Vernisajul expoziției ”Să-i mulțumim Pruncului Isus”

Vernisajul expoziției ”Să-i mulțumim Pruncului Isus” împreună cu sfințirea și răscumpărarea exponatelor realizate de copii, tineri sau adulți în cadrul Cercului de artă ”Virgil Fulicea” al parohiei noastre s-a bucurat de prezența PS Claudiu și a Mons. Vasile Tofană, Vicar General al Eparhiei de Cluj-Gherla.

Icoanele realizate pe sticlă au primit prin binecuvântare o valoare spirituală, devenind un semn al prezenței lui Dumnezeu în viețile noastre.

Manifestarea a avut loc la finalul Sf. Liturghii arhierești a Sărbătorii ”Sf. Ioan Botezătorul”, fiind găzduită de Catedrala ”martirilor și mărturisitorilor veacului XX”, pe Holul Expozițional ”Andrei Mureșanu” dinspre Bastionul Croitorilor.

Prioritate la cumpărare au avut, ca de obicei, „iconarii” (cei care în fapt au realizat icoanele, respectiv părinți sau bunici). Sumele oferite au fost adăugate la fondul necesar dotării cu materiale a atelierului parohial de artă, care astfel va fi pregătit pentru artiștii din semestrul al II-lea.

În cadrul manifestării, o frumoasă icoană realizată de Ioana Rusu reprezentând Botezul Domnului a fost dăruită ca amintire și recunoștință PS Claudiu înainte de o mică ședință foto (mulțumim Vioricăi Sabo și Cristian Rusu pentru frumoasele fotografii).

Felicitări noilor iconari și recunoștință coordonatoarei Ioana Rusu.

Sfânta Liturghie Arhierească

Smerenia este lecția de viață a lui Ioan Botezătorul.

LA MULȚI ȘI SFINȚI ANI CELOR CARE POARTĂ NUMELE SFÂNTULUI IOAN!

Sfânta Liturghie arhierească în direct din Capela ”Sf. Iosif” cu hirotonire de diacon – duminică, 7 ianuarie 2024 – DUMINICA DUPĂ BOTEZUL DOMNULUI (Începutul propovăduirii Domnului); SF. PROFET IOAN ÎNAINTEMERGĂTORUL ȘI BOTEZĂTORUL DOMNULUI (Mărturia lui Ioan Botezătorul). Amintirea Sf. Nichita de Remesiana, ap. Românilor († 420). Ap Ef 4,7-13;

Evanghelia: Matei 4,12-17 (ale Duminicii); Apostolul: Fapte 19,1-8; Evanghelia: Ioan 1,29-34 (ale Sfântului).

Mulțumim PS Claudiu pentru o nouă rodnică din toate punctele de vedere vizită pastorală (7 ianuarie 2024) … Am încheiat un nou ciclu de mari sărbători, de mari evenimente divine ce se amestecă în viața noastră… A fost un minunat moment de a ne gândi dacă aceste sărbători au adăugat ceva vieților noastre, dacă ne-am schimbat, dacă suntem un pic altceva. Dacă nu, riscăm să mai ratăm niște sărbători… Și… dacă nu am reușit să ne găsim mai frumoși și mai buni, măcar am avut cu toții sentimentul unei speranțe reînnoite…

Expoziția ”Să-i mulțumim Pruncului Isus”

Vă anunțăm faptul că s-a deschis spre vizitare Expoziția ”Să-i mulțumim Pruncului Isus” realizată în cadrul Cercului de artă, coordonat cu măiestrie și răbdare de dna Ioana Rusu, care de ani buni ne colorează sărbătorile la Catedrala din inima Clujului, dedicată ”Martirilor și mărturisitorilor veacului XX”.

expozitia pictura

Expoziția va putea fi vizionată până în data de 7 ianuarie 2024, când va avea loc sfințirea icoanelor pe sticlă și apoi vânzarea exponatelor (de fapt mai mult o răscumpărare a lor la prețul de producție). Manifestarea va avea loc după Sf. Liturghie arhierească, celebrată de PS Claudiu cu începere de la ora 10.00.

Prioritate la cumpărare o vor avea, ca de obicei, „iconarii” (cei care în fapt au realizat icoanele sau aparținătorii lor), sumele oferite fiind adăugate la fondul necesar dotării cu materiale a atelierului parohial de artă, care astfel va fi pregătit pentru artiștii din semestrul viitor.

Mulțumim Ioanei Rusu. SINCERE FELICITĂRI TUTUROR!

Corul ”Allegria” în Catedrala Blajului

Împreună cu mai mulți părinți am plecat la colindat cu Corul ”Allegria” alăturându-ne altor grupuri de colindători în Catedrala Sf. Treimi din ”mica Romă”, Blajul, de unde ”a răsărit soarele românilor”.

corul allegria la Blaj

Corul de copii și tineri ”Allegria” al Catedralei ”Martirilor și mărturisitorilor veacului XX”, aflat sub bagheta dirijoarei Cristina Pătrașcu Nagy și acompaniați la pian de Iulia Marțian, a deschis programul.

Printre gazde, pe lângă PS Cristian și pr. Vicar Judecătoresc Liviu Ursu a fost, spre bucuria noastră, Preasfințitul Claudiu, care ne-a răsplătit cu aplauze alături de numerosul public prezent.

Concert de colinde susținut de Corul „Adoremus”

afis cor AdoremusVă invităm la CONCERTUL DE COLINDE susținut de Corul „Adoremus” al Catedralei „Martirilor și mărturisitorilor veacului XX”, dirijat de Ana-Maria Mureșan – la pian: Cristina Mureșan.

Miercuri, 20 decembrie 2023, ora 18.30 – Capela „Sfântul Iosif” din cadrul Catedralei ”Martirilor și mărturisitorilor veacului XX”.

Intrarea este liberă. iar accesul se va face pe la Intrarea „Andrei Mureșanu” dinspre Bastionul Croitorilor.

La final, vom avea bucuria împărtășirii unui timp petrecut împreună în cadrul unei agape fraterne, unde, nu va lipsi ceaiul cald, vinul fiert, cozonacul ca la mama acasă și ce este mai important spiritul fratern al Crăciunului de altă dată!

Vă așteptăm cu drag!

Spectacol al Ansamblului Datini pentru colegiul medicilor din Cluj

Final de spectacol al Ansamblului Datini pentru colegiul medicilor din Cluj: ”După datini colindăm/ La mulți ani noi vă urăm!…”

Aceasta nu mai e doar un citat dintr-un colind, ci a fost din nou ”pe bune”.

Ansamblul Datini la Colegiul Medicilor

Membrii Ansamblul popular ”Datini” rămân aceiași veritabili apostoli ai folclorului (îndrăgostiți de el).

Suntem onorați de colindul lor adresat celor care luptă zi de zi cu veștile rele, legate de boală/de suferință/de neputința umană…

Încă o dovadă a faptului că ”Nașterea Domnului” nu este doar o celebrare, ci e o nouă ocazie de vindecare, potrivită și necesară chiar și pentru cei care, zi de zi, îi vindecă pe alții

Serbarea și târgul de Crăciun 2023

Vă invităm la Serbarea și târgul de Crăciun care dorește să ne transpună în spiritul sărbătorii Nașterii Domnului nostru Isus Cristos, o sărbătoare a împăcării, a iubirii, a speranței și a bucuriei…

Serbare Craciun 2023

Haideți să fim împreună primind daruri și haruri, să lăudăm, să cântăm, să recităm, să dansăm și să ne… BUCURĂM.

Vă facem cunoscut faptul că de la ora 16.00 își va deschide porțile Târgul caritabil, organizat de copii și tineri intitulat: ”Pentru zâmbete de copii!!!”.

Așadar, cu mic și mare: să venim, să vedem, să participăm, să dăruim, dar mai ales … să primim!