Prima Împărtăşanie Solemnă pentru 31 de copii clujeni – o acţiune a Anului Milostivirii în Biserica Catolică

liturghia liturghie euharistieO frumoasă procesiune a parcurs, în dimineaţa însorită a zilei de duminică 15 mai 2016, centrul municipiului Cluj-Napoca pe traseul dintre Catedrala “Schimbarea la Faţă” (de pe Bulevardul Eroilor) şi Catedrala în construcţie a Martirilor şi Mărturisitorilor sec. al XX-lea (din Piaţa Cipariu).

Prin această procesiune de credinţă, Episcopul Greco-catolic de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, zeci de preoţi şi în jur de 200 de credincioşi au condus la altar, pentru a-L primi întâia oară în sufletele lor pe Isus Hristos Euharisticul, 31 de flori ale Bisericii – 31 de copii clujeni în veşmânt de sărbătoare care în cadrul Sfintei Liturghii care s-a celebrat în capela “Sf. Iosif” din Piaţa Cipariu, au primit în mod solemn Prima Sfântă Împărtăşanie. Cu o zi înainte, sâmbătă 14 mai 2016, copiii au făcut prima lor spovedanie şi totodată le-au fost testate cunoştinţele de religie şi s-au dovedit conştienţi de importanţa şi semnificaţia momentului primirii Sfintelor Taine. Pregătirea le-a fost făcută în cadrul Departamentului de cateheză al Eparhiei de Cluj-Gherla, coordonat de Pr. consilier Marius Furtună.

Continuă lectura „Prima Împărtăşanie Solemnă pentru 31 de copii clujeni – o acţiune a Anului Milostivirii în Biserica Catolică”

Acest site utilizează cookie-uri. Pentru a asigura buna funcţionare, pentru a îmbunătăţi utilizarea şi funcţionalitatea acestuia, pentru a personaliza conţinutul şi anunţurile, şi pentru a analiza traficul, asemenea majorităţii site-urilor, folosim cookie-uri. Dacă nu sunteți de acord, unele funcționalități s-ar putea să fie indisponibile. Puteţi oricând să vă schimbaţi sau să vă retrageţi consimţământul. Aflați mai multe detalii aici.
Accept
Nu accept