18 ani de pastorație sub fructuosul protectorat al Sf. Iosif

Sărbătoarea sfântului Iosif, Ocrotitorul Eparhiei de Cluj-Gherla încă de la întemeiere are pentru comunitatea noastră o conotație cu totul specială ce marchează un nou aniversar sub minunatul protectorat în capela care-i poartă numele situată la Demisolul Catedralei ”Martirilor și mărturisitorilor veacului XX”.

Celebrăm ”majoratul” adică 18 ani de încercări mereu transformate în bucurii, ani în care am avut ocazia de a participa la construcția unei mari familii (comunități) în inima Clujului. În plus ca de fiecare dată va fi o ocazie de a ura un sincer La mulți ani tuturor credincioșilor binecuvântatei noastre eparhii!

Au fost 18 ani în care am suferit la fel ca femeia din evanghelie, dar asemănător tot ce ea am fost vindecați prin mijlocirea celui care ”cu inimă de tată” ne-a condus mereu spre comuniunea cu Fiul său, manifestată, zi de zi, printr-o fructuoasă lucrare pastoral-cultural- social-educativă.

Chiar dacă suntem în plin șantier, vă așteptăm la o celebrare festivă în familie (fără invitați speciali), cu începere de ora 9.00, transformându-ne ziua într-o veritabilă zi de har, fără să pierdem dimensiunea jertfei manifestată prin lipsa confortului (vom celebra în condiții de șantier deschis) și a fastului liturgic (de care știți că noi ne ferim zi de zi), dar fără să pierdem esențialul oricărei zile de hram: o zi a recunoștinței pentru toate binecuvântările primite prin mijlocirea Sfântului Iosif.

Cum e și firesc vom mulțumi lui Dumnezeu pentru darul oferit comunității noastre acum 18 ani (prin grija și inspirația PS Florentin Crihălmeanu de pie memorie) – bărbatul garant, omul puternic și tăcut; Sfântul Iosif – pentru noi nu un ”patron”, ci un veritabil părinte protector.

Cei care doresc să fie asemănători ocrotitorul nostru (galanți, protectori și implicați…) sunt invitați să participe la o mică curățenie generală pentru a pregăti spațiile pentru sărbătoare în ajunul ei: marți, 17 martie 2025, începând cu ora 18.00.

Bunul Dumnezeu, prin mijlocirea Sfântului Iosif, să ocrotească comunitatea noastră, Eparhia de Cluj-Gherla și neamul românesc și să-i binecuvânteze pe toți cei care vor trece pragul capelei noastre!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *