Ziua de întâi octombrie a fost declarată, în anul 1991, printr-o rezoluţie a ONU, Ziua Internaţională a Vârstnicilor. Pentru a marca acest eveniment, Asociaţia Caritas Eparhial Greco-Catolic Cluj, împreună cu Consiliul Judeţean Cluj – prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Cluj şi alţi parteneri, organizează, în data de 28 septembrie 2012, la ora 11, un bal în onoarea vârstnicilor din oraşul Cluj-Napoca. Locul de desfăşurare este Aula “Cardinal Iuliu Hossu” din cadrul Catedralei Greco-Catolice în construcţie din Piaţa Cipariu, Cluj-Napoca.
În cadrul proiectului socio-medical al Asociaţiei Caritas Eparhial Greco-Catolic Cluj se organizează, săptămânal, activităţi de socializare, de petrecere a timpului liber şi dezvoltare personală cu un grup de 60 de vârstnici. Seniorii din acest club s-au implicat în organizarea evenimentului prin sugestii, dorinţa lor fiind aceea de a sărbători această zi dedicată lor într-o ambianţă plăcută care să îi anime pe fiecare în parte. Cuvântul de deschidere din partea organizatorilor şi a partenerilor va fi urmat de momentele artistice prezentate de membrii clubului nostru, precum şi de alte momente artistice surpriză.
Nădăjduim ca şi acest eveniment să umple de bucurie inimile tuturor celor ce vor participa, iar binecuvântarea lui Dumnezeu să le lumineze vieţile.
Pr. Daniel Avram, purtător de cuvânt
Episcopia Greco-Catolică de Cluj-Gherla
Tel. 0729-884.889