Prohodul Maicii Domnului în Capela Sf. Iosif – joi 14 august 2025

În ajunul Sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, cu începere de la ora 18.00, vă invităm să ne rugăm împreună PROHODUL MAICII DOMNULUI: ”La mutarea Ta, Maică și Fecioară prea curată/Ți-au cântat cu duioșie îngerii toți/ Și mulțime mare de popor creștin.”

Momentul se bucură de prezența Formației de muzică religioasă ThreeO (compusă din cei trei frați Opreanu: Camelia, Francisc și Benedict) care vor contribui cu noi nestemate mariane compuse de frații bazilieni…

Să ne alăturăm şi noi cetelor îngereşti, apostolilor şi întregii Biserici, în lauda pe care o aduc Maicii Mântuitorului cu ocazia măritei ei adormiri.

Vă aşteptăm cu drag !

PS. Reamintim faptul că cei care doresc sunt invitați să participe la Pelerinajul Eparhial de la Mănăstirea Maicii Domnului din Cluj-Napoca, acolo unde vom fi și noi prezenți în 15 august cu începere de la ora 10.00 la Sfânta Liturghie Arhierească.