Dacă este duminică e zi de cateheză pentru tineri 13+!

cateheza tineri 13 plusTinerii sunt așteptați la Centrul de activități, duminică, 2 aprilie 2023, în intervalul orar 18.00-20.00 (înainte voi participa la Calea Crucii pentru copii, programată la Mănăstirea Macrina din Cluj- Napoca, manifestare programată să înceapă de la ora 17.00 unde așteptăm și invităm copiii să participe).

Cu cei mari vom parcurge împreună (într-un mod interactiv) Sesiunea a III-a din programul Video Catehetic ”Teologia Trupului” – ”Eu însumi – Trup și suflet”.

Vă așteaptă cu drag Echipa ASTRU

Încă o sesiune în grupa de cateheză pentru adulți

cateheza adulti”Sfânta Liturghie, ospățul familiei lui Dumnezeu” – tema acestui an pastoral în Eparhia de Cluj-Gherla.

Încă o sesiune în grupa de cateheză pentru adulți în care am continuat să analizăm Liturghia Cuvântului, ajutați de Episcopul Baron. Am parcurs a IV-a Sesiune a Programului ”Liturghia”, Cum îi răspundem lui Dumnezeu.

Astfel am aflat faptul că ”predicatorul e o minunată călăuză prin hățișul bibliei”, așa cum e nevoie ca cineva să ne conducă prin junglă, să ne facă o cale pe care să putem merge/ un drum.

Predica ”nu e o pauză de la Sf. Liturghie”, ci e o parte fundamentală a ei, de aceea e așezată la finalul proclamării evangheliei. Ea nu trebuie confundată cu un ”discurs istoric”sau cu un curs de studiu biblic (deși trebuie să avem răbdare ca să înțelegem contextul cultural și istoric al vremii), ci trebuie înțeleasă ”în contextul momentului prezent” (ce ne spune nouă acum Dumnezeu prin acest Cuvânt). Continuă lectura „Încă o sesiune în grupa de cateheză pentru adulți”

O duminică în marea familie a tinerilor

Invităm tinerii DUMINICĂ, 19 MARTIE 2023, ÎNCEPÂND CU ORA 11.30, la bucuria momentului aniversar: CAPELA „SFÂNTUL IOSIF” – ȘAISPREZECE ANI SUB FRUCTUOSUL PROTECTORAT AL PĂRINTELUI NOSTRU OCROTITOR.

Vizionare film Sf Iosif

În program:

  • Procesiunea reprezentanților grupurilor parohiale
  • Sfânta Liturghie animată de copii și tinerii din Corul ”Allegria”, dirijat de Cristina Nagy
  • Vizionarea unei Proiecții aniversare „Mulțumim Sfinte Iosif”
  • Scurt moment al recunoștinței

La final, începând cu ora 13.00 și până vă veți simți bine vă invităm la o duminică în marea familie a tinerilor luând împreună masa la căsuță, vizionând Filmul ” Sfântul Iosif, tatăl nostru spiritual” și petrecând împreună un timp ca frați de credință.

VĂ AŞTEAPTĂ CU DRAG!

Echipa de responsabili

PS. Mulțumim tinerilor care țin aproape de biserică și nu ne lăsă să îmbătrânim (urât)

O nouă ediție a ”Festivalul Mărțișorului”

festivalul martisorului 2023Duminică, 26 februarie 2023, la Centrul nostru de activități, participanții și-au alinat dorul de primăvară (care întârzie), de frumos, de spirit fratern, de bucurie, la o nouă ediție a ”Festivalul Mărțișorului”, în organizarea Grupului de tineri ”Tabor”.

Mulțumim Rodicăi Martin pentru organizare și invitatului special Cristian Rusu (responsabilul cu atelierul de modelaj în lut)

”Sfânta Liturghie, ospățul familiei lui Dumnezeu”

Încă o sesiune în grupa de cateheză pentru adulți în care am analizat printre altele ritualurile introductive ale Sfintei Liturghii ajutați de Episcopul Baron (am parcurs a II-a Sesiune a Programului ”Liturghia” – ”Chemați afară din lume” – mulțumiri Biroului de evanghelizare și cateheză, în mod deosebit familiei Capan pentru sprijin).

Cateheza adultilor 2023

De data aceasta l-am avut ca invitat special pe pr. vicar parohial, Vlad Pupăză, care a făcut o laborioasă prezentare a Proscomediei (partea pregătitoare a Sfintei Liturghii bizantine).

A fost o reușită întâlnire în care am aflat printre multe altele faptul că Liturghia începe înainte de a începe!!! și este pentru credincioși o ieșire din starea de tensiune, din lipsa de armonie caracteristică lumii și intrarea în logica recunoștinței (aducem laudă și mulțumire lui Dumnezeu), a bunăvoinței fraterne și a păcii – o ieșire din tărâmul păcatului, a egoismului, a răutăților spre un tărâm al iubirii și al comuniunii.

Deo Gratias!

Încă o duminică în familie pentru copiii din grupa de aprofundare a credinței

O zi în care s-a discutat despre miracolele lui Isus, acele semne care atestă faptul că El este Dumnezeu adevărat – puterea de a face miracole vine numai de la Dumnezeu și nu de la oameni.

duminica in familie 30 ian 2023

De cele mai multe ori Isus refuza să facă minuni în fața celor care le cereau ca semne ale puterii și autorității Sale, dar făcea minuni celor umili și celor care se apropiau sincer de El, care nu aveau nevoie de minuni pentru a-și întări credința, ci aveau credința că Dumezeu poate să le vină în ajutor într-un mod dumnezeiesc!

Credința este factorul uman care poate declanșa minunea (chiar și atunci când ea pare imposibilă). De aceea considerăm faptul că ziua de ieri a fost o nouă zi minune, rod al pastorației copiilor și tinerilor din comunitatea noastră. Mulțumim Socaciu Emanuel Leonard (Președinte ASTRU Eparhial) și Adrian Sebastian Bodea (Responsabil ASTRU parohial) pentru susținerea premiselor acestei zile minune (credința și generoasa voastră muncă voluntară).

Deo Gratias!