Luna noiembrie – luna dedicată sufletelor mutate de la noi (a sufletelor aflate în Purgator – conform spiritualității apusene)

Să nu-i uităm niciodată pe cei ce s-au mutat de la noi în lumea de dincolo de zidul morții! Să ne rugăm pentru cei răposați, așa după cum și tradiția noastră bizantină ne propune astfel de zile speciale cum ar fi sâmbetele din timpul Postului Mare!

În acest spirit (conectați cu inima la izvorul de spiritualitate apuseană) vă invităm să ne unim în rugăciune pentru toți cei răposați, cunoscuți sau necunoscuți. Să vizităm locurile unde își dorm somnul de veci, să aprindem lumânări (simbolul luminii pascale), să ne reculegem în tăcere și să ne rugăm pentru toți cei dragi ai noștri care au plecat din această lume.

Fiecare avem în inima noastră și în memoria noastră chipurile celor dragi. Să nu lăsăm să se șteargă această amintire (care are și o importanță identitară – privind cine au fost ei, știm cine suntem noi și ce trebuie să devenim). Să nu lăsăm să ni se fure memoria celor cărora le datorăm nu doar binele pe care îl avem noi astăzi, ci uneori chiar faptul că suntem, celor care s-au jertfit trăind cu iubire pentru noi – rugăciunea pentru cei răposați fiind și un minunat tratament împotriva uitării și a nerecunoștinței umane.

Cu acest scop ne-am adaptat programele noastre liturgice în Capela ”Sf. Iosif” propunând Sfinte Liturghii și rugăciuni speciale pentru mântuirea acestor suflete, după cum urmează:

Vineri, 01.11.2024 (Pomenirea tuturor sfinților);

Sâmbătă, 02.11.2023 (Pomenirea tuturor credincioșilor răposați);

Toate sâmbetele din luna Noiembrie (09, 16, 23 şi 30 noiembrie 2024);

Cu începere de la ora 06.45, respectiv 09.00, vă invităm la Sfinte Liturghii cu această intenție, urmată de celebrarea unor parastase comunitare (oricine e bine venit).

”Odihna cea veșnică dăruiește-o lor Doamne/ Și lumina fără de sfârșit să le strălucească lor/ Să se odihnească în pace/ Prin Mila lui Dumnezeu. Amin.”

Deschiderea Noului An Catehetic 2024-2025 și formularul de înscriere

Continuăm să pătrundem în misterele credinței și să strângem rândurile în diferitele grupuri pastorale ce vor deveni operaționale în noul an catehetic-misionar, 2024-2025, care va începe duminică, 29 septembrie 2024, cu deschiderea oficială și lansarea programelor catehetice și extra-catehetice alături de oameni inimoși sau de mai multe asociații partenere.

Vă așteptăm să ne bucurăm împreună de programele speciale propuse adresate TUTUROR ȘI FIECĂRUIA în parte pentru diferitele grupe de credincioși între 3-99 de ani!!!

Pentru aceasta, înscrieți-vă, completând formularul special pe care îl găsiți la cele două intrări în Capela „Sf. Iosif” din cadrul Catedralei „Martirilor și mărturisitorilor veacului XX” sau îl puteți completa online pe cel de mai jos:

Formular de înscriere online (Google Docs)

Program de vacanță pentru tineri și copii

Dragi copii și tineri,

Mai întâi vă salutăm cu mare drag și vă asigurăm de prietenia noastră, manifestată în mod deosebit prin rugăciunea pentru voi.

Știm că unii sunteți în vacanță, alții în așteptarea rezultatelor la examene, alții înaintea examenelor (BAC sau admitere la facultate), respecțiv, cei mai mari, în sesiune, dar îndrăznim să vă propunem o ultimă întâlnire din acest an formativ (2023-2024) pentru copiii (interval orar 13.00 -16.00), respectiv pentru tineri (interval orar 17.00-19.00) – duminică 30 iunie 2024, la centrul nostru de activități.

În continuare, pe perioada vacanței mari, ne vom vedea la Sfintele Liturghii, la Întâlnirea Națională a tinerilor catolici (cu cei înscriși), respectiv la Campusul pentru copii programat în intervalul 6-8 septembrie 2024.

Programul duminicii are în centru Sfânta Liturghie animată de voi la Capela ”Sf. Iosif”, pentru ca apoi în intervalele orare prezentate să ne vedem ca de obicei pe grupe pe Bulevardul C. Brâncuși 44.

La grupa tinerilor vom rula o nouă sesiune din programul video-catehetic „Aventura”.

Va fi o nouă ocazie de a ne mai întâlni, de a povesti, de a ne juca împreună și de ce nu, de a ne face planuri de vacanță.

Tinerii 13+ care pot și doresc sunt invitați să dea o mână de ajutor la întâlnirea grupei celor mici.

Vă așteptăm cu mare drag!

Schimb de experiență între Corul ”Basilica Cantans” și Corul ”Adoremus”

A fost o mare onoare și bucurie pentru noi să fim, timp de trei zile, gazdele Corului ”Basilica Cantans”, al Catedralei ”Sf. Ioan Botezătorul” din Wroclaw, Polonia, aflați sub conducerea doamnei dirijor Mirasuava Iura Jegleni. Corul ”Basilica Cantans”, încântă inimile și sufletele celor care îi ascultă de două decenii, fiind un adevărat ambasador al culturii muzicale poloneze, lucru confirmat prin câștigarea mai multor premii în cadrul diferitelor festivaluri de muzică sacră, naționale și internaționale.

O componentă specială a vizitei a fost întâlnirea cu mai mulți membrii ai Corului clujean ”Adoremus”, dirijați de Ana-Maria Mureșan. Cele două coruri s-au întâlnit în Aula ”Iuliu Hossu” unde și-au împărtășit pe rând din repertoriu și au cântat împreună într-o atmosferă fraternă.

Mulțumim dnei dirijor Ana-Maria Mureșan și dnei Conf. Cristina Mureșan care au participat la concertul de gală al corului oaspete și au creat prin această întâlnire punți muzicale româno-polone. Recunoștința o merită toți cei care au onorat cu prezența schimbul de experiență, care a făcut ca această călătorie muzicală, propusă de oaspeți la aniversarul lor de 20 de ani, să fie atât de rodnică, în prietenii noi, în descoperirea unor lucrări corale noi și cu atâtea amintiri frumoase de ambele părți.

Întâlnirea Inter-eparhială a copiilor din Arhieparhia de Alba-Iulia și Făgăraș și din Eparhia de Cluj-Gherla

Invităm copiii să participe la întâlnirea Inter-eparhială a copiilor din Arhieparhia de Alba-Iulia și Făgăraș și din Eparhia de Cluj-Gherla care va avea loc în acest an pe data de 25 mai, la Beclean (Jud. Bistrița-Năsăsud): Colegiului Național „Petru Rareș” (Str. Obor, nr. 83, Beclean, 425100).

Întrucât au fost probleme de comunicare prelungim perioada de înscrieri și până duminică 19 mai seara, dată până la care vă rog să ne transmiteți numele, prenumele copilului care dorește să participe (inclusiv vârsta).

Tema acestei întâlniri, la care sunt invitați copii cu vârste cuprinse între 6 – 14 este ”Rugăciunea, izvor de reînnoire”. Motto-ul: ”Iată le fac pe toate noi” (Apocaliptică 21,5); Iar cateheza va fi susținută de pr. Marius Taloș SJ .

