Campus Parohial „Din toată inima” – ziua I, 4 septembrie 2014

copii si globPROGRAM

11.00. Bun venit.
Dansuri – Rosana&Carla

11.15. Rugăciune –
Pr. Mircea Marţian

11.20. Activităţi de interacţiune
şi cunoaştere

  • Activitate 1 – Bună dimineaţa! – Carla
  • Activitate 2- Nume+Caracteristică – Rosana
  • Activitate 3 – Aliniere- Cristina

12.00. Teatru: Interviu cu Moise – Mihai şi Rosana

12.10. Activitate: Reguli în viaţa de zi cu zi – Codruţa

12.30. Cateheză – Cele 10 porunci –– Pr. Mircea Marţian + grupuri de lucru  – Codruţa

13.00. Gustare (din pacheţelul adus de acasă)

13.30. Atelier de creaţie: cutiuţe cadou, inimioare băţ, joc pe echipe, dansuri,

14.50-15.00.  Plecări

Campusul Estival „Din toată inima”

afis_campus cipariuParohia Andrei Mureşanu
în colaborare cu ASTRU
organizează
Campusul Estival „Din toată inima”
adresat copiilor între 7-12 ani
Aula Cardinal Iuliu Hossu,
Piaţa Timotei Cipariu f.n.

(așteptăm noi înscrieri până marţi, 2 septembrie 2014).

Vor fi aprofundate trei din cele 10 porunci Dumnezeieşti (câte una pentru fiecare zi) care îi vor ajuta pe participanţi să călătorească în siguranţă prin viaţă spre Viaţa Veşnică.

  • Joi, 4 septembrie, interval orar 11.00-15.00
  • Vineri, 5 septembrie, interval orar 11.00-15.00
  • Sâmbătă, 6 septembrie, interval orar 11.00-15.00

Programul campusului propune nu numai prezentări teoretice ci asimilarea unor deprinderi practice necesare în viaţa de zi cu zi prin diferitele activităţi desfășurate individual sau în echipă.

Copiii trebuie să aibă la ei o gustare pentru pauza de masă zilnică!

Vă aşteaptă cu drag,
Pr. Mircea Marțian
0745-265935, mircea.martian@gmail.com

Înscrieri pentru Întâlnirea locală a Tineretului

afis cheile turziiZilele Mondiale ale Tineretului se celebrează în fiecare an în cadrul Bisericilor locale în duminica Floriilor. Evenimentul a luat naștere în 1983-1984, Anul Sfânt al Mântuirii, când Papa Ioan Paul al II-lea i-a chemat pe tineri să celebreze împreună Zilele Mondiale ale Tineretului, chemare la care tinerii au răspuns cu un entuziasm care a depăşit toate aşteptările.

În spiritul acestui eveniment, la nivel local, Departamentul pentru tineret al Episcopiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolică de Cluj-Gherla şi ASTRU Cluj invită tinerii să ia parte la celebrarea locală a celei de-a XXIX-a Zi Mondială a Tineretului, desfăşurându-se sâmbătă, 12 aprilie 2014 în Cheile Turzii.

Tema ediţiei din anul acesta este “Fericiţi cei săraci cu spiritul, căci a lor este Împărăţia cerurilor” (Matei 5,3), prima dintr-o serie de trei care se va concentra pe Fericiri, culminând cu evenimentul internaţional care se va desfăşura în Cracovia, Polonia, în 2016.

Continuă lectura „Înscrieri pentru Întâlnirea locală a Tineretului”

Adeziune ASTRU în parohia “Andrei Mureșanu“

Prilej de nouă sărbătoare în parohia Andrei Mureșanu, în acest post al Nașterii Domnului, unde pe lângă celelalte activități dedicate membrilor parohiei, concerte, serbări, meditații, cântece și colinde care au ca scop apropierea noastră de praznicul Nașterii lui Isus Hristos, a luat ființă un nou grup parohial ASTRU, grup dedicat tinerilor din această parohie.

Duminică, 11 decembrie 2011, în parohia Andrei Mureșanu de la Capela “Sfântul Iosif”, din piața Cipariu, 6 tineri au depus adeziunea în ASTRU. Alături de noi a fost părintele Florin Isac împreună cu credincioşii care au participat la Sfânta Liturghie dedicată tinerilor și familiilor tinere, de la ora 18.30, care a fost animată de către grupul care tocmai a depus adeziunea.

Primirea în ASTRU a grupului parohial a fost încântătoare şi a fost asistată de către Bogdan Bursaș, vicepreşedinte ASTRU Cluj, cel care a și înmânat noilor membrii ASTRU, însemnele acestei asociații și a explicat menirea și rolul acestei asociații pentru noi tinerii.

“Există însă un „de ce?” care este comun tuturor celor care fac parte din ASTRU şi nu numai, şi la care fiecare dintre noi este chemat să de-a un răspuns, nu numai cu cuvinte dar mai ales cu fapte“, a fost acest imbold care după un an de fructuoasă pregătire în care am străbătut împreună acest drum, ne-a determinat pe fiecare dintre noi tinerii să accedem spre noi culmi în apropierea de Dumnezeu și față de aproapele.

Mulțumim Bunului Dumnezeu pentru tot ceea ce ne-a dăruit până acum și sperăm cu ajutorului Lui îndemnați de cuvintele și exemplul celor dinaintea noastră să fim de folos Bisericii și neamului nostru!

Anda Baciu şi Cristina Tuşa

responsabilii grupului parohial ASTRU “Andrei Mureșanu”, Cluj-Napoca

Click aici pentru articolul original

Campus pentru copiii din parohia noastră

Peste 40 de copiii din Parohia Andrei Mureşanu din Cluj-Napoca s-au bucurat de campusul estival organizat în parohia lor de Pr. Mircea Marţian şi Pr. Florin Isac în colaborare cu tinerii din grupul ASTRU parohial şi câţiva voluntari din ASTRU central.

Tema campusului„ Credinţa, familia şi prietenii dau valoare timpului tău!” a provocat copii încă din prima zi. Fiind prima dată când se organizează o astfel de activitate în parohie, atât copiii cât şi părinţii nu ştiau cum va fi.

Prima zi a fost Ziua Credinţei, copii au exprimat fiecare în parte ce înseamnă credinţa pentru ei. S-a putut observa câteva elemente precum: crucea, biserica, rugăciunea care au fost comune multora dintre copii participanţi. Apoi, după ce copii împărţiţi în grupuri de lucru au ilustrat Parabola semănătorului, Pr. Mircea Marţian le-a explicat-o printr-o cateheză. Pe parcursul zilei activităţile au fost alternate cu jocuri şi dansuri astfel încât copii să se poată intra cât mai bine în atmosfera campusului. Concluzia zilei a fost „timpul fiecăruia are valoare doar dacă este trăit în credinţă”.

Continuă lectura „Campus pentru copiii din parohia noastră”