– cateheză şi oficiu special –
Introducere
Anul Credinţei în Eparhia de Cluj-Gherla are ca subtitlu Familia, leagăn al credinţei. În fapt se evidențiază faptul că ea rămâne şi astăzi una dintre primele instituţii de transmitere a credinţei creştine, adevărat leagăn al credinţei, cu un rol esenţial în noua evanghelizare.
Biserica, „expertă în umanitate”, cunoaşte bine marea misiune care revine familiilor. Şi cunoaşte preţul ridicat al fragilităţilor familiale sau a lipsei de credință care este plătit mai ales de copii (născuţi şi nenăscuţi), de bătrâni, de bolnavi…
Părinții primii cateheți.
Părinţii, în virtutea legământului căsătoriei au obligaţia nu doar de a da viaţă copiilor, dar şi de a-i educa din punct de vedere uman, moral, spiritual. Deoarece părinţii sunt reprezentanţii lui Dumnezeu în faţa copiilor lor, ei sunt cei care trebuie să le facă cunoscute acestora principalele adevăruri de credinţă, să explice rolul Preasfintei Fecioare Maria, rolul sfinţilor şi să dea mărturie de o viaţă de sfinţenie, pentru a-i putea îndemna pe copii, la rândul lor, la o viaţă curată, trăită după exemplul lui Isus Cristos.
La botez, părinţii s-au angajat să-şi ajute copilul în slalomul existenţei, sprijinindu-l pentru a înţelege câte ceva din aceasta. Ei îi vor vorbi de Cristos, fără a-l constrânge, îl vor duce la liturghie, aşa cum se preocupă să-l ducă la medic. Ei nu vor lăsa pe mâna altora problema educaţiei sale creştine, căci credinţa nu este ceva ce se învaţă ci o viaţă ce se comunică; nu este o conduită impusă, ci o experienţă de făcut împreună.
Copiii astfel educaţi vor aduce bucurie părinţilor lor, dar vor fi şi de un real folos societăţii.
De când trebuie să începem?
Educaţia credinţei trebuie să înceapă în familie de la cea mai fragedă vârstă a copilului. De aceea nu încape nici o îndoială că leagănul credinţei este familia. Aici credinţa prinde contur şi capătă primele forme şi manifestări. Într-o familie cu adevărat credincioasă, educarea la credinţă începe odată cu primul gângurit, cu primele vorbe, cu primii paşi şi se sfârşeşte odată cu moartea. De la naştere şi până la moarte, persoana urmează itinerarul credinţei în primul rând în familie: primul contact cu credinţa are loc în familie, încă de mic copil, prin intermediul părinţilor şi bunicilor, credinţa este trăită şi experimentată apoi ca adolescent şi tânăr şi, nu în ultimul rând, ca adult, în propria familie, devenind catehet pentru proprii copii sau ca persoană consacrată.
Ce presupune și caracteristica generală.
Iniţierea la viaţa creştină va presupune: trezirea simţului prezenţei lui Dumnezeu, realizarea primilor paşi în rugăciune, educarea conştiinţei morale, formarea sensului creştin în iubirea umană.
Ea va avea un caracter mai mult ocazional decât sistematic, permanent şi cotidian; mai mult de mărturie decât de învăţătură.
Sugestii pentru o educaţie creştină în familie.
1. În primul rând, părinţii ar trebui să aibă grijă de ceea ce sunt şi nu atât să se preocupe de ce trebuie să facă, căci un copil îşi reproduce părinţii prin asimilare şi imitaţie.
2. În al doilea rând, ei trebuie să creadă că, dacă îşi vor încredinţa constant copilul lui Dumnezeu, Acesta îi va purta de grijă (e nevoie de grupuri de rugăciune pentru copii; rugăciunea pentru cei dragi e o dovadă concretă de iubire).
3. Apartenenţa şi angajarea familiei într-o comunitate de credinţă mai mare – de pildă parohia – este un mod de a-şi exprima identitatea creştină. Participarea părinţilor la euharistie în fiecare duminică pentru a-L lăuda pe Dumnezeu şi a-I mulţumi împreună cu fraţii întru credinţă este esenţială în educarea copiilor; la fel trăirea creştină a duminecii – zi de odihnă în care familia se poate reuni şi copiii pot să se bucure de prezenţa mamei, a tatălui şi a fraţilor, ziua în care se poate trăi cel mai bine dimensiunea păcii.
4. Binecuvântarea cu semnul crucii este la rândul său un gest important care face parte din limbajul familiei creştine; părinţii îşi pot însemna copiii pe frunte cu semnul crucii dimineaţa şi seara, îi pot învăţa să-l facă singuri la începutul oricărei activităţi.
5. Rugăciunea zilnică a familiei este o şcoală a credinţei; este bine ca părinţii să se roage împreună cu copiii. Dar, până la a se ajunge la rugăciunea comună, copiii trebuie să-i vadă pe părinţi rugându-se, având Biblia în mână. De aici se naşte întâi curiozitatea lor şi apoi dorinţa de a participa.
Educaţia la rugăciune în familie – recomandări suplimentare.
Puterea rugăciunii familiale este foarte mare. Ce poate fi mai frumos decât o mamă care îşi învaţă copilul să facă semnul crucii, sau un tată care binecuvântează masa, înainte de a mânca? Oare ce este mai emoţionant decât recitarea unei rugăciuni împreună: părinţi, copii, bunici?
Fiecare familie poate adopta un stil propriu de rugăciune, dar de fiecare dată trebuie stabilit de comun acord, un timp în care celelalte activităţi se opresc (se închide TV, radioul, muzica etc.), un loc special pregătit unde să existe câteva obiecte, cărţi de rugăciune, chiar Biblia.
Copiii trebuie să înveţe să îşi dispună inima la întâlnirea cu Dumnezeu:
Dimineaţa – o rugăciune prin care să ofere ziua lui Dumnezeu şi prin care să-i ceară ajutorul.
La amiază – să-şi ofere munca pentru a-i face plăcere lui Isus.
Seara – o mulţumire pentru toate darurile primite.
Nu trebuie uitată rugăciunea de binecuvântare înainte de masă şi de mulţumire după masă, la acestea putându-se adăuga mereu invocaţii libere alese de copii.
Copiii nu trebuie forţaţi să se roage, ci trebuie acordat un timp suficient pentru ca ei devină receptivi la harul lui Dumnezeu, iar apoi să acţioneze; trebuie adaptată rugăciunea la ceea ce copiii pot primi, dar regularitatea este necesară.
În încheierea catehezei vă propun o povestioară intitulată sugestiv
„Când viaţa de familie se construiește pe temelia credinței”.
Povestea ne amintește de momentul propriu-zis al căsătoriei religioase…de importanța, măreția și semnificaţia lui; ceea ce se întâmplă într-o astfel de ocazie este un adevărat act de curaj din partea ambilor miri.
Se cunoscuseră într-o împrejurare cu totul neaşteptată, au rămas prieteni şi apoi s-au căsătorit. Abia plecase tânărul la oraş şi acolo, fiind obişnuit să frecventeze biserica, prima dată s-a interesat unde o poate găsi. A întrebat pe mai multe persoane, printre care şi pe o tânără, care avea să fie viitoarea lui soţie. Pe moment, tânăra l-a privit cu teamă. Un tânăr întrebă în miezul zilei de o biserică, aceasta a pus-o pe gânduri. În mintea ei ceva nu era clar. Îşi spunea: De la un tânăr din ziua de astăzi te poţi aştepta la orice, dar nu să întrebe unde este biserica. I-a explicat pe unde poate ajunge şi l-a asigurat că şi ea este de aceeași confesiune.
În prima duminică, după sfânta Liturghie, printre cei prezenţi, tânăra l-a recunoscut şi fără să-i spună nimic l-a prezentat părinţilor, explicându-le împrejurările în care l-a cunoscut. Se părea că între ei deja se legase o prietenie, pe care nu şi-o puteau exprima încă, pentru că abia se cunoscuseră. Încet, încet relaţia dintre cei doi a devenit destul de serioasă ajungând până acolo că s-au cerut în căsătorie.
Preotul a subliniat la predică împrejurarea în care cei doi s-au cunoscut. Acel tânăr căuta biserica, îl căuta pe Dumnezeu. Arătându-i unde este biserica, tânăra i-a arătat de fapt unde este Dumnezeu. I-a unit faptul că împreună erau căutători de Dumnezeu, iar preotul, la predică a avut grijă să sublinieze că Dumnezeu este iubire, iar ei erau căutătorii acestei iubiri. În timpul care a urmat au concretizat această iubire celebrând sacramentul Căsătoriei.
Sunt fericiţi, în ciuda faptului că mulţi îi vedeau ca nepotriviţi, deoarece unul era de la sat, iar celălalt de la oraş. În fond ce conta de unde provin, interesantă este împrejurarea în care s-au cunoscut. După celebrarea Căsătoriei religioase cei care au fost de faţă îşi spuneau: Această familie va fi una fericită pentru că tocmai împrejurarea în care s-au cunoscut spune că vor fi fericiţi. Acolo unde e vorba de Dumnezeu, chiar dacă viaţa de familie are greutăţile ei, ele sunt trecute cu uşurinţă. Şi nu s-a înşelat nimeni. Într-adevăr, acea familie a fost una fericită.
De altfel, printre cei prezenţi la celebrarea căsătoriei, vestea că s-au cunoscut întrebând de biserică s-a răspândit. Toţi îi cunoşteau ca fiind „cei care s-au întâlnit la biserică”. Şi acest motiv, dar mai ales seriozitatea cu care au abordat viaţa de familie, i-a determinat să fie o familie model. Nimic nu le mai putea sta în cale. Chiar şi copiii erau cunoscuţi ca fiind copiii celor care „s-au întâlnit la biserică”.
