Înscrierile la programul video catehetic – ALTARATION, se pot face până cel târziu duminică, 5 martie 2017 (locurile sunt limitate), atât la Pr. Isac Florin cât și la subsemnatul (pr. Mircea Marțian).
Pentru cei care doresc comunic faptul că programul se va desfășura în fiecare marți – interval orar 18.00 –19.30 după următorul calendar:
Marți 7, 14, 21, 28 martie , respectiv marți 4 aprilie 2017!
Ce este?
Un parcurs de 5 întâlniri, cu manual și suport video, care dorește să ne ajute să redescoperim Liturghia, să o vedem într-un mod nou, înțelegând de ce și la ce suntem chemați duminică de duminică să participăm.
Cum?
Pentru participare înscrierea se face la biroul parohial. Întâlnirile se vor desfășura în Postul Mare 2017, săptămânal, timp de 5 săptămâni, într-o zi care convine participanților. Singurul cost de participare îl presupune achiziționarea manualului (15 lei).
În ce constă o sesiune?
Fiecare sesiune începe cu o reflecție (din manual), urmează materialele video, discuții în grup după fiecare segment și o reflecție finală.
Mai multe informații despre program, inclusiv cu secvențe video, găsiți la următoarea adresă: www.cristofori.ro/altaration