Concert de colinde

Serbare de CraciunSuntem invitați să redescoperim atmosfera Primului Crăciun așezând Iubirea care vrea să se întrupeze în centrul vieții noastre în cadrul unui minunat cadou muzical: Luni, 21 decembrie 2020, ora 18.00, Capela ”Sf. Iosif”– acces doar pentru coriști și însoțitori (părinți, frățiori sau bunici) pe intrarea A (dinspre Bastionul Croitorilor/ Calea Turzii) – restul online!

Concertul va fi oferit Pruncului Sfânt și tuturor celor care, cu mic și mare doresc să participe (unii doar online), alegând să fie împreună cu protagoniștii serii, copiii și tinerii din Corul ”Allegria”, dirijat de Cristina Nagy – la pian: Iulia Marțian.

Haideți cu noi mâine seară (online) pe pagina de facebook a parohiei, să reînvățăm a ne bucura creștinește, cu lacrimi în ochi, de fericire, pentru că Dumnezeu s-a îndurat, ne-a salvat și iată: Avem Mântuitor! Minunat este faptul că tot ceea ce este El, adică Dragoste, Lumină, Har, Adevăr, Pace şi Îndurare, ni le dăruiește necontenit, începând cu primul Crăciun, inclusiv la vreme de pandemie…

Concert de colinde

Parohia Andrei Mureșanu vă invită cu drag la

Concertul de Colinde

susținut de Corul Jubilate, dirijat de Mihaela Cesa Goje

Nasterea-Domnului-2Duminică, 16 decembrie 2018, ora 11.00
(după Sfânta Liturghie celebrată cu începere de la ora 10.00)

CAPELA „SFÂNTUL IOSIF”

Vă așteptăm cu drag!

Concert de colinde

Parohia Andrei Mureșanu vă invită cu drag la

Concertul de Colinde

susținut de Corul Jubilate, dirijat de Mihaela Cesa Goje

Nasterea Domnului Craciun

Duminica 17.12.2017, ora 11.00, la Capela ”Sfântul Iosif”

(după Sfânta Liturghie celebrată cu începere de la ora 10.00)

 Vă așteptăm cu drag!

Sărbători binecuvântate!

Dragi prieteni de pretutindeni,

Iată gândurile noastre adunate într-o urare muzicală…prin care vă invităm la a retrăi autentica bucurie a nopții Sfinte dăruindu-ne fiecare o nouă șansă iubirii.

Ne dorim să găsiți în sărbătoarea de Crăciun cu adevărat un nou moment de liniște si bunătate pentru voi si pentru toți cei din jur!

SĂRBĂTORI CU ADEVĂRAT CREȘTINE: BINECUVÂNTATE, FERICITE ȘI PLINE DE SPERANȚĂ!

Să mai dăm o șansă iubirii…