Asociația ”Misionarii lui Padre Pio” în colaborare cu Parohia Greco-Catolică Andrei Mureşanu Cluj-Napoca, vă invită cu bucurie să luați parte la un târg caritabil, având ca scop strângerea de fonduri pentru renovarea și amenajarea Centrului Social-Comunitar Sollievo!
Anunțăm Campusul estival „CU HAR DE SUS; TRĂIM DIN PLIN!”, adresat copiilor (între 6 și 13 ani), în perioada 16-18 august, 2018 la Centrul de activități situat pe Bld. C. Brâncuși 44.
Catehezele prezentate vor explica cele șapte sacramente. Pe lângă partea catehetică, programul va cuprinde și o parte cu activități de aprofundare a noțiunilor catehetice: jocuri pe diferite categorii, precum și activități de tip lucru-manual.
Tinerii din comunitate (mai mari de 13 ani) sunt invitați să se înscrie și să participe ca voluntari alături de cei din ASTRU.
Înscrierile se fac la pr. Mircea Marțian, Responsabil parohial cu pastorația copiilor.
Dacă-l iubiţi pe Sfântul Iosif, imitaţi virtuţile sale!” Sf. Ambrozie
Vă invităm cu mic cu mare
LUNI, 19 MARTIE 2018, SĂRBĂTOAREA SFÂNTULUI IOSIF
la bucuria momentului aniversar:
„CAPELA „SFÂNTUL IOSIF” – UNSPREZECE ANI SUB FRUCTUOSUL PROTECTORAT AL PĂRINTELUI NOSTRU OCROTITOR”.
ÎN PROGRAM:
Capela Sf. Iosif
ORA 08.30: Oficiu de mulțumire animat de Grupul de rugăciune ”Copiii Sf. Iosif”
ORA 09.00: Intrare în procesiune a celebranților, Sfânta Liturghie Arhierească, pontificată de P.S. Florentin Crihălmeanu, Litania Sf. Iosif, Ceremonialul indulgenței plenare, Intonarea Imnului parohial ”Iosif este Sfântul”
ORA 11.00: Ceremonie de premiere a binefăcătorilor comunității noastre
Aula Cardinal Iuliu Hossu
ORA 11.30: Vizionarea unei Proiecții omagiale ”Mulțumim Sfinte Iosif”, agapă fraternă
Holul de acces A
Vizitarea Expoziției omagiale realizată de copii în cadrul Cercul parohial de artă ”Virgil Fulicea”, sub coordonarea dnei Ioana Rusu.
Alte surprize…
VĂ MULȚUMIM TUTUROR PENTRU GENEROSUL SPRIJIN ȘI VĂ AŞTEPTĂM CU DRAG!
Pentru o bună desfășurare a manifestărilor, cei care doresc, pot să ofere o donație cu această destinație la toate Sfintele Liturghii celebrate pe Altarul Capelei noastre, duminică, 11 martie 2018, respectiv se pot înscrie ca voluntari pentru buna desfășurare a evenimentului.
Miercuri, 14 februarie 2018, ora 17.30, Bulevardul C. Brâncuși 44-46.
ORDINEA DE ZI:
Prezentarea unui Raport economic-financiar, respectiv pastoral al parohiei (situația prezentată va cuprinde momentul de după binecuvântarea caselor pentru anul în curs, respectiv pentru semestrul al II-lea, din Anul catehetic- formativ, 2017-2018).
Aspecte organizatorice legate de Sărbătorirea Hramului Capelei noastre: luni, 19 martie 2018, Sf. Iosif, Ocrotitorul Eparhiei și Capelei noastre (11 ani sub minunatul său protectorat).
Informare cu privire la Planul Integrat de Dezvoltare, prezentarea membrilor comisiei parohiale.
Delegarea unui consilier reprezentant pentru a participa la Ședința de bilanț la nivel eparhial, pentru anul 2017.
Situația proiectelor parohiale aflate în pregătire sau execuție.
Diverse (Programul special pentru Postul mare, Săptămâna mare și luminată; cuantumul unor ajutoare financiare oferite de sfintele sărbători…).
Pr. M. Marţian: str. A. Frâncu, D. Cantemir – începând cu ora 13.00
Pr. T. Sas: str. B. Deleanu, C. Brâncoveanu – începând cu ora 13.00
Pr. F. Isac: str. Muscel – începând cu ora 13.00
SÂMBĂTĂ, 30 DECEMBRIE 2017
Pr. M. Marţian: str. Păltiniș, D. Bolintineanu – începând cu ora 13.00
Pr. T. Sas: str. M. Kalman, Becaș – începând cu ora 13.00
Pr. F. Isac: str. A. France, Mălinului – începând cu ora 13.00
MARȚI, 2 IANUARIE 2018
Pr. M. Marțian: str. I. Vulcan, Măcinului – începând cu ora 12.00
Pr. T. Sas: str.I. Vidu, M. Românul, A. Sever, A. Xenopol, Piața Cipariu – începând cu ora 13.00
Pr. F. Isac: str. Lăcrămioarelor, Mozart, Nicolae Colan – începând cu ora 13.00
MIERCURI, 3 IANUARIE 2018
Pr. M. Marţian: str. C. Brâncuşi – începând cu ora 10.30
Pr. T. Sas: str. M. Nicoară, N. Iorga – începând cu ora 13.00
Pr. F. Isac: str. B. Delavrancea, A. Endre, Piaţa Agârbiceanu – începând cu ora 13.00
JOI, 4 IANUARIE 2018
Pr. M. Marțian: str. Brașov, M. Zriny, Nucului – începând cu ora 13.00
Pr. T. Sas: str. Predeal, Galaxiei, T. Maiorescu, E. Brote, V. Pârvan, IP Retegan, Saturn – începând cu ora 13.00
Pr. F. Isac: str. Alverna, Trifoiului – începând cu ora 15.00
VINERI, 5 IANUARIE 2018
Pr. M. Marţian: str. A. Gaudi, R. Ladea, A. Ivireanu, Becaș, Fagului, Bună-Ziua şi conexe: Arţarului, Măceşului, P. Teodor, M. Toniţa, D. Ferencz, Şt. Luchian, C. Petrescu, M. Preda … – începând cu ora 11.00
Pr. T. Sas: str. A. Mureşanu și restanțe – începând cu ora 13.00
Pr. F. Isac: str. Zărneşti (A. Bohănţel), Brăduţului, C. Nottara, Lupeni (Doja), Ponorului – începând cu ora 15.00
VĂ RUGĂM ȚINEȚI CONT ȘI DE ACESTE RECOMANDĂRI:
Consiliul parohial al parohiei noastre, întrunit la data de 09.11.2017, vă invită ca, în măsura posibilităților,să sprijiniți cu această ocazie parohia, achitând o sumă recomandată de 50 lei, pentru fiecare membru al familiei (sumă pentru care vă rugăm să cereți să vi se elibereze pe loc o chitanță în acest sens).
Această sumă va fi orientată atât pentru fondul de salarizare al clerului eparhiei noastre (aflat la dispoziția PS Florentin, unde noi contribuim cu 36 lei pe an, pentru fiecare credincios înscris pe lista noastră), cât și pentru susținerea în continuare a unei mici părți din programele pastoral-educative programate să se desfășoare și în anul 2017 (bugetul parohiei ar suferi fără această susținere).
Pentru un interval orar mai precis vă rugăm să sunați preotul responsabil.
În intervalul 6-14 ianuarie 2018, vom binecuvânta casele şi familiile care locuiesc pe alte străzi sau au rămas restante.
În cazul acestora, pentru a evita neînțelegerile și neplăcerile unei vizite surpriză, în măsura posibilităților vom transmite înainte telefonic sau prin sms, ziua și ora aproximativă când suntem în zona dumneavoastră.
Pentru programări/ reprogramări ne puteți contacta la:
Pr. Florin Isac – tel. 0745-608892, E-mail: isacioan@yahoo.com
Pr. Titus Sas – tel. 0740-218620, E-mail: titussas@yahoo.com
Pr. Mircea Marţian – tel. 0745-265935, E-mail: mircea.martian@gmail.com
Vă mulţumim pentru generozitate și vă dorim
Sărbători luminate și un an 2018 binecuvântat!