Întâlnire a Cercului de cateheză a adulților

Cercul de cateheză a adulților a continuat să descifreze misterul Sfintei Liturghii. Călăuziți de Episcopul Barron am ajuns la ”dimensiunea sacrificală a Liturghiei”, chiar în miezul ei, la Liturghia Euharistică, care este ”punctul culminant al Liturghiei”.

cerc adulti cateheza

Toate în Liturghie te conduc la comuniune! Dumnezeu ne vorbește iar noi îi răspundem, dar în această parte comuniunea e cea mai intensă.

În această sesiune am discutat despre jerfă, care înseamnă ”a-i dărui lui Dumnezeu înapoi o parte din creația Lui, ca semn iubire, recunoștință, ispășire, părere de rău”.

Fiecare participant la Liturghie oferă o jertfă (de timp, de efort, din rodul muncii- prin colectă) dar ”nu Dumnezeu are nevoie de jertfa noastră, ci noi avem nevoie de ea”.

Cum susținea și Sfântul Ioan Paul ”Ființa ta crește în măsura în care o dăruiești.” Mai mult se poate afirma că nimic nu e valoros fără jertfă!

Drumeţie de ecologizare

Dragi tineri iubitori de drumeție, ASTRU Cluj vă invită la un moment de rugăciune și ecologizare în comuna Gilau, jud. Cluj, sâmbătă, 10 iunie 2023.

ecologizare

Întâlnirea participanților va avea loc în Piața Cipariu la ora 9.30 de unde se va porni cu mașinile spre Motel Gilău.

Se va celebra Sfânta Liturghie în natura, după care vom porni în drumeție!

Program:

  • 9:30 – Adunarea grupului în Cipariu
  • 9:55 – Plecarea din Cipariu
  • 10:25 – Pornire pe traseu de la Motel Gilău
  • 11:00/11:10 – Începem Sfânta liturghie
  • 12:10 – 12:40 – pauză de masă
  • 12:45 – Pornim din nou pe traseu
  • 14:20 – Ajungem pe platou
  • 14:25- 15:00 – Facem rozariul pe platou
  • 15:00 – Părăsirea platoului
  • 16:45 – Ajungem la motel Gilău
  • 16: 50 – (După 5 minute) plecarea spre Cluj
  • 17:15 – Suntem înapoi în Piața Cipariu

Echipament necesar:

  1. îmbrăcăminte și încălțăminte(impermeabilă) pentru drumeție;
  2.  șapcă;
  3. apă suficientă;
  4. pachet cu mâncare pentru prânz;
  5. pelerină;
  6. rozariu;
  7. pătură/ pernă de scaun/ scaun pliabil;
  8. Bețe de drumeție (opțional)

Pelerinaj din Cluj-Napoca la Mănăstirea „Coborârea Sfântului Spirit” din Molișet

Călugării Ordinului Sfântului Vasile cel Mare şi credincioşii Parohiei Molişet ne invită cu mult drag să preamărim împreună pe Dumnezeu participând cu bucurie la sfânta Jertfă a Liturghiei cu ocazia Hramului Mănăstirii ,,Coborârea Sfantului Spirit și la celebrarea Jubileului de 400 de ani de la martiriul Sfântului Iosafat.

moliset

Manifestarea va avea loc, Duminică 11 iunie 2023, cu începere de la ora 10.30 la Molișet.

Doamna consilier al parohiei noastre, Aurelia Chiorean (tel. 0755-830027) vă stă la dispoziție celor interesați pentru a vă înscrie și a putea participa la acest eveniment (în prezent mai sunt 10 locuri!).

Program special cu ocazia Sărbătorilor de Paşti 2023

intrarea-domnului-in-ierusalim-foto-viorel-catusanu

MIERCUREA MARE, 12 APRILIE – Ungerea lui Cristos cu mir

  • 06.45 Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
  • 07.30-09.00 Recitarea Rozariului de durere
  • 09.00 Liturghia darurilor mai înainte Sfințite, devoţiune către Sf. Iosif
  • 17.30 CALEA CRUCII DE LA LOURDES – Adorație și ungere de obşte
  • 19.00 Repetiţii pentru preoții și copiii/tinerii care vor să se implice în celebrarea celor 12 Evanghelii ale Patimilor Domnului

JOIA MARE, 13 APRILIE – Cina cea de Taină/ Agonia din Ghetsimani

  • 06.45 Liturghia Sf. Vasile cel Mare
  • 07.30-08.50 Rugăciunea Rozariului de durere
  • 09.00 Liturghia Sf. Vasile cel Mare, devoţiune către Sf. Rita
  • 18.00 SLUJBA CELOR 12 EVANGHELII ALE PATIMILOR DOMNULUI
  • 19.30 Repetiții pentru preoții și copiii/tinerii care vor să se implice în celebrarea Prohodului Domnului

Continuă lectura „Program special cu ocazia Sărbătorilor de Paşti 2023”

Un nou curs practic de icoane pe sticlă

Anunțăm cu bucurie un nou curs de icoane pe sticlă.

  • Cine poate participa? – copii 7+, adolescenți, dar și adulți (însoțitori)
  • Când? – în 24 și 25 martie 2023
  • Unde? – la Centrul de activități de pe Bld. C. Brâncuși 44.
  • Cum? – după următorul program: vineri 24 martie, în intervalul orar 16,00 – 18,00 și sâmbătă, 25 martie, în intervalul 12,00 – 14,00.

Alte informații și înscrieri, la Ioana RUSU, Responsabil proiect, tel. 0749-842558.

icoane pe sticlaImagine de la un eveniment similar al Cercului de artă sacră parohial ”Virgil Fulicea”.

O duminică în marea familie a tinerilor

Invităm tinerii DUMINICĂ, 19 MARTIE 2023, ÎNCEPÂND CU ORA 11.30, la bucuria momentului aniversar: CAPELA „SFÂNTUL IOSIF” – ȘAISPREZECE ANI SUB FRUCTUOSUL PROTECTORAT AL PĂRINTELUI NOSTRU OCROTITOR.

Vizionare film Sf Iosif

În program:

  • Procesiunea reprezentanților grupurilor parohiale
  • Sfânta Liturghie animată de copii și tinerii din Corul ”Allegria”, dirijat de Cristina Nagy
  • Vizionarea unei Proiecții aniversare „Mulțumim Sfinte Iosif”
  • Scurt moment al recunoștinței

La final, începând cu ora 13.00 și până vă veți simți bine vă invităm la o duminică în marea familie a tinerilor luând împreună masa la căsuță, vizionând Filmul ” Sfântul Iosif, tatăl nostru spiritual” și petrecând împreună un timp ca frați de credință.

VĂ AŞTEAPTĂ CU DRAG!

Echipa de responsabili

PS. Mulțumim tinerilor care țin aproape de biserică și nu ne lăsă să îmbătrânim (urât)