Programul de misiuni al Parohiei “Andrei Mureşanu” invită ca în Perioada Postului Mare
“SĂ FIM APROAPELE CELUI DE LÂNGĂ NOI”
dăruind celor sărmani ceea ce economisim prin post!
Donații în produse: alimente de bază și alte produse – pot fi depuse în
„banca de alimente” din interiorul Capelei Sf. Iosif
Donaţii în bani: – direct în cutia cu această destinație de la Altarul Sf. Anton
– pe bază de chitanță în care se stipulează scopul donațiilor
– pentru Persoanele Juridice, în baza unor Contracte de sponsorizare
Vă reamintim faptul că puteţi deveni asistenţii noştri sociali înscriind la biroul parohial familii sărace, pe care le cunoaşteţi, ce vor fi astfel beneficiari în cadrul acestei acţiuni de caritate.
Responsabil program,
Vasile Câmpian, Consilier Parohial