Vă invităm la Serbarea și târgul de Crăciun care dorește să ne transpună în spiritul sărbătorii Nașterii Domnului nostru Isus Cristos, o sărbătoare a împăcării, a iubirii, a speranței și a bucuriei…
Haideți să fim împreună primind daruri și haruri, să lăudăm, să cântăm, să recităm, să dansăm și să ne… BUCURĂM.
Vă facem cunoscut faptul că de la ora 16.00 își va deschide porțile Târgul caritabil, organizat de copii și tineri intitulat: ”Pentru zâmbete de copii!!!”.
Așadar, cu mic și mare: să venim, să vedem, să participăm, să dăruim, dar mai ales … să primim!
A fost lansat, la Cluj-Napoca, volumul „Episcopii. Comportamente ecleziastice în vremuri de prigoană comunistă”, autor Gelu Hossu – eveniment organizat de Episcopia Greco-Catolică de Cluj-Gherla și de Editura „Viața Creștină”, în contextul comemorării în acest an a 75 de ani de la interzicerea Bisericii Greco-Catolice de către guvernul comunist.
Lansarea de carte a avut loc luni, 11 decembrie 2023, în Aula „Cardinal Iuliu Hossu” din Catedrala Martirilor și Mărturisitorilor sec. al XX-lea, Cluj-Napoca.
Pr. Vasile TofanăPr.
Au participat Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla, pr. Vasile Tofană, vicar general, pr. Mircea Marțian, protopop de Cluj I, pr. Nicolae Țap, protopop de Gherla și Dej, preoți, persoane consacrate, credincioși greco-catolici, invitați.
Au prezentat volumul: scriitoarea Ruxandra Cesereanu, scriitorul Adrian Popescu și istoricul Ioan-Marius Bucur. A urmat o mărturie a autorului și cuvântul Preasfinției Sale Claudiu.
După ce copiii și tinerii au colindat la Mănăstirea ”Macrina”, a doua zi, în 11 decembrie 2023 de la ora 17.00, Târgul de Crăciun a răsunat de glasul micilor colindători din Corul Allegria, dirijat de Cristina Nagy.
A fost modul lor de a duce vestea cea bună în centrul Clujului și a dărui și altora iubire şi căldură sufletească, din bogăția spirituală a celui pe care îl Sărbătorim: Pruncul Isus!
Pe lângă miracolul nașterii Domnului am mai făcut o descoperire; talentul de operator și regizor de montaj al tăticului Cătălin Vasiloiu căruia îi mulțumim pentru frumosul colaj.
Un sincer bravo adresat dirijoarei, pianistei, copiilor și părinților care i-au încurajat pe copii în acest pe cât de frumos, pe atât de dificil și plin de jertfă demers!
Duminică, 10 decembrie 2023 a avut loc o Sf. Liturghie arhierească la Mănăstirea „Sfânta Macrina” – casa generală pentru Surorile Baziliene – ocazionată de Sărbătoarea Grădiniței ”Sf. Ana”.
Am fost onorați de faptul că răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul de copii și tineri „Allegria” al Catedralei ”Martirilor și Mărturisitorilor veacului XX” sub bagheta dirijoarei Cristina Patrașcu-Nagy, acompaniați la pian de Iulia Marțian.
Colaborarea dintre comunitatea noastră și Grădinița Sf. Ana” a fost și este una extrem de rodnică fapt demonstrat și de mărturiile celor doi absolvenți ai Grădiniței „Sf. Ana”, Carina și Cristian, care au participat ani buni la programele comunității noastre (pentru copii și tineri), fiind pentru un timp și membrii ai Corului ”Allegria”.
A fost multă emoție, recunoștință și bucurie la Sărbătorii adeziunii în Catedrala ”Martirilor și mărturisitorilor veacului XX” – Capela ”Sf. Iosif”.
Mulțumiri pr. vicar parohial Vlad Pupăză, pr. Sebastian Peșteșan, asistentul spiritual Astru-Cluj, lui Leonard Socaciu, Președintele ASTRU-Cluj și educatorul grupului Astru-junior din comunitatea noastră, și Adrian Sebastian Bodea, responsabil ASTRU-parohial pentru organizarea acestui important moment al anului asociativ 2023-2024.