Program:
– Ora 09,00 – primirea participanților
– Ora 10,30 – Sf. Liturghie arhierească
– Ora 12,00 – Festivalul copiilor
– Ora 12,30 – Prânzul
– Ora 13,30 – Cateheză
– Ora 13,45 – Activități pe tema IEC
– Ora 14,30 – Jocuri
– Ora 16,30 – Încheierea Întâlnirii Inter-eparhiale a Copiilor

Nevoi: Apă, gustărele, pelerină de ploaie, șăpcuță de soare.

Alte informații și înscrieri: pr. Mircea Marțian, tel. 0745-265935

Program special cu ocazia Sărbătorilor de Paşti 2024

MIERCUREA MARE, 1 MAI – Ungerea lui Cristos cu mir

  • 06.45 Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
  • 07.30-09.00 Recitarea Rozariului de durere
  • 09.00 Liturghia darurilor mai înainte Sfințite, devoțiune către Sf. Iosif
  • 18.00 CALEA CRUCII DE LA LOURDES – Adorație și ungere de obște
  • 19.00 Repetiții pentru preoții și copiii/tinerii care vor să se implice în celebrarea celor 12 Evanghelii ale Patimilor Domnului

 

JOIA MARE, 2 MAI –  Cina cea de Taină și Agonia din Ghetsimani

  • 06.45 Liturghia Sf. Vasile cel Mare
  • 07.30-08.50 Rugăciunea Rozariului de durere
  • 09.00 Liturghia Sf. Vasile cel Mare, devoţiune către Sf. Rita  
  • 18.00 SLUJBA CELOR 12 EVANGHELII ALE PATIMILOR DOMNULUI
  • 19.30 Repetiții pentru preoții și copiii/tinerii care vor să se implice în celebrarea Prohodului Domnului

 

VINEREA MARE, 3 MAI – Răstignirea lui Isus (zi aliturgică)

  • 8.00-12.00 Tăierea pâinii oferite de Sfintele paști și așezarea în pahare (așteptăm voluntari!)
  • 07.00-09.00 Recitarea Rozariului de durere
  • 09.00-10.00 Orele canonice
  • 18.00 PROHODUL DOMNULUI

 

SÂMBĂTA MARE, 4 MAI – Isus în mormânt

  • 06.45 Liturghia Sf. Vasile cel Mare
  • 07.30-08.50 Rugăciunea Rozariului de durere
  • 09.00 Liturghia Sf. Vasile cel Mare– Sfințirea Paștilor
  • 10.00-11.50 Pregătirea paharelor cu Sfintele Paști (amestecarea pâinii și a vinului) (așteptăm voluntari!)
  • 12.00 Repetiții pentru preoții și copiii/tinerii care vor să se implice în celebrarea Învierii Domnului
  • 21.00 ÎNVIEREA DOMNULUI (Utrenia Învierii)

DUMINICĂ, 5 MAI – Ziua Învierii Domnului nostru Isus Cristos

  • 08.30 Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
  • 10.00 Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur 
  • 11.30 Liturghia animată de copii
  • 18.30 Liturghia de seară

 

LUNI, 6 MAI – a doua zi de Paşti

  • 08.30 Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
  • 10.00 Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
  • 11.30 Liturghia animată de copii
  • 12.30 Tradiționalul concurs de ciocnit ouă roșii (la finalul Liturghiei animate de copii și tineri)
  • 18.30 Liturghia de seară

 

MARŢI, 7 MAI – a treia zi de Paşti

  • 06.45 Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
  • 07.30-08.50 Rugăciunea Rozariului
  • 09.00 Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
  • 18.30 Liturghia de seară

Începând cu 8 MAI se intră în programul normal.

 

ALTE ACTIVITĂŢI:

  • Concursul de ciocnit ouă roșii – în a II-zi de Paști, luni, 6 MAI 2024, ora 12.30 (după Liturghia copiilor).
  •  Expunerea unei expoziții de icoane pe sticlă, care va fi vernisată duminică, 9 IUNIE 2024, la finalul Liturghiei copiilor.

 Sărbători binecuvântate pline cu Haruri cerești!