Concert caritabil ”Apostoli ai speranței”

Apostoli ai speranteiAm intrat în perioada Postului Crăciunului și suntem chemați să renunțăm la regim pentru a ține post și a deveni apostoli ai speranței! Oare noi ce vom alege?

Vom cerceta etichetele alimentelor prin hipermarketuri ori căutăm cu perseverență pe Dumnezeu și Voința Sa și ne-o asumăm în viețile noastre?

Față de simplul regim, postul devine un ”ingredient” al convertirii lăuntrice la Domnul. Sper că este foarte clar faptul că nu putem restrânge postul doar la aspectele lui alimentare. Postim ca ucenici ai lui Cristos când renunțăm nu doar la ceea ce ar fi în plus, ci chiar la ceea ce e necesar și la ceea ce ne place foarte tare: mâncare, băutură și orice alte îndeletniciri care ne amplifică automatismul lăuntric și ne separă de Dumnezeu și de frați (telefonul, televizorul, rețelele sociale, chiar și părerile noastre geniale).

Cel mai important ar fi să renunțăm la apucăturile care nu ne califică drept creștini, darămite drept-postitori: bârfa, mânia, orgoliul, neliniștea, invidia, egoismul…;

Esențial ar mai fi să îndreptăm renunțarea noastră spre folosul aproapelui: friptura pe care n-o mănânc poate salva ziua unui copil care n-are de niciunele, după cum timpul pierdut pe internet poate fi dăruit unui bolnav/ bătrân uitat într-un spital sau singur acasă.

Degeaba nu mâncăm sau nu pierdem vremea cu distracții dacă nu convertim renunțările noastre spre binele altuia, într-un mod gratuit (degeaba postesc și fac milostenie, dacă nu le fac în numele Aceluia căruia mă rog să-i mângâie pe toți cei care-mi ies în cale folosindu-se de mâinile mele)

Să ne înțelegem postul nu este SCOP în sine, e doar un mijloc. Obsesia noastră de a nu mânca de dulce poate eclipsa total dimensiunea interioară fundamentală, nu numai a postului, dar și a întregii vieți creștine, care este a trăi în comuniune de iubire, cu Dumnezeu și cu aproapele.

Dacă vom aștepta să se termine postul ca să ne întoarcem la viețile noastre egoiste, la lipsa noastră de iubire, sau mai clar, să ne dăm drumul din nou la gură în trafic, atunci am ținut, scrâșnind din dinți, un simplu regim șchiop, fără niciun impact în orientarea noastră lăuntrică spre dimensiunea de fii și frați.

Chiar dacă nu suntem de acord cu zicala “de Crăciun fi mai bun” (de ce doar de Crăciun?), vă invit să redescoperim sărăcia şi curajul de a dărui în general și în mod particular ceea ce vom economisi prin post.

E timpul să ne doară inima cu adevărat pentru aproapele. Vă oferim această posibilitate și la Catedrala ”Martirilor și mărturisitorilor veacului XX” prin cele 2 coșuri ce vor ”lucra” în favoarea celor aflați în grija Asociației Caritas Eparhial Cluj și pentru a noastră mântuire!
Să nu pierdem vremea, considerând că mai avem timp. S-ar putea să trecă și acest post și să nu dăruim nimic nimănui.

La fel ne poate trece și viața, iar în fața Domnului nu e bine să ne prezentăm cu mâinile goale (ele sunt pline nu cu ceea ce ținem pentru noi, ci cu ceea ce dăruim).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *