul răstignirii Sale pe cruce.

Despre diaconul Ştefan, știm că a murit în intervalul 33 – 37 al erei creștine, înainte de convertirea lui Pavel. Relicvele sale au fost găsite mult mai târziu, în sec. al V-lea și apoi s-a început edificarea unor monumente în memoria sa. Sfântul Ştefan rămâne un punct de început pentru Biserica creștină, începutul șirului lung al acelora care și-au dat viața pentru Hristos, pentru credință. Un șir lung, de milioane și milioane de creștini ca și noi, care, de-a lungul istoriei Bisericii până acum, la începutul celui de-al III-lea mileniu, şi-au dăruit viața lui Hristos până la sfârşit. De aceea, cea de-a treia zi de Crăciun este şi o zi dedicată memoriei martirilor. De la începuturile Bisericii și până în prezent, mai cu seamă în timpul comunismului – şi aici avem exemplul luminos al episcopilor, călugărilor, călugărițelor credincioșilor care au suferit, unii până la moarte, pentru credinţa lor.

Cel dintâi martir al Bisericii, Sf. Ştefan şi apoi toţi ceilalţi martiri şi mărturisitori, au arătat, prin viața lor, credința în Hristos. Ne rămâne și nouă această grea și gravă datorie, de a transforma cât mai mult credința noastră – teoria pe care am învățat-o –, în practică, în viață, în trăire. Să nu rămânem doar teoreticieni ai credinței, aceia care vorbim frumos despre credință, ci, în primul rând, să fim trăitori ai credinței”.

La finalul predicii, Preasfinţia Sa a îndemnat: „În societatea de azi și mai ales în familiile noastre, să fim exemple de trăire creștină. Așa cum spun Scripturile, soțiile și mamele îi pot sfinți pe soții lor, pe fiii lor, după cum, și reciproc, soții îşi pot sfinţi soţiile, copiii. Sfinţirea celor de lângă noi este o mare responsabilitate. În familia creștină de multe ori aceasta înseamnă o mortificare, un drum de sfințenie până la momentul convertirii soţului, soţiei, fiului, fiicei; un drum care cere multe sacrificii, un adevărat martiriu, dar care trebuie acceptat cu bucurie pentru credință, mai ales într-o societate în care nu se cultivă binele și buna înțelegere în familie. De aceea, noi, creștinii, trebuie să fim un semn al unității personale cu Dumnezeu, al unităţii în familie, în societate, între oameni, între români, al unității împreună cu ceilalți și de alte naționalități, și de alte confesiuni, pentru ca Dumnezeu să fie, cu adevărat, totul în toate”.

După celebrarea liturgică, în calitate de gazdă, pr. Mircea Marțian a mulţumit, mai întâi „Tatălui Ceresc, Cel care ne-a dat acest cadou perfect, pe Fiul, prin adumbrirea Spiritului Sfânt şi cu ajutorul şi conlucrarea Mariei, care, iată, ne oferă în continuare, în virtutea preoţiei comune, noi apostoli şi misionari ai carităţii şi un sprijin concret preoţiei sacramentale”. A mulţumit pentru participare Episcopului eparhial, preoţilor, diaconilor şi, în contextul exprimării recunoştinţei, a dorit să amintească două nume, pe d-na Olimpia Puia, preşedinta Reuniunii Mariane parohiale, respectiv d-na Sanda Poenaru care a fost vice-preşedinta Reuniunii Mariane parohiale iar acum este vice-preşedintă a Reuniunii Mariane la nivel eparhial.

Mulţumiri au fost aduse grupului coral instrumental de la balcon, condus de d-na Carmen, organistei Camelia şi Iuliei – fiica pr. Mircea –, „care şi-a făcut debutul ca solistă”, dar şi diaconului Mihai Roman cantor la capela „Sf. Iosif” care s-a alăturat acestui „grup apărut la umbra Reuniunii Mariane parohiale”.

În semn de mulţumire pentru susţinerea constantă, PS Florentin a primit din partea Reuniunii Mariane şi a grupului de tineri ai Parohiei Andrei Mureşanu, un buchet de flori şi o icoană a Sf. diacon martir Ştefan.

Mulţumind lui Dumnezeu pentru frumoasa celebrare liturgică, Preasfinţia Sa a felicitat persoanele care au primit „eşarfa albastră a cerului şi insigna de membru al Reuniunii Mariane, să vă aducă aminte mereu că sunteţi fiicele Preasfintei Fecioare Maria, sunteţi o armată de luptă prin rugăciune. Vă consider o oaste preţioasă în rugăciune, atât pentru preoţi, cât şi pentru nevoile generale ale Bisericii, pentru credincioşi, dar şi persoane exemplu de lumină, caritate, blândeţe, ajutor fratern pentru cei aflaţi în boală-suferinţă sau pentru cei care sunt în vârstă şi persoanelor singure, cei care au nevoie de o rază de soare, de speranţă pe care le-o aduceţi”.

O mulţumire specială a fost adresată pr. Florian Virgil, „o prezenţă tăcută, modestă, dar care rămâne şi în această capelă, şi în alte părţi, la spovezi, de la ora 7.00 la 13.00 şi apoi, şi după-amiaza dacă e nevoie. Îi mulţumim, şi dânsul a făcut parte dintre mărturisitorii care au ţinut aprinsă flacăra credinţei”.

În semn de apreciere pentru pastorația prin care Parohia Andrei Mureșanu este cea mai mare parohie clujeană, PS Florentin a oferit celor trei preoți, pr. Mircea Marțian, pr. Titus Sas și pr. Florin Isac, Diploma și Medalia omagială „Iuliu Hossu” cu ocazia dublului centenar, al hirotonirii episcopale a Episcopului Iuliu Hossu și al Marii Uniri al cărei vestitor a fost.

Preasfinția Sa a reînnoit invitația făcută credincioșilor din întreaga eparhie, de a aduce la Sediul Episcopal, pentru a fi scanate, fotografiate și apoi la cerere restituite, acele documente și obiecte care păsrează urmele trecerii prin timp şi istorie a Episcopului Iuliu Hossu, cel care este cu adevărat o piatră de temelie a Eparhiei de Cluj-Gherla în actualele structuri.

Primind în suflete pe Hristos renăscut şi la acest Crăciun, pe Preasfânta Fecioară Maria de față mereu, precum şi pilda vie a primului martir, Protodiaconul Ștefan și a tuturor martirilor și mărturisitorilor creștini, participanții la această sărbătoare au mai rămas la un moment de comuniune – pe armonia colindelor PS Florentin a împărţit iconiţe şi binecuvântări –, urmat de agapa fraternă, apoi au plecat mai departe pe drumurile vieții, cu pașii mai ușori și mai siguri în lumina reînnoită a credinței.

Acest articol a fost publicat în Albume foto, Evenimente, Ştiri și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *