Litania în cinstea Sfintei Fecioare
Doamne, îndură-Te spre noi,
Cristoase, îndură-Te spre noi,
Doamne, îndură-Te spre noi,
Cristoase, auzi-ne.
Cristoase, ascultă-ne.
Tată din cer, Dumnezeule, îndură-Te spre noi,
Fiule, Răscumpărătorul lumii, Dumnezeule, îndură-Te spre noi.
Spirite Sfânt, Dumnezeule, îndură-Te spre noi.
Sfântă Treime, un singur Dumnezeu, îndură-Te spre noi.
Sfântă Marie, roagă-te pentru noi
Sfântă Născătoare de Dumnezeu, roagă-te pentru noi
Sfântă fecioară a fecioarelor, roagă-te pentru noi
Mama lui Cristos, roagă-te pentru noi
Mama harului dumnezeiesc, roagă-te pentru noi
Mamă nepătată, roagă-te pentru noi
Mamă preacurată, roagă-te pentru noi
Mamă neprihănită, roagă-te pentru noi
Mamă pururea fecioară, roagă-te pentru noi
Mamă vrednică de iubire, roagă-te pentru noi
Mamă minunată, roagă-te pentru noi
Mama bunului sfat, roagă-te pentru noi
Mama Creatorului, roagă-te pentru noi
Mama Mântuitorului, roagă-te pentru noi
Fecioară prea înţeleaptă, roagă-te pentru noi
Fecioară vrednică de cinste, roagă-te pentru noi
Fecioară vrednică de laudă, roagă-te pentru noi
Fecioară puternică, roagă-te pentru noi
Fecioară miloasă, roagă-te pentru noi
Fecioară credincioasă, roagă-te pentru noi
Oglinda dreptăţii, roagă-te pentru noi
Scaunul înţelepciunii, roagă-te pentru noi
Pricina bucuriei noastre, roagă-te pentru noi
Vas spiritual, roagă-te pentru noi
Vas vrednic de cinste, roagă-te pentru noi
Vas vestit de cucernicie, roagă-te pentru noi
Trandafire tainic, roagă-te pentru noi
Turnul lui David, roagă-te pentru noi
Turn de fildeş, roagă-te pentru noi
Casă de aur, roagă-te pentru noi
Chivotul legii, roagă-te pentru noi
Poarta Cerului, roagă-te pentru noi
Steaua dimineţii, roagă-te pentru noi
Tămăduitoarea bolnavilor, roagă-te pentru noi
Scăparea păcătoşilor, roagă-te pentru noi
Mângâierea mâhniţilor, roagă-te pentru noi
Ajutorul creştinilor, roagă-te pentru noi
Regina Îngerilor, roagă-te pentru noi
Regina Patriarhilor, roagă-te pentru noi
Regina Profeţilor, roagă-te pentru noi
Regina Apostolilor, roagă-te pentru noi
Regina Martirilor, roagă-te pentru noi
Regina Mărturisitorilor, roagă-te pentru noi
Regina Fecioarelor, roagă-te pentru noi
Regina tuturor Sfinţilor, roagă-te pentru noi
Regină zămislită fără prihană strămoşească, roagă-te pentru noi
Regină înălţată cu trup la cer, roagă-te pentru noi
Regina preasfântului Rozar, roagă-te pentru noi
Regina păcii, roagă-te pentru noi
Mielul lui Dumnezeu, Care ridici păcatele lumii, iartă-ne, Doamne,
Mielul lui Dumnezeu, Care ridici păcatele lumii, ascultă-ne, Doamne,
Mielul lui Dumnezeu, Care ridici păcatele lumii, îndură-Te spre noi.
Preotul: Roagă-te pentru noi, Sfântă Născătoare de Dumnezeu.
Credincioşii: Ca să ne facem vrednici de făgăduinţele lui Cristos.
Preotul: Să ne rugăm:
Dă-ne, Doamne Dumnezeule, harul pentru ca noi, servii Tăi, să ne bucurăm de sănătatea neîncetată a minţii şi a trupului şi, prin mijlocirea Preasfintei Maria pururea Fecioară, să fim mântuiţi de tristeţea de acum şi să ne bucurăm de fericirea veşnică. Amin.
Ora de Adoraţie
Să ştii, fiica mea iubită, că, de câte ori va privi cineva la Mine în Sf. Euharistie cu credinţă şi cu evlavie, de atâtea ori voi privi şi Eu la el şi în cer se va bucura de fericirea deosebită de a fi privit de Mine (Isus către Sf. Gertruda).
Ora de adoraţie este o oră petrecută împreună cu Isus Euharisticul, amintindu-ne de suferinţele lui din Grădina Ghetsimani şi străduindu-ne să-L mângâiem şi să ispăşim vătămările ce I se aduc. Se pot face diferite rugăciuni. Mai jos oferim un posibil model.
Ora de adoraţie cuprinde patru puncte, corespunzând cu cele patru scopuri ale jertfei:
1. Adoraţie – închinare, recunoaşterea măririi lui Dumnezeu şi a supunerii noastre;
2. Mulţumire pentru binefacerile primite;
3. Ispăşire pentru păcatele noastre şi ale altora;
4. Rugăciune pentru lipsurile noastre şi ale Bisericii.
Să petrecem, deci, cu Isus o oră, unindu-ne cu El prin:
1. Adoraţie – închinare, recitând, dacă suntem singuri, sau cântând, dacă suntem mai mulţi:
Te ador, Isuse, Dumnezeu ascuns,
În această Taină nouă nepătruns;
Inima mea-ntreagă Ţie Ţi-o jertfesc,
Când sub vălul pâinii dornic Te privesc.
Simţurilor mele Tu le eşti ascuns,
Singură credinţa Taina Ţi-a pătruns;
Cred tot ce mi-ai spus Tu, Fiule-ntrupat,
Căci Tu eşti Cuvântul cel adevărat.
S-ascundea pe Cruce ce-i dumnezeiesc,
Iar aici s-ascunde şi ce-i omenesc.
Cred că eşti de faţă, Om şi Dumnezeu,
Mângâierea dulce-a sufletului meu.
Rănile-Ţi, ca Toma, Doamne, nu le văd,
Dar ca şi el, Domn şi Dumnezeu Te cred.
Dă-mi credinţă vie, dă-mi ca să sperez
Şi-n iubire-aprinsă Ţie să-Ţi urmez.
Taină de-amintire-a morţii Domnului,
Pâine de viaţă eşti Tu omului.
Fii şi mie pururi dulce nutremânt,
Singura-mi dulceaţă pe acest pământ.
O, Isuse bune, Miel însângerat,
Spală al meu suflet de orice păcat,
Căci din al Tău Sânge chiar şi-un singur strop,
Poate ca să spele-al rănilor potop.
O, Isuse, Doamne, tainic Dumnezeu,
Împlineşte dorul sufletului meu:
Fă să cadă vălul de pe faţa Ta
Şi-n vecia-ntreagă să Te pot vedea.
2. Mulţumire: Pe Tine Te lăudăm, pe Tine Te bine-cuvântăm, Ţie-Ţi mulţumim, Doamne, şi ne rugăm Ţie, Dumnezeul nostru. (Se poate recita sau cânta şi Doxologia cea mare).
3. Ispăşire:
Doamne, Cristoase, Inimii Tale,
Noi, păcătoşii, ne închinăm
Şi din această jalnică vale
Sus către ceruri rugi înălţăm.
Viaţa noastră-i trudă şi chin,
Tu ne ascultă lungul suspin.
Inima Ta, o, bune Isuse,
Fie de-a pururi scăparea mea
Frânţi de necazuri, Doamne, vom merge,
La pieptu-Ţi capul ne vom pleca;
Lacrima noastră Tu o vei şterge
Bune Isuse, cu mila Ta.
În chipul nostru lâncezitor,
Tu ne-ntinzi mână de ajutor.
Inima Ta, o, bune Isuse,
Fie de-apururi scăparea mea
Cu mari păcate Inima-Ţi bună,
Blânde Isuse, noi am rănit;
Cu răutatea noastră nebună
Pe Cruce iarăşi Te-am răstignit;
La-ale Tale blânde şi dulci chemări,
Am răspuns, Doamne, cu vătămări.
Inima Ta, o, bune Isuse,
Fie de-a pururi scăparea mea
Tu eşti a noastră dulce scăpare,
Toţi întru Tine nădăjduim;
Doamne, ascultă a noastră strigare
Şi vezi căinţa ce-Ţi oferim.
Ai Tăi, Isuse, ai Tăi suntem,
Să Te mai pierdem, noi nu mai vrem.
Inima Ta, o, bune Isuse,
Fie de-a pururi scăparea mea
Prin mijlocirea Neprihănitei,
Astăzi Îţi cerem mii de-ndurări.
Stinge, Isuse, focul ispitei,
Dă-ne tărie în încercări.
Dă-ne-n viaţă să Te iubim,
Şi-n veşnicie ai Tăi să fim.
Inima Ta, o, bune Isuse,
Fie de-a pururi scăparea mea
4. Rugăciune de cerere: Să se îndrepte rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta; ridicarea mâinilor mele: arderea de seară.
Isuse preadulce, Cristoase, Isuse îndelung răbdătorule, vindecă rănile sufletului meu şi îndulceşte inima mea, mult milostive, Te rog, Isuse, Mântuitorul meu, ca să Te măresc, fiind mântuit.
Timpul ce mi l-ai dat, nejudecat l-am prădat, Isuse al meu; drept aceea nu mă lepăda, ci cheamă-mă înapoi, Te rog, Stăpâne, şi mă mântuieşte.
Vindecă, Isuse al meu, rănile sufletului meu şi scapă-mă din mâna stricătorului de suflete, Isuse al meu, şi mă mântuieşte.
Tu eşti lumina minţii mele, Isuse al meu, Tu eşti mântuirea sufletului meu deznădăjduit, Mântuitorule, de pedeapsă şi de gheenă scapă-mă pe mine care strig: mântuieşte-mă, Isuse al meu, pe mine păcătosul.
Isuse al meu, mult milostiv, primeşte-mă pe mine cel ce mă mărturisesc şi mântuieşte-mă de stricăciune, Stăpâne.
Isuse, cu frică strig: primeşte-mă şi cârmuieşte-mă la limanul cel bun, ca, mântuindu-mă, să-Ţi cânt: binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.
Am căzut, Isuse, între tâlhari stricători de suflete şi sunt despuiat de haina ţesută de Dumnezeu şi zac acoperit de vânătăi; vin şi untdelemn toarnă peste mine, Isuse.
Să nu fiu alungat din gloria Ta, să nu ajung pe partea de-a stânga, preadulce Isuse, ci, unindu-mă cu oile Tale de-a dreapta, odihneşte-mă ca un milostiv.
Stăpâne Cristoase, Cel ce cu pătimirile Tale ai vindecat patimile mele şi cu rănile Tale ai însănătoşit rănile mele, dă-mi, celui ce am greşit, lacrimi de pocăinţă; umple trupul meu cu mireasma trupului Tău dătător de viaţă şi, cu sângele Tău, îndulceşte sufletul meu de amărăciunea cu care m-a adăpat potrivnicul.
Ridică la Tine mintea mea plecată spre cele de jos şi scoate-mă din prăpastia pierzării, că nu am pocăinţă, nu am înfrângere, nu am lacrimă de mângâiere care să mă ducă la adevărata moştenire. Întunecată îmi este mintea de patimile lumeşti şi nu pot privi spre Tine în suferinţă, nu mă pot încălzi cu lacrimile iubirii Tale. Ci, Stăpâne, vistieria bunătăţilor, dăruieşte-mi îndreptare deplină şi inimă tare ca să Te caut; dăruieşte-mi harul Tău şi voi înnoi în mine chipul icoanei Tale. Te-am părăsit, Tu nu mă părăsi Caută-mă şi povăţuieşte-mă la păşunea Ta, numără-mă cu oile turmei Tale alese şi, împreună cu ele, hrăneşte-mă cu verdeaţa dumnezeieştilor Tale Taine; pentru rugăciunile Preasfintei Tale Mame şi ale tuturor Sfinţilor Tăi. Amin.