Biroul de presă al Sfântului Scaun a anunțat că Papa emerit a murit sâmbătă dimineață, la ora 9:34, în reședința sa de la mănăstirea Mater Ecclesiae, pe care Papa emerit, în vârstă de 95 de ani, a ales-o ca reședință după ce a renunțat la ministerul petrin, în 2013. „Cu tristețe vă informez că Papa emerit, Benedict al XVI-lea, a decedat astăzi la ora 9:34 AM în mănăstirea Mater Ecclesiae din Vatican. Informații suplimentare vor fi furnizate cât mai curând posibil. Începând de luni dimineață, 2 ianuarie 2023, trupul Papei emerit se va afla în Bazilica San Pietro, pentru ca credincioșii să își poată lua rămas bun.”
Mulţumim Sfinte Părinte!
Papa Benedict al XVI-lea, pe numele său Joseph Aloisius Ratzinger, este cel de-al 265-lea Suveran Pontif şi are 85 de ani. A devenit Papă pe 19 Aprilie 2005, după moartea Papei Ioan Paul al II-lea. Înaintea alegerii sale ca papă, cardinalul Ratzinger a fost decan al colegiului cardinalilor, prefect al Congregației pentru Doctrina Credinței și președinte al Comisiei pontificale teologice internaționale. Papa Benedict al XVI-lea este al optulea papă german; primul a fost papa Grigore al V-lea (996-999). Ultimul papă cu numele de Benedict, Benedict al XV-lea a servit ca pontif din 1914 până în 1922, pontificatul său fiind legat de Primul Război Mondial. Alegerea numelui de Benedict are importanță simbolică. Ziua de naștere a noului papă, 16 aprilie, este sărbătoarea Sfântului Benedict Iosif Labre (26 martie 1748 – 16 aprilie 1783), cunoscut ca Sfântul Pelerin.
