Campusul Estival ”Din toată inima” în Parohia Andrei Mureșanu adresat copiilor între 7 şi 12 ani

ORGANIZATORI: Parohia Andrei Mureșanu în colaborare cu ASTRU

MOTTO: „Să-l iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din toată puterea ta și din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Lc. 10.27.

TEMA: Din toată Inima!

LOC: Casa parohială de pe Bld. C. Brâncuși nr. 44-46, Cluj-Napoca.

PERIOADA: 10-12 septembrie 2015.

ÎNSCRIERI: Direct la Biroul parohial sau telefonic/email până luni, 7 septembrie, 2015; vor fi oferite următoarele informații: nume, prenume, vârsta, telefon și email părinte/voluntar pe pagina de internet a parohiei.

CONȚINUT: Cateheze zilnice adaptate participanților, alte activități desfășurate individual sau în echipă, jocuri dar și ocazia de a colora pereții exteriori ai casei parohiale care găzduiește evenimentul (moment care va fi  animat de Dna Ioana Rusu, Coord. al Cercului de artă Parohial V.Fulicea.

IMPLICARE: Tinerii din comunitate, mai mari de 13 ani, pot să participe ca voluntari, animatori ai evenimentului alături de cei propuși de ASTRU Cluj; pentru aceasta trebuie să se înscrie cu acest scop și să participe miercuri între orele 17.00 – 19.00 la o întrunire pregătitoare pe Bld. C. Brâncuși.

Vă așteaptă cu drag,
Pr. Mircea Marțian, tel. 0745-265935, mircea.martian@gmail.com

Vernisajul Expoziţiei „Copiii preamăresc patimile lui Isus”

Vă invităm cu mult drag la
Vernisajul Expoziției „Copiii preamăresc patimile lui Isus”
urmat de binecuvântarea icoanelor și vânzarea exponatelor.

  • Manifestarea va avea loc la încheierea Octavei Învierii, Duminica Tomii, 27.04.2014, ora 12.40 (după Sfânta Liturghie animată de copii).
  • Prioritate la cumpărare  au, ca de obicei, părinții sau bunicii micilor „pictori”- sumele oferite în plus față de cheltuielile de producție vor fi adăugate la fondul de misiuni din parohie.

Vă aşteptăm cu mult drag,

               pr. Mircea MARŢIAN, Responsabil parohial cu pastoraţia copiilor
tel. 0745-265935, mircea.martian@gmail.com

Click aici pentru albumul foto

Artă şi creativitate pentru copii

cercul de artaInvităm pe toţi doritorii să participe la un nou modul de Artă şi creativitate pentru copii

 Prima întâlnire: luni, 20 ianuarie 2014,
interval orar 16.30 -18.00, Intrarea B, la Balcon Cor.

Scopul cercului de artă este acela de a stimula atenția și îndemânarea copiilor, oferind posibilitatea formării și consolidării deprinderilor de desen și pictură, îmbogățirii cunoștințelor despre culori, cunoașterii și utilizării elementelor de limbaj plastic, stimulării expresivității și creativității, formării deprinderilor de a utiliza materiale și instrumente de lucru noi, stimulării spiritului de cooperare în munca individuală și de echipă.

Copiii vor avea ocazia să experimenteze mai multe tehnici de lucru folosind materiale precum: pastelul, acuarela, tempera, acrilicul, lutul etc., vor parcurge exerciții de creativitate, de manualitate, vor picta, desena și modela.

Prin spontaneitatea, expresivitatea și originalitatea lor plastică, copiii sunt capabili de realizări excepționale în domeniile artelor plastice și decorative.

Vă aşteptăm cu mult drag,

Ioana RUSU, Responsabil proiect, tel. 0749 – 842558
pr. Mircea MARŢIAN, Responsabil parohial cu pastoraţia copiilor, tel. 0745265935