Şedința Consiliului Consilierilor Parohiali

INFORMAȚII IMPORTANTE ASUMATE ÎN CADRUL ŞEDINȚEI CONSILIULUI CONSILIERILOR PAROHIALI, desfășurată miercuri, 11 martie 2020, cu începere de la ora 17.00, la Centrul parohial de pe Bulevardul C. Brâncuși 44-46.

Ședința a început cu o rugăciune urmându-se apoi, punct cu punct, următoarea ordine de zi:

1.
S-a luat act de situația la zi economico-pastorală a parohiei și s-a aprobat bugetul cadru, care prevede cheltuielile și veniturile prognozate pentru anul 2020 și impactul negativ pe care îl poate avea asupra acestuia epidemia, care a cuprins și țara noastră (alături demulte alte sectoare de activitate, ce sunt sau vor fi profund afectate😥).

2.
S-a făcut o informare (asupra recomandărilor primite de la autoritățile competente bisericești și ale statului român), pentru ca apoi, ținând cont de aceasta să fie aprobat un plan de măsuri parohial în contextul pericolului epidemiei cu Covid 2019, ce prevede:

– dezinfectarea zilnică obligatorie a capelei și a mâinilor tuturor persoanelor care intră sau ies în/ din Capela Sf. Iosif
– interzicerea sărutatului icoanelor sau a închinării îmbibând mâna în apă sfințită
– constituirea, prin voluntari, a unui filtru de control al accesului credincioșilor, duminica și în sărbătorile de poruncă (începând de duminică, 15 martie 2020)
– accesul credincioșilor se va face doar pe la intrarea A (dinspre calea Turzii), urmând ca apoi să fie invitați să se poziționeze în funcție de numărul maxim de persoane admise, conform scenariului la zi indicat de autoritățile competente (la ora ședinței 100 persoane), în generoasele spații liturgice și în spațiile adiacente (unde vom transmite în direct toate celebrările, în format audio-video / respectiv audio, pe explanada exterioară de la intrarea A)
– rugăm credincioșii să se așeze cât mai răsfirat, preoții obligându-se să ofere împărtășania, în toate aceste diferite spații, pentru a limita, cât mai mult, contactul între credincioși
– insistăm pe punctualitate, atât la la sosire cât și plecare, pentru a se putea face aerisirile necesare
– evacuarea credincioșilor se va face doar pe la intrarea B, dinspre Piața Timotei Cipariu
– cu privirea la întrunirile săptămânale ale diferitelor grupuri pastorale care activează în parohie (la capelă sau la centrul de activități), s-a hotărât să se lase la latitudinea responsabilului de program și a părinților, iar, după caz, a beneficiarilor acestor mici grupuri parohiale compuse din copii, tineri sau adulți (cercuri de cateheză pe diferite grupe de vârstă, educație muzicală, cor, limbi străine, dansuri populare…). Ca recomandare, consiliului susține că ar fi prudent să se renunțe la aceste întruniri ale micilor grupuri, pe o perioadă limitată de timp, până când trece criza

Să ne bucurăm atâta timp cât putem să ne rugăm împreună la biserică, unde sunt așteptați cei mai curajoși dintre credincioși. Sigur, sunt așteptați doar cei care ”nu prezintă simptome ale infectării, nu vin din zone de risc sau nu au intrat în contact cu astfel de persoane, cei fără vulnerabilități, așa cum au fost definite de specialiști (persoanele vârstnice și cu alte afecțiuni medicale: diabet, boli cardiovasculare, respiratorii, hepatice, etc), respectiv cei care nu locuiesc alături de persoane, care sunt considerate cu vulnerabilitate ridicată”…

3.
Legat de evenimentul Hramului capelei noastre, joi, 19 martie 2020, Sărbătoarea Sf. Iosif, Ocrotitorul eparhiei și al capelei, unde de 13 ani ne desfășurăm activitatea sub protectoratul acestui sfânt părinte ocrotitor, s-a hotărât limitarea manifestărilor programate inițial la Celebrarea Sfintei Liturghii, cu începere de la ora 9.00, unindu-ne în rugăciune împreună cu Episcopul nostru Florentin Crihălmeanu. Celelalte activități anunțate inițial, inclusiv agapa fraternă, au fost anulate.

4.
La categoria ”diverse”, s-a abordat problema șantierului din vecinătatea Centrului de activități de pe Bld. C. Brâncuși 44, care a întârziat cu lucrările, fapt care afectează proprietatea parohiei, respectiv problema mult așteptatei numiri a unui nou preot vicar pentru parohia noastră. Chiar dacă comunitatea se bucură de grija și sprijinul arhiereului nostru, manifestate inclusiv prin ajutorul acordat cu generozitate de un grup de preoți din curie (cărora le suntem recunoscători), pentru noi rămâne o prioritate numirea unui preot dedicat comunității, datorită amplitudinii și diversității programelor pastoral-misionare desfășurate la Capela ”Sf. Iosif”, respectiv la Centrul de activități de pe Bulevardul C. Brâncuși. În acest sens, s-a întocmit o listă cu propuneri concrete care urmează să fie înaintată spre analiza și decizia Prea Sfinției Sale Florentin Crihălmeanu.

Ședința s-a încheiat cu o firească mulțumire adresată tuturor participanților care au fost de acord că, pentru a face față diferitelor încercări, trebuie să fim uniți și conectați ”în rugăciune”, orice s-ar întâmpla.

Acest articol a fost publicat în Administrative și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *