Cercul de Studiu Biblic Parohial

Parohia Andrei Mureşanu anunţă

 O nouă întâlnire a
Cercului de Studiu Biblic Parohial

 Când: vineri, 16 noiembrie 2012, ora 18.00

 Unde:  La Capela Sf. Iosif, în „Căsuţa Bibliei”

 Temă acasă: Evanghelia după Matei – recomandăm cursanţilor lectura cu atenţie a capitolelor 1 şi 2 din această evanghelie.

 Desfăşurător: Discuţie asupra conţinutului capitolelor 1 şi 2.

 Text va fi abordat prin Lectio Divina:
Matei 2, 1-12, Steaua de la răsărit şi credinţa Magilor

Vă aşteaptă cu drag,
pr. Mircea Marţian, tel.: 0745-265935

EVANGHELIA DUPĂ MATEI

Rugăciune:

O, mărite Sfinte Apostol Matei, în Evanghelia ta Îl prezinţi pe Isus ca pe mult-aşteptatul Mesia care a împlinit profeţia Vechiului Legământ şi ca noul Făcător de Lege care a fondat Biserica Noului Legământ.
Obţine pentru noi harul de a-L vedea pe Isus trăind în Biserica Sa şi de a-I urma învăţăturile în viaţa noastră pământeană, spre a trăi împreună cu El pentru veşnicie în rai. Amin.

 1. Introducere

Evanghelia după Matei este prima scriere din Noul Testament. Chiar dacă nu este cea mai veche, aceasta fiind Ev. După Marcu, ea are un fel de primat de onoare între evangheliile canonice.

Evanghelia după Matei este prima din lista celor patru Evanghelii, nu pentru că a fost scrisă înaintea celorlalte, ci deoarece a fost cea mai folosită în cadrul Bisericii, datorită stilului său didactic.

Este numită Evanghelia catehistului deoarece prezintă o serie ordonată de cuvinte (cinci discursuri) şi de fapte ale lui Isus care servesc pentru a da o instruire completă asupra noii identităţi creştine.

Mai este numită şi Evanghelie eclezială deoarece ajută la înţelegerea faptului că Biserica este o comunitate de fraţi şi surori reunită de Domnul înviat care trăieşte în mijlocul lor (este cea care scrie despre biserică ca adunare locală). Această Evanghelie sugerează deci stilul de viaţă pe care credincioşii trebuie să-l asume, mai ales în cadrul comunităţii.

Evanghelia după Matei este numită Evanghelia munţilor deoarece viaţa publică a lui Isus este scandată de-a lungul a şapte munţi, de la începutul său – ispitirile (Mt 4,8), până la trimiterea discipolilor în lume pentru a vesti Evanghelia (Mt 28,16).

 2. Bibliografie

Bibliografia privitoare la Evanghelia după Matei este foarte bogată în limbile străine de circulaţie şi, în prezent, este destul de bogată şi în limba română…se prezintă cărţile aflate în biblioteca personală sau parohială…

Dacă ar fi să  evidenţiem ceva pe lângă ceea ce v-am putut prezenta, ar fi Omiliile la Matei ale Sfântului Ioan Gură de Aur, Comentariul la Matei al lui Ulrich Luz, un comentariu foarte documentat, cuprinzător şi echilibrat ca abordare, cu contribuţii extrem de valoroase privind istoria exegezei şi mai ales receptarea de către Biserică a Evangheliei sau a diferitelor teme importante din Evanghelia după Matei.

În ceea ce priveşte Patristica, ar fi de notat, pe lângă Sf. Ioan Gură de Aur, PG. 57,58; Trad. rom.: Omilii la Matei, (Trad. de Pr. D. Fecioru), EIBMBOR, Bucureşti, 1994; Origene, PG 13, SC 162, 1970; Sf. Efrem Sirul, SC 121, 1966; Sf. Chiril al Alexandriei, PG 72, 365-474.

