Calea Sfintei Cruci în Postul Mare

Calea CruciiVă invităm cu drag, pe toată perioada Postului Mare, spre a ne pregăti cât mai bine pentru Învierea Domnului şi a fi părtaşi jertfei sale mântuitoare, să ne rugăm împreună Calea Sfintei Cruci, de luni până vineri, cu începere de la ora 17.30, în Capela ”Sfântul Iosif”.

Programul preoților responsabili:

  • SĂPTĂMÂNA I din Post – Florin Isac
  • SĂPTĂMÂNA II din Post – Mircea Marțian
  • SĂPTĂMÂNA III din Post – Florin Isac
  • SĂPTĂMÂNA IV din Post – Mircea Marțian
  • SĂPTĂMÂNA V din Post – Florin Isac
  • SĂPTĂMÂNA VI din Post – Mircea Marțian

SĂPTĂMÂNA MARE:

  • Luni  – ora 17.30 – Florin Isac
  • Marți – ora 17.30 – Florin Isac
  • Miercuri – ora 17.30 – Mircea Marțian
  • Începând cu joia mare se vor celebra oficiile prevăzute de tradiția orientală:
  • Joia mare – Ora 18.00 – Evangheliile patimilor
  • Vinerea mare – Ora 18.00 – Prohodul Domnului
  • Sâmbăta mare – Ora 20.00 –  Utrenia Învierii

Program special

Capela Sfantul Iosif2– celebrări, spovezi, direcțiune spirituală, sfaturi, programări de oficii și intenții de rugăciune, cumpărături aduse la domiciliu pentru persoanele în vârstă

Dorim mai întâi să vă asigurăm că vă purtăm nu doar în rugăciuni, ci și în inimi, și trăim atât din minunatele amintiri petrecute împreună, cât și din speranța unei cât mai grabnice reîntâlniri (cu bine). Apoi să le luăm pe rând:
Continuă lectura „Program special”

Calea Sfintei Cruci în Postul Mare

Isus cruceVă invităm, pe toată perioada Postului Mare, pentru a fi părtași Jertfei Mântuitoare de pe Cruce, să ne rugăm împreună Calea Sfintei Cruci, de luni până vineri, cu începere de la ora 17.30, în Capela Sfântul Iosif.

Să ne facem timp pentru a ne așeza la picioarele Mântuitorului, cât mai aproape de El și de Crucea Sa, pentru ca parfumul iubirii să ne inunde inima, să ne ferească de duplicitate, de șmecherie, de lăcomie, de vanitate sau chiar de trădare și să alinăm una dintre cele mai cumplite suferințe ale pătimirii: abandonul/ nepăsarea/ lipsa de reacție… Continuă lectura „Calea Sfintei Cruci în Postul Mare”

Program special cu ocazia Sărbătorilor de Paşti 2019

intrarea-domnului-in-ierusalim-foto-viorel-catusanu

MIERCUREA MARE, 24 APRILIE – Ungerea lui Cristos cu mir

  • 06.45 Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
  • 07.30 – 09.00 Recitarea Rozariului de durere
  • 09.00 Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur, devoţiune către Sf. Iosif
  • 17.30 CALEA CRUCII DE LA LOURDES – Adorație și ungere de obşte
  • 18.45 Repetiţii pentru preoții și copiii/tinerii care vor să se implice în celebrarea celor 12 Evanghelii ale Patimilor Domnului

JOIA MARE, 25 APRILIE – Cina cea de Taină/ Agonia din Ghetsimani

  • 06.45 Liturghia Sf. Vasile cel Mare
  • 07.30 – 08.50 Rugăciunea Rozariului de durere
  • 09.00 Liturghia Sf. Vasile cel Mare, devoţiune către Sf. Rita (a XI- a joi)
  • 18.00 – SLUJBA CELOR 12 EVANGHELII ALE PATIMILOR DOMNULUI
  • 19.30 Repetiţii pentru preoții și copiii/tinerii care vor să se implice în celebrarea Prohodului Domnului

Continuă lectura „Program special cu ocazia Sărbătorilor de Paşti 2019”

Calea Crucii

Calea Crucii„Crucii Tale ne închinăm Cristoase și Sfântă învierea Ta o lăudăm şi o mărim!”

Vă invităm, pe toată perioada Postului Mare, pentru a ne pregăti cât mai bine pentru Învierea Domnului şi a fi părtaşi Jertfei Sale mântuitoare, să ne rugăm împreună Calea Sfintei Cruci, de luni până vineri, cu începere de la ora 17.30, în Capela Sfântul Iosif.

Programul preoților responsabili:

SĂPTĂMÂNA I din Post – Florin Isac
SĂPTĂMÂNA II din Post – Titus Sas
SĂPTĂMÂNA III din Post – Mircea Marțian
SĂPTĂMÂNA IV din Post – Florin Isac
SĂPTĂMÂNA V din Post – Mircea Marțian
SĂPTĂMÂNA VI din Post – Titus Sas

SĂPTĂMÂNA MARE:

Luni – Titus Sas
Marți – Florin Isac
Miercuri – Mircea Marțian

Începând de joi urmează celebrarea, cu începere de la ora 18.00, a Oficiilor speciale prevăzute de tradiția Bizantină care vor fi anunțate pe larg ulterior.

Vă așteptăm!

Program special cu ocazia Sărbătorilor de Paşti 2018

intrarea-domnului-in-ierusalim-foto-viorel-catusanu

MIERCUREA MARE, 4 APRILIE – Ungerea lui Cristos cu mir

  • 06.45 – Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
  • 07.30-09.00 – Recitarea Rozariului de durere
  • 09.00 – Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur, devoţiune către Sf. Iosif animată de Grupul parohial de rugăciune ”Copiii Sf. Iosif”
  • 17.30 – CALEA CRUCII DE LA LOURDES – Ungere de obşte
  • 18.45 – Repetiție pentru preoții și copiii/tinerii care vor să se implice în oficiul celor 12 Evanghelii ale Patimilor Domnului

Continuă lectura „Program special cu ocazia Sărbătorilor de Paşti 2018”

Program special cu ocazia Sărbătorilor de Paşti 2017

intrarea-domnului-in-ierusalim-foto-viorel-catusanu

MIERCUREA MARE, 12 APRILIE – Ungerea lui Cristos cu mir

  • 06.45 Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
  • 07.30 – 09.00 Recitarea Rozariului de durere
  • 09.00 Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur, devoţiune către Sf. Iosif
  • 17.30 CALEA CRUCII DE LA LOURDES – Ungere de obşte
  • 18.40 Repetiţii pentru preoții și copiii/tinerii care vor să se implice în oficiul celor 12 Evanghelii ale Patimilor Domnului

Continuă lectura „Program special cu ocazia Sărbătorilor de Paşti 2017”