O nouă sesiune (a IV-a) din Programul video-catehetic ”Teologia trupului pentru adolescenți!”.
A fost încă o seară minunată și rodnică în care ne-am concentrat pe conceptul general de obiceiuri și cum se formează ele.
Spicuim printre discuțiile cauzate de materialele vizionate:
- ”Important ar fi să ne concentrăm pentru a folosi obiceiurile ca motor pentru a ne împlini adevărata noastră identitate ca persoane umane, create după chipul lui Dumnezeu pentru relații de iubire și destinate să ajungă în Paradis.“
- ”O persoană virtuoasă este o persoană puternică și sănătoasă în ceea ce privește umanitatea ei.”
- ”Potrivit lui Aristotel un om virtuos este un om care alege în mod spontan binele!”
- ”Ce au în comun un atlet medaliat cu aur, un pictor demn de ai fi expuse lucrările într-un muzeu și un elev premiant? Este același lucru pe care îl au în comun un chitarist rock, un actor ce a câștigat un Premiu Oscar sau un campion la Jocurile video. Pentru a deveni ceea ce și-au dorit au trebuit să exceleze în munca lor și să exerseze din greu.”
- ”Practicarea virtuții ne face liberi și fericiți. Nu vom fi mai liberi și mai fericiți decât atunci când facem ce este bine, deoarece pentru aceasta am fost creați.”
- ”Dacă nu cultivăm viața noastră cu virtuți, apar (buruienile) viciile și ce este și mai grav e că ele ne subjugă ne fac sclavi.”
La final, nu ne-a mai rămas altceva de făcut decât să ne urăm:
”Spor la virtuți (unele sunt daruri care trebuiesc cerute în rugăciune și se primesc în comuniunea cu Dumnezeu)!” și ”La cât mai multe obiceiuri bune!”