Totul se plăteşte (II)

Vorbeam într-un articol anterior despre faptul că orice păcat, orice greşeală, lasă în urmă efecte teribile pentru noi, pe care trebuie să le plătim într-o formă sau alta, datorită cărora suferinţa continuă să se facă simţită în sufletul celui / celei care a călcat Legea. Există urmări morale, pe care le sesizăm din slăbiciunea cu care facem binele, din fragilitatea hotărârilor noastre de îndreptare, luate foarte uşor însă niciodată duse la îndeplinire, din sentimentul de culpabilitate inerent comiterii păcatului, şi există „efecte secundare” fizice şi psihice pe care trebuie să le asumăm, să le anticipăm, şi, în fond, să le suferim mai departe.

În lucrarea sa Questioni di vita & di morte. 10 Interviste, filosoful italian Tommaso Scandroglio subliniază un aspect bizar al lumii moderne: e din ce în ce mai întâlnită teoria, stranie de altfel, conform căreia cine nu crede nu e obligat să respecte normele morale, pentru că acestea sunt inteligibile doar în lumina credinţei.

Continuă lectura „Totul se plăteşte (II)”

Totul se plăteşte (I)

Am primit mai zilele trecute un „link” pe Internet pentru a asculta o prelegere a deja celebrei peste ocean Pam Stenzel, una dintre promotoarele abstinenţei în rândul adolescenţilor. O femeie energică, catolică convinsă, practicantă, mamă a trei copii, care bate drumurile Americii pentru a vorbi în licee şi colegii despre cât de importantă este castitatea, iubirea autentică şi Legea lui Dumnezeu.

Deşi nu m-am aşteptat la acest lucru de la America, ţara libertăţilor tâmpe şi a dreptului de a face ce vrei, agenda acestei doamne e blocată pe următorii doi ani, semn că lumea se deşteaptă peste ocean, căutând adevăratele valori. Deja au fost înfiinţate vreo 400 de asociaţii de tineri care au promis păstrarea castităţii până la căsătorie. Să fie oare învechiţi? Nu cred. Au înţeles cu adevărat ce e important în viaţă şi respectă o decizie solemnă luată spre binele lor.

Continuă lectura „Totul se plăteşte (I)”