Cardinalul Kurt Koch la Cluj-Napoca: „efortul ecumenic pentru unitatea creştinilor este o sarcină pentru Postul Crăciunului”

Cardinalul Kurt Koch la Capela

Cardinalul Kurt Koch, Preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor (CPUC) însoţit de secretarul său, Rev. Mons. Andrea Palmieri, au sosit la Cluj-Napoca, vineri, 6 dec. 2013 – Sărbătoarea Sf. Nicolae, fiind primiţi la Catedrala greco-catolică (în construcţie) din Piaţa Cipariu. A urmat, în capela „Sf. Iosif” din incinta catedralei, Slujba Vecerniei, celebrată de studenţii Seminarului Teologic al Eparhiei de Cluj-Gherla, în prezenţa unui mare număr de preoţi, persoane consacrate şi credincioşi.

În calitate de gazdă, Episcopul de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu a mulţumit Înalţilor Prelaţi pentru vizita lor, rugându-i să transmită Sf. Părinte Francisc „încredinţarea că Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, rămâne perseverentă pe drumul şi spre plinirea vocaţiei pe care o are, aceea de punte de legătură între creştini, chiar dacă nu este recunoscută ca atare de toate confesiunile”.

Continuă lectura „Cardinalul Kurt Koch la Cluj-Napoca: „efortul ecumenic pentru unitatea creştinilor este o sarcină pentru Postul Crăciunului””

Vizita Cardinalului Kurt Koch la Cluj – Vecernie la Capela Sf. Iosif

Afis vizita Cardinal KochÎn cadrul primei vizite oficiale în România, din perioada 3-7 dec. 2013, Cardinalul Kurt Koch, Preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor va vizita şi Cluj-Napoca.

În program este prevăzut un moment de rugăciune, în capela „Sf. Iosif” din Piaţa Cipariu, unde, de la ora 18.30, va fi celebrată Slujba Vecerniei cu participarea ES Cardinal Kurt Koch şi a PS Florentin Crihălmeanu.
Cu acest prilej, distinsul oaspete va rosti un cuvânt de salut adresat preoţilor, persoanelor consacrate şi credincioşilor clujeni, care sunt aşteptaţi să participe în număr cât mai mare.