Profitând de faptul că ziua de luni 2 aprilie 2018 este o zi fără școală vom muta întâlnirea noastră obișnuită, în intervalul orar 16.30 – 18.30, la Centrul pastoral de pe Bld C. Brâncuși 44!
Îi aștept pe toți copiii doritori, ca de obicei, cu mult drag!
O recunoștință aparte păstrăm copiilor și tinerilor care s-au unit cu noi în celebrări (ministranților), păstorilor care ne-au fost călăuze pe acest drum spre Lumină, familiei care a oferit materia necesară amintirii Sfintei Învieri, precum și tuturor voluntarilor (adulți sau tineri) care ne-au fost alături.
Felicitări tuturor și mulțumiri pentru implicarea activă!
Isus cel Viu să vă răsplătească …Și… suntem siguri că o va face!
Spovada este Sacramentul reconcilierii cu Dumnezeu, cu noi înșine și cu aproapele…
Dacă moartea Lui va deveni şi moartea noastră pentru păcat (manifestată plenar în Taina Spovedaniei), atunci învierea Lui va fi şi învierea noastră, adică ne îndeplinim țelul de a avea ”sărbători cu rost”, fiind resuscitați la Viață și astfel eliberați de orice teamă şi orice sclavie…
Nu o lăsați pe ultima clipă, chiar dacă și în ultima clipă este bine dacă ne urcăm pe această mereu pregătită ”Arcă a lui Noe” (unul dintre simbolurile biblice ale acestui sacrament) pentru a fi din nou salvați/înviați.
11.00 – 11.30 Repetiţii pentru copiii care vor să se implice în celebrarea Prohodului
18.00 PROHODUL DOMNULUI
SÂMBĂTA MARE, 11 APRILIE – Isus în mormânt
06.45 Liturghia Sf. Vasile cel Mare
07.30 – 08.50 Rugăciunea Rozariului de durere
09.00 Liturghia Sf. Vasile cel Mare – Sfinţirea Paştilor
10.00 – 11.30 Pregătirea paharelor cu Sf. Paşti (aşteptăm voluntari)
12.00 – 12.30 Repetiţii pentru copiii care vor să se implice în celebrarea Învierii Domnului
21.00 ÎNVIEREA DOMNULUI (Utrenia Învierii)
ALTE ACTIVITĂŢI: Atelier de confecţionat felicitări – adresat copiilor, în Joia şi Vinerea mare pe perioada oficiilor liturgice de seară (în Căsuţa Sfinţilor şi Atrium) – rugăm copiii să-şi aducă culori.
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ
DUMINICĂ, 12 APRILIE – ZIUA ÎNVIERII
08.30 Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur – celebrant pr. Titus Sas
10.00 Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur – celebrant pr. Mircea Marţian
11.30 Liturghia animată de copii – celebrant pr. Mircea Marţian
18.30 Liturghia animată de tineri – celebrant pr. Florin Isac
LUNI, 13 APRILIE – A DOUA ZI DE PAŞTI
08.30 Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur – celebrant pr. Mircea Marţian
10.00 Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur– celebrant pr. Titus Sas
11.30 Liturghia copiilor şi Concursul de ciocnit ouă – celebrant pr. Mircea Marţian
18.30 Liturghia animată de tineri – celebrant pr. Titus Sas
MARŢI, 14 APRILIE – A TREIA ZI DE PAŞTI
06.45 Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur– celebrant pr. Titus Sas
07.30 – 08.50 Rugăciunea Rozariului
09.00 Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur – celebrant pr. Mircea Marţian
18.30 Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur – celebrant pr. Florin Isac
ÎNCEPÂND DE MIERCURI SE REINTRĂ ÎN PROGRAMUL NORMAL
ALTE ACTIVITĂŢI: Expoziţie cu vânzare a felicitărilor şi a altor obiecte religioase realizate de copii – sumele obţinute vor fi direcţionate spre acţiuni cu caracter social.
Concurs de ciocnit ouă roşii – a II-a zi de Paşti, luni, 13 aprilie, ora 12.30 (după Liturghia Copiilor).
Tuturor sărbători binecuvântate cu haruri cereşti, vă doresc
ai dumneavoastră, preoţi slujitori:
Pr. Florin Isac, Pr. Titus Sas şi Pr. Mircea Marţian