Rugăciuni la masă

Înainte de mâncare

(La prânz)

Tatăl nostru…

Cristoase Dumnezeule, binecuvântează mâncarea şi băutura servilor tăi, că Sfânt eşti totdeauna, acum şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.

(Seara)

Mânca-vor săracii şi se vor sătura şi-L vor lăuda pe Domnul; cei ce-L caută pe Dânsul, vii vor avea inimile lor în veacul veacului. Amin.

După mâncare

Îţi mulţumim, Cristoase Dumnezeul nostru, că ne-ai hrănit cu bunătăţile Tale pământeşti; nu ne lipsi nici de Împărăţia Ta Cerească, ci, precum ai venit în mijlocul Apostolilor, pace dăruindu-le, aşa vino şi la noi şi ne mântuieşte. Amin.

(din “Cartea de rugăciuni” sub îngrijirea pr. prof. Anton Goţia,
Editura Viaţa Creştină, Cluj-Napoca, 1996
)