Doxologia

Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bună învoire.

Te lăudăm, Te binecuvântăm, ne închinăm Ţie, Te mărim pe Tine; Îţi mulţumim pentru mare mărirea Ta.

Doamne, Împărate, Dumnezeule ceresc, Părinte atotţinătorule; Doamne, Fiule unule-născut, Isuse Cristoase şi Spirite Sfinte.

Doamne Dumnezeule, Mieluşelul lui Dumnezeu, Fiul Părintelui, Cel ce ridici păcatele lumii, miluieşte-ne pe noi, Cel ce ridici păcatele lumii.

Primeşte rugăciunea noastră, Cel ce şezi de-a dreapta Tatălui, şi ne miluieşte.

Că Tu eşti unul Sfânt, unul Domn, Isus Cristos; întru mărirea lui Dumnezeu Tatăl. Amin.

În toate zilele Te voi binecuvânta şi voi lăuda Numele Tău în veac şi în veacul veacului.

Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta, fără de păcat să ne păzim.

Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul Părinţilor noştri, şi lăudat şi preamărit este Numele Tău în veci. Amin.

Fie, Doamne, mila Ta spre noi: precum am nădăjduit şi noi în Tine.

Binecuvântat eşti, Doamne: învaţă-mă îndreptările Tale.

Doamne, scăpare ne-ai fost în neam şi în neam. Eu am zis: Doamne, miluieşte-mă; vindecă sufletul meu, că am greşit înaintea Ta.

Doamne, la Tine am scăpat, învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu.

Că la Tine este izvorul vieţii şi în lumina Ta vom vedea lumină.

Trimite mila Ta, celor ce Te cunosc pe Tine.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte Fără-de-moarte, îndură-Te spre noi.

Mărire Tatălui, Fiului şi Spiritului Sfânt, acum şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.

Sfinte Fără-de-moarte, îndură-te spre noi.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte Fără-de-moarte, îndură-Te spre noi.

Troparele de după Doxologie

La glas 1, 2, 3, 4:

Astăzi toată lumea s-a mântuit; să cântăm Celui ce a înviat din mormânt şi începătorul vieţii noastre; că, stricând cu moartea pe moarte, biruinţă ne-a dat nouă şi mare milă.

La glas 5, 6, 7, 8:

Înviat-ai din mormânt şi legăturile iadului le-ai rupt, stricat-ai osânda morţii, Doamne, pe toţi din cursele potrivnicului scăpându-i. Arătându-Te Apostolilor Tăi, i-ai trimis să predice şi printr-înşii pacea Ta ai dăruit-o lumii, mult milostive.

(din “Cartea de rugăciuni” sub îngrijirea pr. prof. Anton Goţia,
Editura Viaţa Creştină, Cluj-Napoca, 1996
)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site utilizează cookie-uri. Pentru a asigura buna funcţionare, pentru a îmbunătăţi utilizarea şi funcţionalitatea acestuia, pentru a personaliza conţinutul şi anunţurile, şi pentru a analiza traficul, asemenea majorităţii site-urilor, folosim cookie-uri. Dacă nu sunteți de acord, unele funcționalități s-ar putea să fie indisponibile. Puteţi oricând să vă schimbaţi sau să vă retrageţi consimţământul. Aflați mai multe detalii aici.
Accept
Nu accept