Psalmii de penitenţă

Psalmul 6

Stăpâne-al meu, pedeapsă dă-mi, dar fără de mânie,
Fii milostiv cu mine, căci nu mai am putere
şi vindecă-mă, Doamne, căci tremur pân-la os;
făptura toată îmi e cutremurată.

Doamne, cât vei mai zăbovi?…
Întoarce-Te, Stăpâne, şi scapă-mă de chin,
salvează-mă, Tu Cel mereu preabun,
căci Numele Tău sfânt cei morţi nu-l pot rosti
şi cine să-Ţi aducă slavă, în lumea celor duşi?

Sunt istovit de plâns.
În fiecare noapte în lacrimi îmi scald patul,
iar aşternutul meu e inundat de plâns.
S-a stins în mine ochiul de-atâta întristare
şi văzul mi-a slăbit de asuprirea multă.

Fugiţi de lângă mine cei ce urziţi păcatul,
căci Domnu-a auzit suspinul meu adânc;
Domnul mi-a ascultat smerita rugăciune;
El îmi primeşte ruga.
Înspăimântaţi şi ruşinaţi, duşmanii mei
să dea-napoi, acoperiţi de ocară.

Psalmul 31 (30)

Tu îmi eşti adăpostul,
nu mă lăsa de râs.
Întru dreptatea Ta, ajută-mă să scap
Urechea, apleacă-Ţi-o spre mine
De grab, dă-mi izbăvire
Tu să-mi fii stânca tare,
cetatea întărită în care voi scăpa.

Tu singur îmi eşti stâncă, Tu eşti cetatea mea.
Condu-mă şi mă-ndrumă, pentru preasfântu-Ţi Nume.
Tu mă vei dezlega din lanţul pus de důşmani,
căci Tu îmi eşti cetatea.

Cu totul mi-am încredinţat în mâna Ta suflarea;
Tu m-ai răscumpărat, Stăpâne, adevăratul Dumnezeu.
Urăsc pe cei ce ţin la amăgiri deşarte,
şi sper numai în Domnul.

Dansez de bucurie c-ai fost statornic bun,
căci mi-ai văzut necazul
şi plânsul meu îl ştii.
Nu m-ai lăsat să cad în mâinile duşmane,
m-ai ridicat şi m-ai condus la larg.

Stăpâne, milă-Ţi cer Ajuns-am la strâmtoare,
mâhnirea-mi stinge ochii,
îmi mistuie gâtlejul şi rărunchii.
Viaţa mi se-neacă în tristeţe,
iar anii mei se istovesc gemând.
De păcătos ce sunt, sunt stors de orice vlagă
şi oasele mi-s roase.

Vrăjmaşii mă încarcă de ocară,
la fel fac şi vecinii;
celor din jurul meu li-s pricină de groază,
pe stradă cunoscuţii mi se feresc din cale.

Mă uită toţi, de parc-aş fi murit,
nu sunt decât un hârb.
Aud mereu bârfelile mulţimii:
Doar groază răspândeşte-n jur
Cu toţii par vorbiţi să mi se-mpotrivească,
toţi uneltesc şi vor să îmi ridice viaţa.

Dar eu, Stăpâne, în Tine mă încred
Şi zic: Doar Tu eşti Dumnezeul meu.
În mâna Ta îmi este firul vieţii;
neistoviţi duşmani am, o, scapă-mă de ei
Revarsă peste mine lumina feţei Tale
şi-n îndurarea Ta, ajută-mă să scap

Nu mă dezamăgi, când Te implor, Stăpâne,
ci umple-i de ruşine pe cei necredincioşi,
şi fă-i să fie muţi precum cei ce-s în iad.
Să amuţească buza deprinsă cu minciuna,
căci cu obrăznicie vorbeşte de cei drepţi,
trufaşă în dispreţ.

Ce mare Ţi-e răsplata
pe care-o pregăteşti celor ce-Ţi ştiu de frică:
o-mparţi la toţi cei ce s-ascund în Tine,
s-o vadă toată lumea.
Îi ţii adăpostiţi în preajma feţei Tale,
departe-i ţii de intrigi.
Îi pui la adăpost
de suliţile limbii.

Slăvit să fie Domnul
căci face, pentru mine, minuni din îndurare
în mijlocul cetăţii.
Ziceam odinioară, nechibzuit în mine:
De ochii Tăi m-ai izgonit departe,
însă mi-ai auzit glasul de rugăciune,
când am strigat spre Tine.

Iubiţi-L deci pe Domnul, voi toţi cei credincioşi,
căci Domnul îi păzeşte pe cei ce cred în El,
iar celor îngâmfaţi: pedeapsă înzecită.
Fiţi tari, inima sus,
voi toţi care vă puneţi speranţa întru Domnul.

Psalmul 38 (37)

Pedeapsă dă-mi, Stăpâne, dar fără de mânie,
îndreaptă-mă, dar nu întru asprime.
Săgeata Ta s-a abătut spre mine
şi mâna Ta o simt cum mă apasă.
Nimic n-am sănătos în trup, din pricina mâniei Tale,
nimic n-am sănătos în oase, din pricina greşelii mele;
Căci vina care-o am îmi trece peste creştet,
ca o povară grea simt că mă copleşeşte.

Puroaie mi se scurg din rănile murdare,
ca rod al nebuniei mele.
Sunt gârbovit şi abătut,
mă târâi prin tristeţe,
Mă arde chinu-n măruntaie,
totu-i bolnav în mine.

Sunt ţeapăn tot, mă simt zdrobit,
mi-e inima lovită şi-mi vine să răcnesc.
Suspinul meu, Stăpâne, Îţi stă mereu în faţă
şi gemetele mele nu-Ţi sunt necunoscute.
Se zbate inima în piept, puterile mă lasă,
în ochii mei s-a stins orice lumină, parcă.

De rana mea se-ndepărtează şi prieteni, şi rudenii,
cei ce-mi erau aproape, acum se ţin departe.
Pândarii vieţii mele mi-au rânduit capcane,
cei ce îmi vor nefericirea-s vorbiţi ca să mă piardă
şi zilnic şuşotesc minciuni.

Dar eu n-aud nimic, asemeni unui surd,
asemeni unui mut ce nu-şi deschide gura.
Ajuns-am ca şi omul ce nu mai are auz,
ce nu mai are gură pentru a da răspuns.
În Tine sper, o, Doamne-al meu,
căci ştiu c-ai să-mi răspunzi, Stăpâne-al meu
şi Dumnezeul meu.
Ziceam: Să nu mă laşi de râsul lor,
să nu-i laşi să triumfe atunci când eu mă clatin,
căci, iată-mă, îndată cad,
durerea mea-i necontenit cu mine.
Îmi strig fărădelegea
şi mă-nspăimântă vina.

Duşmanii mei sunt plini de viaţă şi au încă putere;
sunt numeroşi şi mă urăsc, fără să am vreo vină.
La binele ce-l fac mi s-a răspuns cu rău
şi vină mi se caută în binele ce-l vreau.

Stăpâne, nu mă părăsi.
Dumnezeul meu, nu sta aşa departe.
Grăbeşte Vino în ajutorul meu:
Tu, Domnul meu, şi mântuirea mea

Psalmul 51 (50)

Dumnezeul meu, fii milostiv cu mine
şi, după mare mila Ta, şterge-mi fărădelegea.
Cu totul să mă speli de orişice greşeală
şi curăţă-mă de păcate.

Căci fărădelegea mea eu o mărturisesc
şi pururea mi-e-n faţă păcatul săvârşit.
Păcate am făcut şi numai împotriva Ta
şi tot ce socoteşti că-i rău, am săvârşit mereu.
Deci drept vei fi când vei rosti sentinţa
şi fără greş când mă vei judeca.
Tu ştii c-am fost născut întru fărădelege
şi c-am fost zămislit de mama aflată sub păcat.
Iubeşti ca adevărul să fie şi în bezne,
în noaptea mea îmi dai înţelepciune.
Stropeşte-mă cu isop şi voi fi iar curat;
mă spală şi voi fi mai alb decât zăpada.

Fă-mă s-aud de bucurie şi de veselie,
ca oasele, zdrobite de Tine, să danseze.

Întoarce faţa Ta de la păcatul meu
şi şterge-mi fărădelegea.
Zideşte-o inimă curată în mine, Dumnezeule
şi înrădăcinează-n mine un spirit nou cu totul.

Nu mă alunga departe de la Tine
şi Spiritul Tău Sfânt să nu-L iei de la mine;
dă-mi să mă bucur iarăşi de mântuirea Ta
şi Spiritul Tău darnic să-mi vină-n ajutor

Pe calea Ta, am să-i învăţ pe cei ce-s vinovaţi
şi cei ce au păcate vor reveni la Tine.
Dumnezeul meu, izbăvitorul meu, scuteşte-mă
de sânge,
ca limba mea să strige despre dreptatea Ta.
Deschide-mi buzele, Stăpâne,
şi Te va lăuda în lume gura mea.

Tu nu doreşti s-aduc pe-altarul Tău vreo jertfă
şi nu Îţi e plăcută nici arderea de tot;
Jertfa pe care-o vrei e spiritul smerit:
o inimă zdrobită şi înfrântă Tu, Doamne, n-o respingi.
Sionului fă-i bine
şi în Ierusalim ridică iarăşi zidul.
Atunci îţi vor plăcea şi legiuita jertfă,
prinoasele depline şi arderea de tot;
atunci, pe-altarul Tău se vor jertfi viţei.

Psalmul 102 (101)

Ascultă-mi, Doamne, ruga,
Vreau ca strigarea mea s-ajungă pân-la Tine
Nu Îţi întoarce faţa de la mine
în ziua de restrişte.
Apleacă-Ţi înspre mine urechea.
În ziua-n care strig,
răspunde, nu întârzia.

Căci zilele se duc asemeni unui fum
şi oasele îmi ard cum arde un tăciune.
Ca iarba retezată se usucă inima;
uit până şi de pâinea ce trebuie s-o-nghit.
De geamăt îndelung
sunt numai ca o piele.

Sunt ca un pelican stingher într-un deşert,
sunt ca o cucuvea de prin dărâmături.
Rămân tot treaz şi, iată-mă,
ca un hulub însângerat pe-o turlă.

În fiecare zi duşmanii mă insultă,
turbează când mă văd şi-mi blčstemă viaţa.
În loc de pâine, cenuşa mi-e mâncare
şi plină de lacrime adăparea mea.

Mânia şi urgia Ta
m-au smuls şi m-au zvârlit afară.
Asemeni unei umbre se trec zilele mele
şi mă usuc ca iarba.

Dar Tu, Stăpânul meu, împărăţeşti în veci
şi vei fi pomenit din neam şi până-n neam.
Din dragoste pentru Sion, iar Te vei ridica,
căci vremea este, Doamne, să Te înduri de el
şi ceasul a sosit
Căci robii Tăi iubesc aceste pietre
şi de ţărâna lui le este atât de milă.

De Numele Tău, Doamne, se vor înspăimânta
popoare şi împărăţii de măreţia Ta,
când Domnul va zidi Sionul, aşa precum a fost,
când strălucirea Lui se va putea vedea,
când El se va întoarce spre ruga celor goi,
şi când va conteni să-i mai nesocotească.

Aceasta să se scrie pentru viitorime,
ca neamul rezidit să-L laude pe Domnul:
de sus, din Sanctuarul Său, s-a aplecat spre noi,
din ceruri a privit Stăpânul pe pământ,
ca să asculte plânsul celor căzuţi în lanţuri
şi să-i elibereze pe cei de sub osânda morţii.
Ca în Sion să fie vestit Numele Lui,
să fie lăudat în tot Ierusalimul,
când ţări şi când popoare s-or aduna-mpreună.

El mi-a tăiat puterea, fiind încă pe drum,
şi m-a scurtat de zile.
Doamne-al meu – am zis –
nu mă lua acum, la jumătatea vieţii
Cu anii Tăi acoperi veşnicia.
Odinioară, Tu ai zidit pământul,
iar cerurile sunt lucrarea mâinii Tale.
Acestea vor pieri, ci Tu vei dăinui.
Asemeni unei haine, se vor toci de vreme
şi le vei primeni; cum ai schimba un strai
le vei înlocui.

Dar Tu rămâi Acelaşi şi anii nu Ţi se vor isprăvi.
Copiii odrăsliţi din cei ce Te-au slujit se vor statornici,
iar seminţia lor Îţi va rămâne-n faţă.

Psalmul 130 (129)

Dintru adânc Te strig, Stăpâne,
ascultă-mi, Doamne, ruga:
urechea Ta să fie atentă
spre glasu-mi rugător

Dacă ne-ai ţine minte greşelile, Stăpâne,
Doamne, cine oare ar mai rămâne-n viaţă?
Dar Tu eşti dătătorul iertării de păcate,
să-Ţi fim supuşi cucernici.

Nădăjduiesc în Domnul,
din inimă-L aştept;
întru cuvântul Lui îmi pun toată speranţa.

Sufletul meu tânjeşte după Domnul,
mai mult decât străjerii aşteaptă dimineaţa,
şi decât veghea nopţii ivirea zorilor.

În Domnul, Israele, să-ţi pui toată speranţa,
căci Domnu-mparte harul
şi, cu mărinimie, îţi dă răscumpărare.
El singur îl răscumpără pe Israel
din tot ce a greşit.

Psalmul 143 (142)

Ascultă-mi, Doamne, ruga,
înduplecă-Ţi urechea spre rugăciunea mea,
din îndurarea Ta şi-ntru dreptatea Ta,
răspunde-mi
Să nu intri la judecată cu slujitorul Tău,
căci nimeni din cei vii nu-i drept în faţa Ta.

M-a asuprit duşmanul,
m-a-nfrânt şi m-a zdrobit
Cu sila m-a făcut să locuiesc în beznă,
ca morţii altor vremuri.
Suflarea mi se stinge
şi inima din piept mi-e plină de mâhnire.
Rechem din amintire zile demult apuse,
întruna mă gândesc la tot ce ai zidit,
mereu îmi amintesc lucrarea mâinii Tale.
Spre Tine stau cu mâinile întinse
şi sunt în faţa Ta ca un pământ setos.
Degrab răspunde-mi, Doamne;
abia că mai respir.
Nu Îţi ascunde faţa,
Să nu ajung la fel cu cei ce se coboară-n groapă.

Din zorii zilei dă-mi s-aud statornica Ta milă,
căci mă încred în Tine.
Descoperă-mi cărarea pe care vrei să merg,
căci tind numai spre Tine.

Păzeşte-mă, Stăpâne, de cei ce îmi vor răul,
în preajma Ta îmi caut adăpost.
Învaţă-mă să-Ţi împlinesc voinţa,
căci Tu-mi eşti Dumnezeu.
Preabun e Duhul Tău,
El să mă îndrumeze către pământul drept.

În Numele Tău, Doamne, Tu îmi vei da viaţă
şi, prin dreptatea Ta, scoate-mă din necaz.
Din îndrumarea Ta, îmi vei stârpi duşmanii
şi îi vei nimici pe-asupritorii mei,
căci Îţi sunt slujitor.

(Traducerea de faţă a Psalmilor de penitenţă aparţine Pr. Tertulian Langa).

 (din “Cartea de rugăciuni” sub îngrijirea pr. prof. Anton Goţia,
Editura Viaţa Creştină, Cluj-Napoca, 1996
)