Întâlnirea copiilor din ASTRU junior

Întâlnirea copiilor din ASTRU junior, aparținând de trei parohii distincte, Mănăștur I Vest, Florești II și Andrei Mureșanu, a avut loc în Aula ”Iuliu Hossu”, duminică, 5 martie 2023.

ASTRU junior martie 2023

A fost o zi în marea familie ASTRU JUNIOR ocazionată de tradiționala vizită a Consiliului ASTRU în parohii (realizată pentru prima dată în forma de 3 x 1).

Calde mulțumiri Președintelui ASTRU Cluj, Emanuel Socaciu, care, secondat de Cezara Mureșan membră în Consiliul ASTRU, a condus întregul program, inclusiv atelierul de confecționat flori din hârtie pe care copiii le-au oferit la final mămicilor.

Recunoștință și gazdelor Ioana David, Vicepreședinta Reuniunii Mariane în parohia noastră și părintelui vicar Florin Isac (pentru prima dată la o întîlnire de acest tip), respectiv părintelui Bogdan Doboș, înalt oaspete sosit cu grupul de copii din Florești.

Încă o duminică în familie pentru copiii din grupa de aprofundare a credinței

O zi în care s-a discutat despre miracolele lui Isus, acele semne care atestă faptul că El este Dumnezeu adevărat – puterea de a face miracole vine numai de la Dumnezeu și nu de la oameni.

duminica in familie 30 ian 2023

De cele mai multe ori Isus refuza să facă minuni în fața celor care le cereau ca semne ale puterii și autorității Sale, dar făcea minuni celor umili și celor care se apropiau sincer de El, care nu aveau nevoie de minuni pentru a-și întări credința, ci aveau credința că Dumezeu poate să le vină în ajutor într-un mod dumnezeiesc!

Credința este factorul uman care poate declanșa minunea (chiar și atunci când ea pare imposibilă). De aceea considerăm faptul că ziua de ieri a fost o nouă zi minune, rod al pastorației copiilor și tinerilor din comunitatea noastră. Mulțumim Socaciu Emanuel Leonard (Președinte ASTRU Eparhial) și Adrian Sebastian Bodea (Responsabil ASTRU parohial) pentru susținerea premiselor acestei zile minune (credința și generoasa voastră muncă voluntară).

Deo Gratias!

Orarul activităților propuse pentru copii, tineri și adulți, în Anul Formativ 2022-2023 – Semestrul II dedicate anului pastoral: “Sfânta Liturghie – ospățul Familiei lui Dumnezeu”

☺CATEHEZĂ PE DIFERITE GRUPE DE VÂRSTĂ:
•Grupa „Bunului Păstor”, 3-6 ani/ 7-9 ani, responsabil Cristina Sechelea, tel. 0748-593411, în fiecare joi, pe grupe începând cu orele 16.00/ 17.00, respectiv 18.00, Catedrala în construcție, Atriumul din faţa Căsuţei îngerilor + Căsuța Sfinților (intrare dinspre Piața Timotei Cipariu).
•Grupa de Primă Împărtăşanie I și o grupă de aprofundare (copii care au parcurs acest pas în anii trecuți), responsabil Adriana Tușa, tel. 0755-356190 – sâmbătă interval orar 9.00-11.15, Centrul pastoral de pe bld. C. Brâncuși 44.
•Grupa de Primă Împărtăşanie II, cei din cls. a III-a, dar și alții care nu au parcurs acest pas, responsabil Otilia David, tel. 0735-533763 – Duminică, interval orar 10.15-11.15, Centrul pastoral de pe bld. C. Brâncuși 44 (apoi participanții vor putea fi aduși la Sfânta Liturghie animată de copii și tineri).
•Grupa ASTRU-junior, Educator ASTRU Leonard Socaciu tel. 0771-581050 – următoarea întâlnire duminică, 12 febuarie 2023, interval orar 12.45- 16.00 (întâlnirile sunt bilunare), Centrul pastoral de pe bld. C. Brâncuși 44.
•Grupa tinerilor 13+, responsabil pr. Mircea Marțian, tel. 0745-265935 – Parcurgerea Program video-catehetic “Teologia trupului pentru adolescenți”, următoarea întâlnire duminică, 12 februarie 2023, interval orar 17.00–18.30 (întâlnirile sunt bilunare), Centrul pastoral de pe bld. C. Brâncuși 44.
•Grupa tinerilor 18+, responsabil sora Rodica Martin, tel. 0771-346128 – Întrunirile bilunare vor fi anunțate punctual pe grupul de WhatsApp ”Tabor”, Centrul pastoral de pe bld. C. Brâncuși 44.
•Grupa adulților, responsabil pr. Mircea Marțian, tel. 0745-265935– rularea unor Programe video- catehetice pentru adulți despre Sfânta Liturghie, miercuri după-masa, următoarea întâlnire miercuri, 8 februarie, 2023, interval orar 18.00 –19.30 (întâlnirile sunt bilunare), Centrul pastoral de pe bld. C. Brâncuși 44.

Continuă lectura „Orarul activităților propuse pentru copii, tineri și adulți, în Anul Formativ 2022-2023 – Semestrul II dedicate anului pastoral: “Sfânta Liturghie – ospățul Familiei lui Dumnezeu””

Duminica în Familia ASTRU

Dacă am ajuns la a II-a duminică din lună e momentul pentru o nouă DUMINICA ÎN FAMILIA ASTRU!!!

Duminică, 13 noiembrie 2022, interval orar 11.30 – 16.00.

În program:
-Sfânta Liturghie pentru copii cu începere de la ora 11.30 (în Capela Sf. Iosif”)
-deplasare pe jos spre Centru parohial (C. Brâncuși 44) – ducem noi copiii care vor veni la Sf. Liturghie;
-jocuri în curtea centrului;
-masă în comun propunem, mult iubita… pizza/ dacă copiii nu mănâncă pizza sau au meniu special vă rugăm să le puneți mâncare de acasă în bagaj;
-moment catehetic;
-discuții/ activitate practică;
-jocuri în comun.

Duminica in Familia ASTRU

Vă așteptăm cu brațele deschise:
Leonard Socaciu, ASTRU Cluj;
Alți tineri voluntari din ASTRU Parohial 13+ (oricine dorește e binevenit să ofere o mână de ajutor);
pr. Mircea Marțian, asistent spiritual;

Curs practic de icoane pe sticlă

Profităm de vacanță și propunem un : CURS PRACTIC DE ICOANE PE STICLĂ!!!
Cine? – adulți, tineri sau copii mai mari de 7 ani
Când? – în zilele de 25 și 26 octombrie 2022.
Unde? – la Centrul de activități de pe Bld. C. Brâncuși 44.
Cum? – după următorul program: în fiecare dintre aceste 2 zile
între orele 17,00 – 20,00.
Alte informații și înscrieri, la Ioana RUSU, responsabil proiect, tel. 0749 – 842558