„Vacanţă All-Inclusive”

Dragi cititori, începem în forţă noul an, şi evident o nouă serie de articole, canalizând şi de această dată atenţia şi eforturile noastre spre familie, spre viaţă, iubire, respect, comunicare, ş.a.m.d. Relaţia de cuplu are nevoie de îngrijire, de o privire obiectivă care să sesizeze eventuale probleme, cu soluţiile de rigoare. Avem nevoie să trăim fericiţi alături de persoana căreia i-am jurat iubire, alături depersoana cu care ne simţim împliniţi.

Să nu vă lăsaţi furaţi literalmente de titlu, nu intenţionez să fac reclamă vreunei staţiuni de schi sau vreunei locaţii exotice aflate la mii de kilometri depărtare de noi. Vreau doar să plec de la ultimul film pe care am reuşit să-l văd mai zilele trecute la cinematograf – Vacanţă All – Inclusive (Couples Retreat).

Un film american simpatic, simpluţ ca acţiune, cu decoruri magnifice prezentând o insulă de vis pe care cuplurile se retrag pentru o vacanţă binemeritată, un program de relaxare cu ape limpezi, soare, păsărele, etc., totul competat cu şedinţe de terapie, yoga, masaj. Într-un cuvânt, vacanţa de vis pe care oricine şi-ar dori-o alături de persoana iubită.

Plicitisită de film, soţia mea zicea: „Pierdere de vreme, mai bine am fi mers la Avatar” (filmul 3D în mare vogă care a detonat toate topurile), fără a realiza, în întunericul sălii, cât de bucuros eram eu pentru faptul că am „pierdut” două ore observând şi analizând cuplurile şi problemele lor.

În fond aici am vrut să ajung: la problemele de cuplu de care ne izbim cu toţii, fie că recunoaştem, fie nu. La lipsa de iubire autentică, iubire vulnerabilă care se jertfeşte pentru celălalt şi care mult prea des e înşelată, la mulţumirile sau nemulţumirile pe care le avem faţă de persoana cu care ne-am jurat iubire eternă, la comunicare sau mai bine zis la lipsa ei, la respectul pentru personalitatea şi individualitatea celuilalt, la libertatea pe care fiecare trebuie să o aibă.

O să iau pe rând cele patru cupluri din film, să le analizez, să vi le prezint, tocmai pentru că sunt exemple concrete ale relaţiilor pe care şi noi le avem. E uşor să ne regăsim măcar în unul dintre ele, să recunoaştem că avem şi noi problemele noastre şi că e cazul să facem ceva pentru ca viaţa noastră împreună să funcţioneze la parametri optimi.

Un prim cuplu pe care trebuie să-l analizăm e cel care vine cu ideea  acestei vacanţe de evaluare şi vindecare. E un cuplu modern, partenerii fiind buni prieteni, colaboratori chiar şi la serviciu, apăsaţi însă de o mare durere, care umbreşte şi afectează profund relaţia: imposibilitatea de a avea copii.

Avem de a face cu un tip de cuplu des întâlnit în lumea de azi, în care unul dintre soţi domină iar celălalt acceptă această dominare până la un punct. Soţul e despotic, la modul elegant, le ştie pe toate, le face pe toate, are întotdeauna soluţii, nu acceptă răspunsuri negative la solicitările sale. E un „părinte” exigent, care uită că şi celălalt are personalitate, individualitate, are nevoie de libertate, greşeşte, e om. Soţia nu poate face nimic fără privirea severă, critică, paternală a unui soţ obsedat de perfecţiune. Şi tocmai această riguroasă introspecţie, permanentă, conduce la apariţia stresului care evident face bebele să se lase aşteptat. Acest aspect e atât de des confirmat de cuplurile infertile, care se stresează ani de zile cu fel şi fel de tratamente în încercarea de a procrea, şi care realizează că în momentul în care acceptă situaţia, înţeleg realitatea, devin mult mai relaxate şi miracolul poate să apară.

Soţul programează totul, doar el ia deciziile în cuplu, îşi oboseşte partenerul sfătuind şi explicând. E tipul de parteneriat unilateral, în care doar unul porunceşte şi celălalt trebuie să se supună fără crâcnire. Discutăm evident de o relaţie fără nici un viitor, fără nici o perspectivă, de vreme ce unuia dintre parteneri nu îi este permisă nici o părere personală, fiind ca o plantă crescută într-un ghiveci ţinut la întuneric.

Al doilea cuplu aduce în faţa noastră criza vârstei a doua. Soţia părăseşte „cuibul” conjugal plictisită de soţ, de lipsa lui de activitate, de slabele performanţe la nivel intim, dar până la urmă se întoarce, mărturisind că a trecut prin mai multe paturi pentru a înţelege la final că tot iubirea soţului e mai profundă, că tot el e cel mai frumos, deştept, dotat, etc.

Părăsit de soţie, soţul găseşte o iubită cu 20 de ani mai tânără, o persoană imatură dar vivace, dornică să-şi trăiască viaţa. Şi aşa cum se întâmplă de obicei, după ce criza se risipeşte şi „bătrânul” coboară cu picioarele pe pământ, înţelege că nu poate face faţă situaţiei, că nu mai are energia, spontaneitatea, curajul şi nebunia de acum 20 de ani, că a trăi lângă persoana nepotrivită ar fi efectiv un gest necugetat. A încercat să se mintă, să se creadă Superman, să-i cumpere prietenei o motocicletă, să facă să creadă că e încă tânăr nu doar la suflet ci şi fizic, dar realitatea crudă îşi arată colţii şi-l trezeşte la sentimente obiective.

Noua tentativă de relaţie vine să expliciteze modul de funcţionare al unui „cuplul de dependenţă”, în care un partener e „furnizorul”, cel ce plăteşte facturile, cumpără tot ceea ce e necesar, are bani pentru concediu, iar celălalt e „dependentul”, cel ce acceptă cu bucurie, fără nici o problemă, această situaţie „parazitară”, în care nu ai de făcut nimic (ei, nu chiar nimic, ci evident celălalt aşteaptă „recompense” pentru eforturile depuse) şi totul ţi se aduce pe tavă.

Finalul e cu happy-end, ca şi la orice film american, omul nostru întâlnindu-se cu consoarta, părăsind-o pe tânăra cu care se încurcase, făcând ca viaţa să reintre pe făgaşul normal, cu iertarea de rigoare şi promisiunile ferme de a drege busuiocul.

Al treilea cuplu e poate cel mai sugestiv, mai des întâlnit în societatea noastră. O familie cu 2 copii, în care soţii sunt convinşi că nu au probleme de cuplu, care aleg o astfel de vacanţă nu pentru terapie (nu au nevoi de aşa ceva) ci pentru a beneficia de luna de miere pe care nu a avut-o niciodată. Suntem observatorii unui cuplu căzut în rutină, în monotonia vieţii cotidiene, în care fiecare îşi are propriile probleme şi preocupări, fără a beneficia de o comunicare profundă. Soţii pun copiii pe primul loc, aproape exclusiv, fără a se mai gândi unul la celălalt, la nevoile lor. Intimitatea e aproape inexistentă, manifestându-se sporadic, fapt care evident afectează relaţia. Treptat, în urma terapiei, observă că totuşi există probleme, că nu se comunică cum trebuie, că mai au multe de aflat unul despre celălalt, că deşi sunt părinţi şi trebuie să-şi crească şi să-şi educe copiii, trebuie să găsească timp şi pentru ei înşişi. Iniţial nici nu doreau să plece în această vacanţă, fiind prea prinşi cu problemele şi proiectele cotidiene, în fond nimicuri, lucruri lipsite de importanţă. Copiii au fost cei care i-au convins că trebuie să ia o pauză, invitând bunicii să aibă grijă de ei în lipsa părinţilor.

Nu e rău să medităm la o asemenea situaţie, repet, extrem de des întâlnită, şi să remarcăm precum o face personajul de film: „Iubito, noi nu avem o problemă. Noi avem mii de probleme! Dar împreună le vom depista şi vom face lucrurile să meargă”.

Ultimul exemplu e cel al cuplului total rutinat, în care nu mai există nici cea mai mică formă de comunicare reală, partenerii fiind plicitisiţi unul de celălalt, sătui chiar, fără a recunoaşte această realitate. Un cuplu solid, cred  ei, care şi-a crescut copiii oferind o educaţie serioasă, spartană, moralistă. Din păcate aceste elemente lipsesc cu desăvârşire pentru cei doi parteneri.   Ar experimenta orice, cu oricine, la cel mai mic semn al unei posibile ocazii, fără nici o umbră de remuşcare pentru un posibil adulter. Un cuplu care nu se mai cunoaşte şi nu se mai recunoaşte. Un cuplu care nu are ce să-şi spună. Un cuplu care habar nu are care sunt aspectele pozitive şi negative ale celulilalt pentru simplu fapt că de ani de zile nu a mai privit atent la persoana iubită. Un cuplu care lasă aparenţa unei familii perfecte, solide, dar care nu mai există de fapt. Între soţi nu mai există nici o atracţie, nici un punct de legătură, singurele motive pentru care mai trăiesc sub acelaşi acoperiş fiind copiii şi salvarea aparenţelor. Doi străini aduşi laolaltă de un destin glumeţ. Terapia vine să le sublinieze această îndepărtare, să le arate adevăratele probleme, pe care şi acum se încăpăţânează să nu le recunoască.

Avem şi aici parte de happy-end, cuplul revizuindu-şi întreaga atitudine, recalculând valorile şi regăsind iubirea şi pofta de viaţă.

Nu v-am povestit pe scurt filmul doar de dragul de a o face, de a vă scăpa să mergeţi la cinematograf şi să daţi bani pe bilete (destul de piperate, de altfel). Am vrut, plecând de la ceea ce scenariul ne oferă, să creionez o tipologie a relaţiilor pe care o veţi putea regăsi şi în cărţile de psihologie a cuplurilor.

V-aţi regăsit? Foarte bine, e normal, deci aveţi de lucru. Nu v-aţi regăsit? Mai analizaţi, fiţi sinceri, depistaţi problemele şi greşelile. Sunt acolo, chiar dacă nu ne place să recunoaşte.

Evident, cele câteva tipologii expuse nu reprezintă întreg spectrul pe care-l regăsim în lumea reală. Avem însă câteva puncte de plecare pentru o serioasă analiză domestică, pentru a depista incipient problemele şi a le rezolva.

CONCLUZII

N-ar fi rău, dragii mei, să ne gândim la o vacanţă allinclusive, chiar dacă e criză, nu sunt bani, copiii răcesc, bunicii sunt bolnavi, maşina e stricată, nu am plătit impozitele şi, mai ales, nu ne-am vaccinat împotriva gripei AN1H1. Să ne luăm câteva zile libere, să ne analizăm relaţia, să vedem plusuri şi minusurile fiecăruia. Să lăsăm copiii, nepoţii, facturile, problemele, etc., în grija cuiva şi să ne facem timp pentru noi, să actualizăm iubirea, să îmbunătăţim ce e de îmbunătăţit, să comunicăm mai mult decât de obicei, să iertăm şi să cerem iertare, să ne redescoperim pe noi înşine şi pe cel sau cea cu care împărţim bunele şi relele, şi mai ales să nu uităm să ne rugăm. Unul pentru altul, pentru alţii, să-L invităm pe Dumnezeu în familia noastră, să invocăm Sfânta Treime care „cercetează şi vindecă neputinţele noastre”.

Şi, evident, să auzim numai de bine.

Pr. Titus Sas
Departamentul pentru Familie şi Viaţă

PS: încă mai aştept mesajele Dumneavoastră la titussas@yahoo.com.

Acest articol a fost publicat în Pastoraţia adulţilor, Pastoraţia familiilor, Resurse și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *