Anul Credinţei în Parohia Andrei Mureşanu
– Plan pastoral pentru anul 2013 –
-
- „Tari în credinţă” – aprofundarea credinţei, participând în fiecare a II-a şi a IV-a marţi din lună, ora 17.30, la Cercul de cateheză parohial.
- Cateheze tematice adresate copiilor, joi sau duminica (în funcţie de categoria de vârstă), tinerilor, vineri, ora 17.30 şi respectiv familiilor în a II-a Luni din fiecare lună, ora 18.30.
- „Cuvântul Lui Dumnezeu o hrană constantă a credinţei noastre” – Întruniri bilunare a Cercului Parohial de Studiu biblic, vineri ora 18.00, în Căsuţa Biblică.
- „Prin credinţă la vindecare”, Celebrarea festivă a Zilei mondiale a bolnavului în parohia noastră – Duminica Talanţilor, 10 februarie 2013, Cateheză şi oficiu în cadrul fiecărei Sfinte Liturghii celebrată pe Altarul Capelei Sf. Iosif.
- „Familia, leagăn al credinţei”, Reînnoirea promisiunilor de la Căsătorie, importanţa rugăciunii pentru cei dragi – Duminica Cananeencei, 17 februarie 2013, Cateheză şi oficiu în cadrul fiecărei Sfinte Liturghii celebrată pe Altarul Capelei Sf. Iosif.
- Cateheze pe marginea Examinării Conştiinţei şi a speţelor concrete de păcate în conformitate cu Decalogul şi Poruncile Bisericii – în Postul Mare, de luni până vineri, după Calea Crucii.
- Parcurgerea conţinutului documentelor Conciliului Vatican II – în Postul Mare, de luni până sâmbătă, după toate Sfintele Liturghii.
- Noaptea de veghe: „Să fim treji, îmbrăcându-ne în platoşa credinţei şi a dragostei şi punând coiful speranţei de mântuire.” – vineri 15 martie 2013.
- Celebrarea cererii de iertare pentru păcatele împotriva credinţei – în Prima Duminică din Postul Mare, a Dreptei Credinţe, 24 martie 2013, Cateheză şi oficiu în cadrul fiecărei Sfinte Liturghii celebrată pe Altarul Capelei Sf. Iosif.
- „La temelia credinţei”, Pelerinaj pentru tineri în Capitala Creştinătăţii (Padova, Veneția, Roma, Viena) – intervalul 22- 30 iunie 2013.
- Participarea la Ziua Mondială al Tineretului (ZMT) de la Rio de Janeiro – 23-28 iulie 2013.
- Cateheze mariologice – în Postul Adormirii Maicii Domnului (1-14 august 2013), de luni până vineri, după celebrarea Paraclisului.
- Vizita în parohie a relicvelor Sfântul Anton de Padova, model de credinţă şi de trăire autentic creştină – intervalul 21-24 septembrie 2013.
- „La originile credinţei”, Pelerinaj pentru adulţi în Ţara Sfântă – 23-27 mai 2013 sau dacă nu sunt suficienți participanți în luna octombrie 2013.
- „Credem Doamne ajută necredinţei noastre”, Deschiderea unui nou an catehetic parohial 2013-2014, Prezentarea ofertei pastorale pentru copii – Duminica învierii fiului văduvei din Nain, 6 octombrie 2013 ora 11.30, în cadrul Sfintei Liturghii animate de copii.
- Reînnoire publică a promisiunilor făcute la Botez – Duminica vindecării îndrăcitului din Gherasa, 20 octombrie 2013, Cateheză şi oficiu în cadrul fiecărei Sfinte Liturghii celebrată pe Altarul Capelei Sf. Iosif.
- „Îmbogăţiţi în credinţă”, Ceremonia de încheiere a Anului Credinţei – Duminica Tânărului bogat , 24 noiembrie 2013, Cateheză şi oficiu la fiecare Sfântă Liturghie celebrată pe Altarul Capelei Sf. Iosif.
ALTE ACŢIUNI
- Înălţarea unei Cruci dedicate Martirilor şi Mărturisitorilor Credinţei – parte integrantă din Ansamblul socio-pastoral construit în Piaţa T. Cipariu.
- Înregistrarea unui album audio cu Sfânta Liturghie şi cântece pentru copii, realizat de Corul „Allegria” al capelei noastre.
- Înregistrarea şi publicarea unui CD audio cuprinzând cateheze tematice pe diverse teme ale credinţei.
- Cateheze zilnice, pe marginea subiectelor principale ale Magisteriului Bisericii, în cadrul Liturghiilor celebrate de luni până sâmbătă, în Capela Sfântul Iosif.
- Tipărirea şi răspândirea de fluturaşi cu Anul Credinţei.
Daţi click aici pentru informaţii despre Anul Credinţei
Daţi click pentru imagini şi cărţi utile pentru Anul Credinţei