Întâlnirea Eparhială a copiilor găzduită de Parohia Română Unită cu Roma, Greco – Catolică „Adormirea Maicii Domnului”, Feldru – Valea Secerului, 28 mai 2022

Intalnirea eparhiala 2022Înscrierile pentru Întâlnirea Eparhială a copiilor găzduită de Parohia Română Unită cu Roma, Greco – Catolică „Adormirea Maicii Domnului”, Feldru – Valea Secerului, 28 mai 2022 s-au încheiat.

Reamintim tema acestei întâlniri, la care sunt invitați copii cu vârste cuprinse între 6 – 14 ani, este „Isus prietenul familiei mele”.

Programul manifestării este următorul:

  • 7.00 Îmbarcarea în Autocar (din fața Catedralei)
  • 7.10 Plecarea spre Feldru
  • 10.00 Sosirea grupului
  • 10.30 Sfânta Liturghie arhierească
  • 11.30 Prânzul
  • 12.30 Festivalul copiilor
  • 13:00 Cateheză
  • 13.15 Activități pe tema IEC
  • 13.50 Parada creației
  • 14.00 Jocuri
  • 16.00 Încheierea Întâlnirii Copiilor
  • 16.15 Întoarcerea
  • 19.00 Sosirea în Piața T. Cipariu

Amintim faptul că micii noștri coriști din Corul ”Allegria” au invitație specială pentru a oferi răspunsurile la Sf. Liturghie arhierească.

Multumim părinților care o să însoțească grupul alături de pr. Vlad.

Nevoi: Apă, gustărele, un pachețel cu mâncare (tip Sandwich), pelerină de ploaie, șăpcuță de soare.

Alte informații: pr. Mircea Marțian, tel. 0745-265935

Invitație pentru copiii din Corul Allegria și alți copii din comunitate care doresc să se înscrie și să participe la Întâlnirea Eparhială a Copiilor – sâmbătă, 20 mai 2017 – în Parohia Feldru /Valea Secerului

Cu bucurie vă invit să vă înscrieți (pe facebook/ telefoadoratie-copiinic/ sms sau email) pentru a participa și a reprezenta comunitatea noastră în data de 20 mai 2017, la  Întâlnirea Copiilor din Eparhia de Cluj-Gherla ajunsă la cea de-a XI-a ediție.

Tema acestei întâlniri, la care vor participa copii din majoritatea parohiilor Eparhiei, este ”Maria, învață-mă să spun Da!”, iar motto-ul: „Lăsați copiii să vină la mine…”(Lc 18,16).

Data limită de înscriere duminică, 7 mai 2016!

Continuă lectura „Invitație pentru copiii din Corul Allegria și alți copii din comunitate care doresc să se înscrie și să participe la Întâlnirea Eparhială a Copiilor – sâmbătă, 20 mai 2017 – în Parohia Feldru /Valea Secerului”