Acte de evlavie creştină

(Prin aceste acte de evlavie, creştinul îşi poate trezi în suflet virtuţile teologale: credinţa, speranţa şi iubirea. Acestea se primesc prin Taina Sfântului Botez şi se pierd prin păcatele de moarte).

Act de credinţă

Dumnezeul meu, fiindcă eşti adevărul veşnic, cred tot ce ai descoperit Sfintei Biserici Catolice şi ce ne învaţă ea şi anume: cred că este un singur Dumnezeu în trei persoane deosebite, Care Se numesc: Tatăl, Fiul şi Spiritul Sfânt; cred că Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om în sânul Preacuratei Fecioare Maria, prin puterea Spiritului Sfânt şi Se numeşte Isus Cristos, Care a pătimit şi a murit pentru mântuirea noastră veşnică; şi cred că Dumnezeu îi răsplăteşte pe cei buni cu Împărăţia Cerului şi îi pedepseşte pe cei răi cu iadul şi vreau să trăiesc şi să mor în această credinţă.

Act de speranţă

Dumnezeul meu, fiindcă eşti atotputernic, nemărginit de bun şi milostiv şi Îţi împlineşti promisiunile, sper în iertarea păcatelor mele şi în Împărăţia Cerurilor, pentru meritele Domnului nostru Isus Cristos, prin faptele bune pe care am încredere să le fac cu ajutorul harului Tău.

Act de iubire

Dumnezeul meu, fiindcă eşti nemărginit de bun, Te iubesc mai mult decât orice şi, din dragoste către Tine, îl iubesc pe aproapele meu ca pe mine însumi şi sunt hotărât să pierd mai bine totul, chiar viaţa mea, decât să Te supăr vreodată.

Act de căinţă (părere de rău)

Doamne Dumnezeul meu, îmi pare rău din inimă de toate păcatele mele şi le urăsc, pentru că, prin ele, Te-am vătămat pe Tine Care eşti nemărginit de bun şi vrednic de iubire. Îmi propun, cu ajutorul Tău, să nu Te mai vatăm şi să-nconjur toate prilejurile de păcat.

(din “Cartea de rugăciuni” sub îngrijirea pr. prof. Anton Goţia,
Editura Viaţa Creştină, Cluj-Napoca, 1996
)