Am avut onoarea de a-l primi la Catedrala ”Martirilor și mărturisitorilor veacului XX” pe Excelența Sa, domnul Roberto Musneci, ambasadorul Ordinului Suveran de Malta în România a cărui misiune este ”apărarea credinței și ajutorul pentru cei care au nevoie”.
A fost un fructuos dialog în care am avut ocazia de a-i prezenta complexa misiune găzduită de această importantă clădire, cu ale ei dimensiuni spirituale, ecumenice, cultural-educative și sociale și de a identifica noi punți de colaborare.
Înaltul oaspete a apreciat frumusețea lucrările efectuate aici, cu sprijinul exclusiv al credincioșilor, ce realmente înfrumusețează demisolul catedralei, promițând că va reveni de fiecare dată când va fi în Cluj și bineînțeles, cu ocazia finalizării și a binecuvântării noilor lucrări de artă murală.
Mulțumiri pr. Remus Tegzeșiu și dnului Claudiu Pădurean pentru prețioasa însoțire.