Vorbeam într-un articol anterior despre faptul că orice păcat, orice greşeală, lasă în urmă efecte teribile pentru noi, pe care trebuie să le plătim într-o formă sau alta, datorită cărora suferinţa continuă să se facă simţită în sufletul celui / celei care a călcat Legea. Există urmări morale, pe care le sesizăm din slăbiciunea cu care facem binele, din fragilitatea hotărârilor noastre de îndreptare, luate foarte uşor însă niciodată duse la îndeplinire, din sentimentul de culpabilitate inerent comiterii păcatului, şi există „efecte secundare” fizice şi psihice pe care trebuie să le asumăm, să le anticipăm, şi, în fond, să le suferim mai departe.
În lucrarea sa Questioni di vita & di morte. 10 Interviste, filosoful italian Tommaso Scandroglio subliniază un aspect bizar al lumii moderne: e din ce în ce mai întâlnită teoria, stranie de altfel, conform căreia cine nu crede nu e obligat să respecte normele morale, pentru că acestea sunt inteligibile doar în lumina credinţei.