Lansare de carte la finalul Liturghiei animate de copii

La finalul Sfintei Liturghii animate de copii și tineri, duminică, 26 iulie 2026, comunitatea Parohiei „Sfântul Iosif” din cartierul Andrei Mureșanu a avut bucuria de a găzdui lansarea volumului „Povești de adormit copiii și de trezit părinții”, semnat de Ioana Onișor.

În cuvântul de deschidere, părintele Mircea Marțian, Parohul comunității și Protopop de Cluj, a subliniat că Biserica dorește să susțină toate inițiativele care îi apropie pe copii și pe părinți de Dumnezeu și unii de alții, iar o carte citită împreună în familie este o dovadă concretă de iubire și un adevărat prilej de dialog, educație și creștere spirituală. A încurajat familiile să redescopere frumusețea poveștilor care formează sufletul copiilor, crează relație și întăresc comuniunea dintre generații.

Continuă lectura „Lansare de carte la finalul Liturghiei animate de copii”

Lansare de carte și conferință Cristian Bădiliță

Cu prilejul lansării Enciclopediei ilustrate a creștinismului pentru secolul XXI, Cristian Bădiliță  va susține conferința Eros, Philia, Agape. Trei ipostaze ale dragostei.
Cunoscutul teolog, istoric al creștinismului, scriitor și artist va putea fi din nou întâlnit și audiat la Cluj, miercuri, 15 octombrie 2025, de la ora 18.00, în cadrul evenimentului organizat de Episcopia Greco-Catolică de Cluj-Gherla și Asociația Rediviva.

Codex Basilianus

Ne amintim cu drag că am avut onoarea ca, împreună cu comunitatea noastră parohială, să fim martori ai acestei nașteri, cu tot ce a însemnat perioada ei de ”gestație”, cu ale ei firești dureri și greutăți. Am fost binecuvântați și extrem de bucuroși la fiecare premieră ce propunea cântarea noilor comori muzicale proaspăt scoase la lumină, atât la momentele Sfintelor Liturghii celebrate în capela noastră, cât și la alte evenimente speciale din diferite locuri din țară sau străinătate, unde ThreeO, alături de invitați, au redat pe rând frumusețea pierdută a unui tezaur muzical autentic, românesc și profund creștin.

Felicitări fraților bazilieni, fraților Opreanu, Editurii și tuturor celor implicați în acest proiect ce a durat mai mulți ani.