Și noi construim duminică de duminică, alături de Dumnezeu edificiul vieții noastre…
Tot cu Dumnezeu am pornit în universul iubirii trăite în Taina căsătoriei… să pătrundem din nou în acea atmosferă a iubirii gratuite așezată pe temelia credinței…(ne va ajuta un cântec la orgă sau intonat de Corul Allegria…
OFICIU SPECIAL
Pr.: Domnului să ne rugăm!
Toți: Doamne îndură-Te spre noi!
Pr.: Te lăudăm şi te binecuvântăm pe tine, Dumnezeule, Creatorul a toate, care la început ai făcut bărbatul şi femeia ca să fie o comunitate de viaţă şi de iubire. Îţi aducem mulţumire pentru că ai binevoit să binecuvântezi viaţa de familie spre a fi o imagine a unirii lui Cristos cu Biserica: îndreaptă-ţi privirea cu îndurare spre familiile prezente și spre toate familiile comunității noastre ecleziastice, şi tu, care i-ai păstrat uniţi atât în timp de bucurie, cât şi în timp de suferinţă, sporeşte-le iubirea, întăreşte-le legătura păcii, ca să se bucure mereu de binecuvântarea Ta. Amin.
Dragi soți și soții profit de prezența dvs. aici, propunându-Vă în mod liber şi din toată inima să vă reasumați public legământul încheiat cu prilejul Căsătoriei cerând alături de întreaga comunitate aceleași haruri și binecuvântări cerești. Vă reamintesc: Căsătoria este o alegere liberă şi responsabilă. Prin DA-ul nostru am afirmat în mod public că suntem pe deplin liberi şi conştienţi de pasul pe care l-am făcut. Propun ca cei care pot face acest lucru să-și dea mâna dreaptă ca semn de ajutor, de încredere, de prietenie, de siguranţă pentru ceea ce faceţi și să vă dăruiți unul altuia în fața lui Dumnezeu din nou promisiunea definitivă de iubire (Soții își pot da mâna dreaptă).
(Soții):
În faţa lui Dumnezeu şi a acestor martori, Eu ….., îmi reînnoiesc faţă de tine …. jurămintele făcute la căsătorie şi jur să te iubesc şi să am grijă de tine toată viaţa de acum înainte.
Te realeg pe tine de soţie, pentru a trăi împreună, la bine şi la rău, în bogăţie, dar şi în sărăcie, în sănătate dar şi în suferinţă până când moartea ne va despărţi.
(Soțiile):
În faţa lui Dumnezeu şi a acestor martori, Eu ….., îmi reînnoiesc faţă de tine …. jurămintele făcute la căsătorie şi jur să te iubesc şi să am grijă de tine toată viaţa de acum înainte.
Te realeg pe tine de soţ, pentru a trăi împreună, la bine şi la rău, în bogăţie, dar şi în sărăcie, în sănătate dar şi în suferinţă până când moartea ne va despărţi.
Pr.: Să cerem de la Dumnezeu să ne întărească în continuare în această alegere şi să binevoiască a împlini în noi toate Binecuvântările Sale. Să cerem Roadele Spiritului Sfânt asupra noastră și asupra familiilor noastre…El ne va înnoi dăruindu-ne iubirea, bucuria, pacea, răbdarea, bunăvoinţa, bunătatea, fidelitatea, blândeţea, stăpânirea de sine. Să spunem dar împreună după fiecare cerere:
R.: Reînnoieşte, Doamne, familiile noastre prin Spiritul Tău Cel Sfânt!
– Pentru ca Biserica să exprime în cadrul ei faţa unei adevărate familii, care să iubească, să dăruiască şi să ierte: R.
– Pentru ca familiile creştine să-şi asume în mod responsabil angajamentele de educare la credinţă şi să fie modele de viaţă şi de credinţă pentru copii lor: R.
– Pentru ca soţii creştini să descopere că, în planul lui Dumnezeu, căsătoria lor înseamnă vocaţie la iubire, la viaţă şi la slujire: R.
– Pentru ca familia creştină să fie călăuzită în drumul spre Cristos, astfel încât, fidelă voinţei divine, să fie întotdeauna deschisă noutăţii Spiritului Sfânt: R.
– Pentru ca tinerii şi adolescenţii noştri să fie vindecaţi de drama viciilor, în special a drogurilor şi a jocurilor de noroc, care afectează unitatea familiei: R.
– Pentru ca fiecare familie să privească în jurul ei, să identifice persoanele neglijate şi marginalizate şi să aibă grijă de ele printr-o solidaritate sinceră: R.
Pr.:Fie ca binecuvântările lui Dumnezeu să se reverse asupra tuturor familiilor, făcându-le să devină cu adevărat leagăne ale credinței.
Toți: Așa să ne ajute Dumnezeu. Amin.
Duminica cananeencei
Capela Sfântul Iosif
17 februarie 2013
Pr. Mircea Marțian