Campusul pentru copii (între 6-12 ani) 2-5 septembrie 2021

Parohia ”Andrei Mureșanu” alături de ASTRU Cluj – organizează
Campusul pentru copii (între 6-12 ani) în intervalul 2-5 septembrie 2021.

În primele 3 zile (2-4 septembrie) ne vom întâlni la Centrul de activități situat pe Bulevardul C. Brâncuși 44-46, în intervalul orar 11.00-17.00 (rugăm punctualitate atât la sosire, cât și la plecare). Participanții sunt așteptați zilnic la momente de comuniune pline de voie bună, cateheză, ateliere practice, jocuri, alte provocări și surprize!

Duminică, 5 septembrie 2021, ne vom întâlni la Capela ”Sf. Iosif” pentru celebrarea Sfintei Liturghii animate de copii și tineri cu începere de la ora 11.30, la finalul căreia o să împărtășim experiența întregii comunității.

campus sept 2020

Atenție:
– Pentru o cât mai bună organizare și a putea să respectăm normele impuse de autorități, la eveniment vor putea participa doar copiii cu vârsta cuprinsă între 6-12 ani, înscriși până cel târziu luni 30 august 2021.
– Copiii participanți trebuie să nu aibă febră și să nu prezinte simptome de boală.
– Pentru a putea să petrecem cât mai mult timp cu copiii, anul acesta nu vom găti noi la fața locului, ci vom apela la o firmă de catering care va aduce zilnic mâncare la centru în jurul orei 13.30 (costurile urmând să fie achitate de părinți sub forma unei taxe de participare: 20 lei/zi).
– Cei care nu-și permit aceste costuri sunt rugați să ia legătura cu noi pentru a găsi o soluție în vederea participării tuturor copiilor la eveniment.

Informații și înscrieri la Pr. Mircea Marțian, Responsabil parohial cu pastorația copiilor și tinerilor, 0745-265935 mircea.martian@gmail.com

Acest articol a fost publicat în Administrative, Evenimente, Pastoraţia copiilor, Pastoraţia tinerilor și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *