Ia ziarul neamule… Ediție Specială…. Ediție specială….

Ia ziarul neamule… Ediție Specială…. Ediție specială…. vor fi glasurile copiilor care de bucurie vor putea striga în curând și: Raiul Copiilor! Raiul Copiilor! 

Este vorba despre o nouă publicație care stă să ia viață în cadrul Cercului de Jurnalism sub coordonarea Biancăi Pădurean, ultimul născut în magia (pentru unii nebunia!?) din comunitatea noastră.

Astfel, proaspătul Cerc de Jurnalism lucrează de zor pentru primul număr din acest ziar, care se va intitula Raiul Copiilor și care iată, se va adăuga numeroaselor roade ale celor 10 ani de fructuos apostolat sub mijlocirea părintelui ocrotitor Sfântul Iosif cu adevărat ocrotitor al copiilor.

Click aici pentru albumul foto

Reîncep cursurile la limba engleză

Săptămâna aceasta, sâmbătă, 04.02.2017, reîncep cursurile la limba engleză,

  • atât la cei mici 09.00-10.00
  • cât și la cei mari , de la 10 00-11 00,

ca de obicei în Căsuța Sfinților.

Vă așteaptă cu drag,
Prof. Vasile-Dan Ungur

Vacanța de Crăciun

mos craciunVă comunicăm faptul că programele parohiale, catehetice şi extracatehetice, intră în vacanţă începând de sâmbătă, 17 decembrie 2016 (ora 17.00), dată la care vă așteptăm, ca de obicei, la Serbarea „Bucuria de Crăciun”.

Programele vor fi reluate în săptămâna 9-15 ianuarie 2017. Pentru a evita problemele Vă invităm să clarificați calendarul acțiunilor și cu responsabilii programelor la care participați.

Pe perioada binemeritatei vacanțe, o să ne vedem cu ocazia binecuvântării caselor precum și la Sfânta Liturghie celebrată special pentru voi, în fiecare duminică, de Crăciun (prima și a doua zi).

Vacanță odihnitoare și Sărbători fericite cu Haruri cerești!

Pr. Mircea Marțian, Responsabil parohial cu pastoraţia copiilor
tel. 0745-26593, email: mircea.martian@gmail.com

Orarul activităților pentru copii și tineri 2016-2017

☺ CATEHEZĂ PE DIFERITE GRUPE DE VÂRSTĂ:

Grupa „Bunului Păstor”, 3-6 ani/ 7-9 ani, responsabil Cristina Sechelea, tel. 0748-593411 –  Joi, 2 grupe începând cu orele 16.30 respectiv orele 18.00 (începe de joi 20 octombrie),  Atriumul din faţa Căsuţei îngerilor + Căsuța Sfinților.

Grupa Mică Pregătitoare, cls. I-a și a II-a, responsabil  Otilia David,  tel. 0735-533763 – Duminică ora 10.15, Căsuţa Bibliei.

Grupa de Primă Împărtăşanie, cei din cls. a III-a sau mai mari care nu au parcurs acest pas, responsabil Adriana Tușa, tel. 0755-356190, Căsuţa Sfinţilor.

Grupa de aprofundare, peste 10 ani, responsabili pr Florin Isac și pr. Mircea Marțian – Întrunirile (luni, vineri sau sâmbăta) vor fi anunțate punctual – la Casa parohială de pe C. Brâncuși 44.

Grupa liceenilor, responsabili pr Florin Isac și pr. Mircea Marțian Întrunirile (vineri sau sâmbăta) vor fi anunțate punctual – la Casa parohială de pe C. Brâncuși 44.

☺ EDUCAŢIE MUZICALĂ

Ore de cor în Corul „Allegriadirijat de Cristina Nagy, tel. 0745-018158 –  Sâmbăta, 11.15-13.15, Sală de repetiții cor de la Balcon B sau în Capelă.

Ore de chitară, responsabil Lola Andreea Daniela, tel 0743-966053, Grupa de începători/ avansați, vineri, interval orar 16.00-17.00, respectiv 17.00-18.00, la Casa parohială de pe C. Brâncuși 44.

Ore de pian, Macovei Denisa, 0746-180442, miercuri în intervalul 15.00 -16.00, respectiv joi în intervalul 16.00 -19.30 – Balcon B (accesul se face pe la prima ușă de după Intrarea B!).

☺ LIMBI STRĂINE

Limba engleză începători și avansați, prof. Vasile Dan Ungur, tel. 0758-640034 –  Sâmbătă, interval 09.00 grupa mică respectiv 10.00 grupa mare, Căsuţa sfinților.

Limba franceză începători și avansați, prof. Monica Dănescu, tel. 0743-389504 – Sâmbătă, interval orar 09.00 -11.00, Căsuţa Bibliei.

Limba italiană avansați, prof. Helga Teppergberg, tel. 0741-945428 – interval orar 17.00 – 18.00 – la domiciliul dnei profesor.

Limba germană, responsabil Luminița Petruș, tel. 0757-228163, miercuri, interval orar 16.30 -17.10, grupa mică iar 17.10-18.00 grupa mare, la Casa parohială de pe C. Brâncuși 44.

☺ MEDITAŢII

Ajutor la lecţii pentru clasele I-IV, responsabil înv. Aurelia Chiorean, tel. 0755-830027 – locul și programul – de comun acord între părți.

☺ CERC DE DANSURI ȘI OBICEIURI POPULARE

Responsabili,  instructorii Narcisa Boilă, tel. 0742-457833 şi Vac Călin, tel. 0745-359386 – Joi, ora 17.15 – începători, respectiv 18.00 – avansați, la Casa parohială de pe Bld. C. Brâncuşi nr. 44.

☺ CERCUL DE ARTĂ VIRGIL FULICEA (PICTURĂ, DESEN, MODELAJ)

Responsabil Ioana Rusu, tel. 0749-842558 – Miercuri,  ora 15.00-16.30,  Modul de 10 săptămâni/semestru, Balcon B.

☺ CERCUL MICULUI ACTOR

Responsabil Adriana King, actor la Naționalul clujean, tel. 0722-626417, bilunar, Luni, ora 17.30 – 19.00, Casa parohială de pe Bld. C. Brâncuși 44 – începe luni 24 octombrie 2016.

☺ CLUBUL NAVIGATORII MARIEI

Responsabil prof. Lucian Chiorean  – origami,  navomodelism, construcții ambarcațiuni…, marti, orele 17.30 -19.00 – Casa Parohiala de pe Bld. C. Brâncuși 44.

Pace, seriozitate, responsabilitate și multă iubire,
Mircea Marțian, Paroh,
tel. 0745-265935, mircea.marțian@gmail.com

Aniversarea unui an de viață a Navigatorilor Mariei

Lăudat să fie Numele lui Isus și al Mariei!
La aniversarea unui anișor de viață a Navigatorilor Mariei, vă invităm cu drag să participați la întâlnirea părinților copiilor navigatori, marți 11 octombrie, A.D. 2016, orele 17.30-19.30 la Casa Parohială ”Andrei Mureșanu”, str. Constantin Brâncuși nr.44!
Cu binecuvântarea specială și maternă a mamei noastre cerești !

Cu deosebită considerație,
Al dumneavoastră,
prof. ing. Lucian Chiorean