Mai există şi comentarii patristice la unele fragmente din Ev. Matei: Sf. Grigorie de Nyssa, La Fericiri, Sf. Grigorie de Nyssa, La Rugăciunea Domnească, Maxim Mărturisitorul, La rugăciunea Tatăl nostru, Sf. Ieronim, Comentar la Sfânta Evanghelie după Matei (I şi II), Sf. Ciprian, Explicarea rugăciunii Tatăl nostru.

 3. Autorul

Prima evanghelie din canonul creştin are, chiar în cele mai vechi manuscrise, atribuirea: „după Matei”. Tradiţia creştină consideră că această operă fost scrisă de Matei, fost vameş, devenit apostol al lui Isus.

Primii scriitori ai Bisericii care au discutat paternitatea Evangheliilor i-au atribuit-o lui Matei. Eusebius (cca 325 d.Hr) îl citează pe Papias (cca 100 d.Hr) care a spus că Matei a compus în aramaică cuvintele Domnului, care au fost traduse în greacă cum s- a putut. Irenaeus, cam cu un secol şi jumătate înainte de Eusebius, a spus că ,,Matei a scris şi el o evanghelie printre evrei, în timp ce Petru şi Pavel predicau la Roma şi puneau temeliile Bisericii.

Câteva concluzii pot fi trase din aceste afirmaţii vechi cu privire la originea primei evanghelii:

  • Mai întâi, faptul că Matei, ca autor, nu a fost contestat. Întrucât Matei era un membru relativ obscur al grupului apostolic, nu pare să existe niciun motiv ca el să fie făcut autorul unei lucrări neautentice. Orice falsificator, care ar fi vrut faimă pentru lucrarea sa, ar fi ales să publice sub numele unui apostol mai renumit.
  • În al doilea rând, părerea generală a scriitorilor antici este în armonie cu ceea ce ştim despre caracterul lui Matei. Ca vameş, el trebuie să fi ştiut să scrie şi era obişnuit să ia notiţe, ca o parte a slujbei sale.
  • În al treilea rând, informaţia tradiţională că această evanghelie a fost scrisă iniţial în aramaică nu exclude posibilitatea ca autorul să fi publicat ulterior o ediţie greacă care a depăşit în scurt timp, în consistenţă şi răspândire, scrierea mai veche.

Majoritatea cercetătorilor contemporani, de exemplu E. P. Sanders, Ehrman şi Bromiley consideră că ea este o scriere pseudonimă, fiind opera unui autor anonim, probabil un evreu creştin.

Totul pleacă de la întrebarea dacă evanghelia la care se referea Papias este aceeaşi cu Evanghelia după Matei: ultima este o naraţiune şi nu o colecţie de ziceri comentate cum era evanghelia scrisă de Matei, conform lui Papias. Evanghelia pe care o posedăm a fost scrisă direct în greacă şi nu este, nu poate fi, o traducere din ebraică sau din aramaică: mărturie stă prezenţa unei terminologii cu forme stilistice şi cu jocuri de cuvinte posibile numai în limba greacă.

Chiar dacă lucrurile nu sunt clarificate, Evanghelia dupa Matei se afla inscrisa in lista Canonului Muratori si amintită de Sfinţii Părinţi Atanasie cel Mare, Chiril al Ierusalimului si Grigore de Nazianz. Ea este recunoscuta ca autentică şi de sinoadele particulare din Laodiceea (360), canonul 60 Hipo (393) si confirmată de Sinodul ecumenic Trulan (692) si de sinodul al VII-lea (787).

4. Despre scriitorul tradiţional

Acesta era originar din Capernaum, unde exercita profesia de vameş. El era fiul lui Alfeu şi se numea Levi (Marcu 2, 14), inainte de a deveni Apostol al Mântuitorului, după care fapt, ia denumirea de Matei. Matei (în greacă Maththáios sau Mattháios, de la aramaicul Mattai, care la rândul său provine de la ebraicul Mattatyah =”darul lui JHWH”) este numit în lista celor doisprezece Apostoli.

Pe lista Apostolilor la Marcu (3, 18) si Luca (6, 15) el este trecut pe locul al şaptelea, iar in Evanghelia sa, din modestie, se situeaza pe locul opt (Matei 10, 3).

Numai Evanghelia după Matei îl califică ca perceptor (vameş; păcătos public; zbir; Matei 10:3), adică colector de taxe în favoarea romanilor, şi prezintă chemarea lui la apostolat chiar în timpul exercitării oficiului său: de la „taraba lui de vameş” (Matei 9:9).

În Evanghelii nu se mai spune nimic despre activitatea sa, ci doar in Faptele Apostolilor este amintit, în rândul celorlalţi Apostoli, cu ocazia alegerii lui Matia (Fapte 1, 13). Desigur, el a împărtăşit situaţia tuturor celorlalţi Apostoli. A primit împuternicirea de a predica Evanghelia (Matei 28, 19-20; Marcu 16, 15), s-a împărtăşit de harul Spiritului Sfânt la Cincizecime şi a răspândit învăţătura creştina în Ierusalim. În timpul persecuţiei lui Irod Agripa, părăseşte Ierusalimul si propovăduieşte Evanghelia in Etiopia. Dupa tradiţie, ar fi răspândit învăţătura Mântuitorului şi în India. Se crede ca el a murit martir. Biserica noastra il pomeneşte ca martir în ziua de 16 noiembrie.

 5. Imagini –Simboluri

Simbolul Evanghelistului Matei, care este reprezentat pe bolta naosului în biserici, este îngerul, arătându-se prin aceasta că el îşi începe Evanghelia cu spiţa neamului lui Iisus, a cărui naştere a fost vestita de un înger sau, precum afirma unii scriitori bisericeşti, că îngerul îi dictează evanghelistului Evanghelia sa.

Chemarea lui Matei a fost obiect de admiraţie din partea unor pictori faimoşi. În mod particular a lui Caravaggio. Pictorul surprinde această scenă din Evanghelie prezentându-l pe Matei ca pe un lacom strângător de taxe, aşezat la masă alături de patru bărbaţi care lucrează împreună cu el. Personajele sunt într-o cameră întunecată, în care nu intră nici măcar o rază de soare. Pe partea dreaptă se află Isus care îl cheamă pe Matei printr-un gest făcut cu mâna. Acesta ne aminteşte de gestul lui Dumnezeu Tatăl reprezentat pe fresca din Capela Sixtină care ne duce cu gândul la crearea lui Adam. Lumina ce cade asupra lui Levi, semn al mântuirii pe care Isus i-o oferă, îl uimeşte pe acesta, iar el, arătând cu degetul spre sine, pare că vrea să-l întrebe pe Isus dacă i se adresează chiar lui. Doi dintre colegii lui Levi, atinşi de acea lumină, se întorc către Cristos, în timp ce ceilalţi doi continuă să fixeze banii de-abia primiţi. Atitudinea lui Levi/Matei evidenţiază surprinderea sa în a se vedea chemat de Isus.

 6. Datare

Evanghelia după Matei, aşa cum e cunoscută azi, a fost scrisă după părerea lui Brown între anii 70 şi 100, iar după părerea lui Harris a fost scrisă între anii 80 şi 85.

Unii cercetători conservatori susţin că a fost scrisă înainte de anul 70. De exemplu Tenney arată că este improbabil să fi fost scrisă după anul 70, deoarece în profeţia despre nimicirea Ierusalimului nu este nicio aluzie la faptul că cetatea ar fi fost deja cucerită.

Cum am spus, data compoziţiei este acceptată, ca fiind în jurul anilor 70 e.n. sau ulterior acestei date, din moment ce autorul ei are date precise cu privire la distrugerea Ierusalimului (cf. Matei 22:7; 23:37-38).

Unii autori moderni, luând în consideraţie faptul că Matei a rupt orice legături cu iudaismul, datează textul după căderea Ierusalimului, mai precis după anul 85, deoarece în acel an iudaismul oficial i-ar fi „excomunicat” pe creştini, lucru considerat de istorici drept simplă ipoteză şi nu fapt istoric.

7. Locul compoziţiei Evangheliei

Locul compoziţiei Evangheliei este, în consens unanim, identificat ca fiind Antiohia Siriei, oraş unde se vorbea greaca şi erau câteva sinagogi. Mai trebuie precizat că această Evanghelie este citată pentru prima oară de sf. Ignaţiu din Antiohia şi că, în secolul al II-lea, era foarte folosită de comunităţile creştine care, într-un fel sau altul, aveau legături cu Siria.

 8. Limba utilizată

Limba originara a Evangheliei dupa Matei se pare că este limba aramaica, limba vorbita de evrei după întoarcerea lor din robia babilonică. Se pare că, mai tarziu, după anul 70 d. Cr., Evanghelia s-a tradus in limba greaca, iar tradiţia atribuie această traducere însuşi Sfântului Apostol şi Evanghelist Matei.

Locul în care ar fi fost scrisa această variantă în aramaica, ar fi oraşul Ierusalim, pe la anul 43-44, înainte de a părăsi Ţara Sfânta. Ea a fost adresată, în primul rând iudeo-creştinilor din Palestina.

9. Însemnătatea Evangheliei

Scopul evanghelistului a fost sa dovedească primilor cititori că Domnul Hristos este Mesia cel prezis de profeti şi, în persoana Sa s-au îndeplinit toate vechile profeţii. El a reînnoit Legea Veche. Aşteptarea unui Mesia politic este zadarnică. Din aceasta cauză, autorul motivează multe din faptele vieţii si activităţii Mântuitorului prin cuvintele: „Acestea s-au facut ca să se împlinească Scriptura” (Matei   1, 22; 2, 15; 2, 23; 21, 4; 27, 9).

Prima Evanghelie a fost citită şi preţuită atât de primii crestini, cât şi de Sfinţii Părinţi şi scriitori bisericeşti. Ea se mai numeşte şi Evanghelia cuvântărilor, căci Evanghelistul pune accent pe învăţăturile Mântuitorului care se desprind din cuvântările Sale:

Învăţături dogmatice: naşterea supranaturala a Mântuitorului (1, 20-21) şi pururea feciorie a Maicii Domnului (1, 25); arătarea Sfintei Treimi la Botezul Domnului (3, 15-17); divinitatea Mântuitorului, ce rezulta din minunile Sale, dar mai ales, din: Schimbarea la fata (17, 1-7) şi învierea Sa, confirmata prin aratarile de dupa inviere (28, 9, 17-18); Parusia Domnului (24, 30; 25, 31) învierea morţilor (22, 31-32; 24, 31); judecata obşteasca (13, 403; 25, 31-46); nemurirea sufletelor (10, 28; 22, 32); existenţa îngerilor (1, 20; 2,19; 4, 11; 19,28,28,5); înfiinţarea Bisericii creştine (16, 16-19); Sfânta Euharistie (26, 26-28); Botezul creştin (28, 19); venerarea sfinţilor (19, 28).

Învăţături morale: predica de pe munte, semnalam: smerenia, blândeţea, dreptatea, pacea (5, 2-8; 5, 25); înfrânarea (5, 29, 30); combaterea jurământului abuziv (5, 33-37); iubirea vrăjmaşilor (5, 44); iertarea greşelilor (6, 12; 18, 15-19; 19, 35); practicarea carităţii (6, 19, 24); interdicţia divorţului, afară de adulter (19, 9); smerenia şi slujirea aproapelui, dupa exemplul Domnului Hristos (20, 28); supunerea fată de autorităţile lumeşti (22, 21); interzicerea violenţei, dar nu a războiului defensiv (26, 52); iubirea de Dumnezeu şi de aproapele – sinteza moralei creştine (22, 37-39); combaterea făţărniciei (23, 13, 23, 35), egoismului (23, 23), şi mândriei (23, 7-8).

Norme pastorale şi de desăvârşire creştina: păstorul de suflete să fie, prin fapte si comportare, exemplu pentru turmă (5,13,16); abnegaţie si jertfelnicie în pastoraţie (10, 8); prudenţă (10, 16); răbdare şi suferinţă in propovăduire (10, 22); păstorul este retribuit de la altar (10, 10).

 10. Caracteristici generale

Evanghelia subliniază cum Isus a împlinit proorociile mesianice. Anumite detalii ale vieţii lui Isus, în particular copilăria lui, sunt relatate doar în Evanghelia după Matei. Este singura evanghelie care menţionează Biserica sau ecclesia. Matei pune accentul pe respectarea legii mozaice de către creştini. Deoarece această evanghelie are proza ritmică, aproape poetică, ea este extrem de potrivită pentru citirea în public, fiind astfel o alegere foarte populară pentru liturghie, încă din cele mai vechi timpuri.

Evanghelia după Matei ocupă primul loc între cele patru Evanghelii şi primul loc între cărţile Noului Testament. Este, aşadar, cartea cu care începe Noul Testament. De ce a fost aşezată prima în Canonul NT? Unele din motivele posibile pot fi şi următoarele:

a. Întâi de toate a fost aşezată la început ca Evanghelie, împreună cu celelalte trei Evanghelii, pentru faptul că prezintă direct viaţa, faptele şi învăţătura Mântuitorului Hristos, spre deosebire de celelalte scrieri care reflectă perioada ulterioară, viaţa Bisericii primare.

b. Răspunsul acceptat de majoritatea exegeţilor este însă acela că Evanghelia după Matei este aşezată în fruntea Noului Testament pentru că face cel mai bine şi cel mai firesc legătura între Vechiul şi Noul Testament. Evanghelia după Matei este o punte extrem de firească şi consistentă între Vechiul şi Noul Testament. Ea materializează şi afirmă cel mai convingător, continuitatea şi unitatea celor două Testamente, cele două părţi ale aceluiaşi întreg care este Dumnezeiasca Scriptură.

c. Un alt argument pentru care Biserica primelor veacuri a aşezat Evanghelia după Matei prima poate fi caracterul didactic, sistematizat – aproape programatic – al acesteia, care oferea o imagine cât mai completă, atât din punct de vedere ale faptelor, cât şi din cel al învăţăturii Mântuitorului.

Evanghelia după Matei este cea mai cunoscută Evanghelie dintre cele patru Evanghelii canonice. De ce? Foarte probabil din următoarele motive:

a. La început s-a impus datorită bogatelor culegeri de cuvinte ale Mântuitorului şi mai ales datorită Predicii de pe Munte, care a fost receptată ca o sinteză a Ev. Mântuitorului şi ca un discurs programatic, normativ pentru viaţa creştinilor.

b. Pentru că a fost aşezată în fruntea cărţilor NT şi s-a bucurat de prioritatea lecturii.

c. Pentru că este cel mai mult folosită în viaţa liturgică a Bisericii. A fost socotită ca Evanghelia bisericească prin excelenţă.

d. Pentru că a fost receptată foarte repede de Biserica primară. A exercitat cea mai importantă influenţă asupra vieţii Bisericii în primele două secole, dar şi după aceea. Încă de la începuturile Bisericii a ocupat primul loc. În plus o întâlnim des citată de către apologeţi.

e. Pentru că a fost cel mai mult comentată. Primele şi cele mai extinse comentarii patristice au în vedere Ev. Mt. – vezi Omiliile Sf. Ioan Gură de Aur care au avut o mare răspândire în Biserică, în toate tradiţiile creştine.

Evanghelia după Matei este bine construită, are un evident caracter sistematic

a. Există o evidentă compoziţie literară: cartea este jalonată de cele cinci/şase mari discursuri (5,1-7,29; 9,36-11,1; 13,1-52; 18, 1-35; 23, 1-39; 24,1-25,46). În plus există o progresie în prezentarea acestor discursuri

b. Sistematizarea este evidentă şi în relatarea evenimentelor

  • cele zece minuni (cap. 8-9)
  • tensiunile dintre Isus şi iudeii necredincioşi (11,2-12,50)
  • în jurul mărturisirii lui Petru sunt grupate cuvinte rostite în alte împrejurări (16, 13-20)
  • viaţa Sf. Ioan Botezătorul este urmărită riguros: predica (3,1-17), trimiterea ucenicilor la Isus (11,2-19), moartea (14,1-12)

Evanghelia după Matei citează cel mai mult Vechiul Testament

  • de 11 ori, cu neînsemnate modificări, revine aceeaşi formulă prin care Sf. Evanghelist Matei introduce citate din VT: „Aceasta s-a întâmplat ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin proorocul…” (1,23; 2,15; 2,23; 3,3; 4,14-16; 8,17; 12,17-21; 13, 14-15; 21, 4-5; 26,56; 27,9…

Sf. Ev. Matei urmăreşte mai curând teologia decât biografia lui Isus

a. Repere geografice

  • Acceptă aceeaşi repartiţie generală a activităţii Mântuitorului: Galileia, în afara Galileii şi Ierusalim.
  • Alte indicaţii geografice au mai curând motivaţie teologică (confirmarea proorociilor vechi-testamentare: Naşterea la Betleem, fuga în Egipt prezisă de Osea (11,1) uciderea pruncilor – proorocită de Ieremia (31,15): stabilirea în Nazaret (vezi Ieremia (13,5,7)
  • Alte indicaţii geografice au puţin relevanţă (la Marea Galilee, urcând sau coborând din munte, pe cale, în casa la…, etc

b. Repere cronologice

  • activitatea publică începe prin indicarea generică „în zilele acelea” (3,1)
  • „Atunci” este o altă coordonată de timp pe care Matei o reia de 92 de ori (faţă de 6 ori la Marcu şi 15 la Luca)
  • Ca şi la Marcu şi Luca, Matei rezumă activitatea la un an, lucru infirmat de informaţia sigură de la Ioan
  • Faptul că Matei grupează atât cuvintele cât şi faptele Mântuitorului în grupe de zece sau şapte (cifre teologice) arată că era mai curând preocupat de sistematizare şi de relevanţa teologică decât de cronologie.
  • Matei prezintă lucrurile ilustrativ, cu titlu de exemplu, nu exhaustiv; Activitatea Mântuitorului este concentrată în patru zile – evident prea încărcate – la care se adaugă istorisirea Patimilor.(Vezi 5,1-8,17; 8,18-9,34; 12,1-8, 9-14; 12,22-13,52)
  • Matei se îngrijeşte să lege evenimentele unele de altele prin construcţii literare (de ex.: flosirea genitivului absolut, tradus în româneşte prin gerunziu: Văzând Iisus (5,1; 8,18) cunoscând (12,15) aflând ( 4,12; 14,13), ieşind (13,1; 15,21).
  • Aceeaşi funcţie de legătură stilistică au şi alte formule, frecvent folosite de Matei: în ziua aceea (3,1; 13,1; 22,23); în timpul acela  (21,1; 14,1; 11,25); în momentul acela (18,1; 26,55); de acolo

c. Predilecţia lui Matei pentru teologie este evidentă. Cuvintele şi faptele consemnate au un rol teologic, o funcţie teologică explicită: aceea de a arăta că Iisus a fost cu adevărat Mesia, Domnul, Fiul lui Dumnezeu

d. Grupând faptele, cuvintele, parabolele, discuţiile, Matei conferă istoriei lui Isus semnificaţii teologice, dimensiuni mai adânci.

 11. Structura narativă

Evanghelia are 28 de capitole si cuprinde evenimentele activitatii publice a Domnului Hristos pe pământ.

Începutul şi sfârşitul Evangheliei este marcat de o afirmaţie, care reprezintă firul tematic al întregii naraţiuni:

  • vestea naşterii lui Emanuel, „care înseamnă «Dumnezeu-cu-noi»” (Matei 1:22-23);
  • promisiunea Celui-Înviat: „Eu sunt-cu-voi în toate zilele până la sfârşitul lumii” (Matei 28:20).

Relatarea evanghelică, a sadar, este centrată pe „«Dumnezeu-cu-noi»” în Isus, ca dar al alianţei făcut lui Israel (care-L refuză) şi, în consecinţă, oferit comunităţii ucenicilor care-l primesc şi-i observă cuvântul, îi pun în practică învăţătura.

Planul Evangheliei după Matei

Evanghelia după Matei, ca şi celelalte Sfinte Evanghelii sau scrieri nou-testamentare, este un edificiu literar unitar realizat după un anumit plan, pe care este de presupus că Sf. Evanghelist Matei l-a avut în minte înainte de a purcede la redactarea acesteia. Existenţa unui astfel de plan, în cazul Evangheliei după Matei, este cu atât mai posibilă cu cât aceasta are un evident caracter didactic şi sistematic.

Faptul că anumite evenimente din viaţa Mântuitorului sunt plasate de Sfinţii Evanghelişti în contexte diferite arată intenţia acestora de a sublinia valenţe şi sensuri diferite ale aceluiaşi eveniment. Selecţia diferită a materialului evanghelic – faptul că nu toţi Sfinţii Evanghelişti relatează aceleaşi evenimente sau aceleaşi cuvinte ale Mântuitorului – este determinată, desigur, de un plan anume al fiecărui Evanghelist. Planul ne ajută să identificăm şi să urmărim firul roşu sau logica care dă coerenţă şi unitate întregului edificiu.

Şi în cazul discutării planului unei Sfinte Evanghelii trebuie să spunem mai întâi că toate cele patru Sfinte Evanghelii urmează în mare un plan comun, întrucât obiectivul lor este acelaşi – a face cunoscută  Învăţătura şi faptele Domnului nostru Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat. Diferenţele intervin la detalii şi la aspectele particulare sau specifice, dictate de împrejurările scrierii fiecărei Evanghelii, dar mai ales de destinatarii cărora acestea se adresează şi de obiectivele specifice urmărite de fiecare evanghelist în parte. Biserica a reţinut în canonul Noului Testament cele patru Sfinte Evanghelii, propunându-ne, evident, un discurs unic, complementar, îmbogăţitor, format din patru discursuri specifice, cu particularităţi, cu aspecte şi accente diferite. Există, aşadar, o parte comună a planului şi o parte specifică fiecărui Sfânt Evanghelist.

Un exemplu, între multele posibile: Sf. Ev. Matei, adresându-se iudeo-creştinilor, prezintă genealogia Mântuitorului numai de la Avraam, părintele poporului ales, în timp ce Sf. Ev. Luca, adresându-se păgânilor, prezintă genealogia Mântuitorului până de la Adam, părintele tuturor oamenilor. Sf. Ev. Ioan, preocupat să completeze celelalte Evanghelii, prezintă la începutul Evangheliei Sale, „genealogia cerească” a Mântuitorului Hristos, existenţa din veşnicie a Fiului lângă Tatăl.

După B. Rigaux, discursurile, care se disting la Sf. Ev. Matei,faţă de ceilalţi sinoptici, prin lungimea şi unitatea lor, jalonează întreaga Evanghelie, constituind principalele repere ale planului acesteia. Ele oferă învăţătura specifică şi profundă a Mântuitorului Isus Hristos.

Tema principală a celor cinci discursuri este una şi aceeaşi: Împărăţia cerurilor, în legătură cu care Sf. Evanghelist subliniază de fiecare dată un aspect caracteristic:

I. Programul Lui Isus este expus în ceea ce este numit Predica sau Introducerea de pe Munte. Cartă a Împărăţiei cerurilor, Predica de pe Munte conţine noua Dreptate sau Lege care este proclamată în exigenţele ei radicale şi suverane (cap. 5-7)

II. Discursul misionar sau Îndrumările misionare colaţionează sfaturi date misionarilor şi prevestiri ale riscurilor pe care le presupune propovăduirea Evangheliei (cap. 10)

III. Discursul  despre Taina Împărăţiei grupează şapte parabole, subliniind caracterul tainic şi smerit al Împărăţiei, de la vestirea ei şi până la împlinirea glorioasă a acestei (cap. 13)

IV. Al patrulea discurs reglementează raporturile în sânul comunităţii creştine. Dacă Hristos a venit pentru a sluji şi a suferi, atunci şi ucenicii Lui trebuie să trăiască în smerenie, cu grijă faţă de cei mai mici, îndreptându-se frăţeşte între ei, cu rugăciune comună şi cu iertarea greşelilor (cap. 18)

V. În sfârşit, al cincilea discurs reia discursul eshatologic al lui Marcu (cap.13) pe care-l amplifică considerabil, mai ales cu pilde pe tema privegherii (24,45-25,30)

Toate cele cinci discursuri sunt urmate de o formulă care introduce tema următoare: Şi sfârşind Isus a dat aceste învăţături… (7,28; 11,1; 13,53; 19,1; 26,1)…

Evanghelia după Matei mai conţine şi alte discursuri, unul chiar la fel de unitar şi apropiat ca lungime celorlalte cinci. Este vorba de cunoscutele vaiuri adresate fariseilor (cap. 23).

12. Comunitatea lui Matei

Pentru o mai profundă înţelegere a fizionomiei şi a scopului Evangheliei după Matei este fundamentală înţelegerea ambientului în care lucrează autorul şi pentru care scrie.

Autorul şi comunitatea sa par să fie în luptă pe două fronturi: unul intern şi altul extern.

Pe de o parte Matei se îndreaptă spre frontul intern, format – foarte probabil – din carismatici (Matei 7:21), care au o intensă viaţă religioasă (Matei 7:22), dar care nu iau aminte, ba refuză chiar, interpretarea Legii dată de Isus şi de aceea săvârşesc „nelegiuirea” (Matei 7:23).

Împotriva acestora Matei face să valoreze continuitatea autorităţii Legii, care n-„a fost desfiinţată, co desăvârşită” de Isus (cf. Matei 5:17-20).

Mai exista acolo încă un front, extern, format de iudaismul care, după distrugerea Templului (70 e.n.), încerca să se regrupeze în jurul Legii şi a interpretărilor acesteia făcute de rabinii farisei. Cu acest iudaism este evident că Matei a rupt orice legătură şi este în polemică făţişă. Aceasta se poate lesne înţelege din invectivele împotriva „cărturarilor şi fariseilor” (cf. Matei 23:1-36) şi din îndepărtarea pe care o exprimă faţă de „sinagogile lor” (cf. Matei 4:23; 9:35; 10:17 ș.a.).

Conflictul între comunitatea lui Matei si iudaism este jucat în jurul autenticităţii interpretării Legii, care exprimă voinţa lui Dumnezeu. Pentru iudaism interpretarea autentică este aceea dată de tradiţie şi de sentinţele rabinilor. Pentru Matei, adevăratul şi definitivul interpret al Legii, este Isus, astfel cuvântul său (Matei 7:24-27), iar respectarea tuturor poruncilor sale (Matei 28:19-20) au devenit fundamentale pentru comunitatea ucenicilor.

Rugăciune:

O sfinte apostol, fiule al lui Alfeu, dupa ce odata adunai taxe si impozite iată că ai devenit apostol. Cât de minunată a fost convertirea ta prin graţia divină, când, lăsând de o parte posesiile pământeşti, l-ai urmat pe Omul Sărac din Nazaret, în care tu ai descoperi,t în lumina Spiritului Sfânt,  toate profeţiile despre Mesia.

Multi încă se închină Mamonei banilor. Te rugăm inspira bancherilor  bunătate şi  dorinţa de a ajuta, când pot, pentru ca binele făcut celor mici şi săraci e făcut lui Isus, Fiul lui Dumnezeu.

Amin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *