Noapte de veghe și rugăciune, punte de lumină și har între Catedrala episcopală „Schimbarea la Față” și Catedrala „Martirilor și Mărturisitorilor sec. al XX-lea”, din Cluj-Napoca

Noapte de rugaciuneCu binecuvântarea PS Claudiu în anul pastoral dedicat Rugăciunii va răsuna într-o veghe de rugăciune „Glasul rugăciunii noastre”.

Sub semnul acestei teme, care indică valoarea rugăciunii, și cu binecuvântarea Preasfinției Sale Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla, în noaptea de 29 / 30 septembrie 2023 continuă la Cluj-Napoca – mai întâi în Catedrala episcopală și apoi în Catedrala în construcție dedicată Martirilor și Mărturisitorilor sec. al XX-lea -, una dintre cele peste 130 de nopți de veghe și rugăciune care s-au succedat – ca perle dintr-un șirag de Rozariu – începând din anul 2000 și până în prezent în diferite localități și biserici din întreaga țară.

Rugăciunea va începe de la ora 18.00 în Catedrala „Schimbarea la Față” (B-dul Eroilor nr. 10) și va continua cu celebrarea Sfintei Liturghii în rit bizantin și diverse devoțiuni.
La ora 22.30, se va face o procesiune prin oraș cu Sfântul Sacrament, de la Catedrala „Schimbarea la Față”, până la Catedrala „Martirilor și Mărturisitorilor sec. al XX-lea” din Piața Cipariu.

Veghea și rugăciunea va continua apoi în Capela „Sfântul Iosif” din noua Catedrală. Aici, Sfânta Liturghie în rit latin și alte devoțiuni și rugăciuni vor înălța neîntrerupt sufletele la Dumnezeu, de la ora 23.15 până la orele dimineții.

Coordonatori ai programului sunt: pr. Anton Crișan, rector al Catedralei „Schimbarea la Față” și pr. Mircea Marțian, protopop de Cluj și preot la Capela „Sf. Iosif”.

Cina cea de taină în variantă actualizată în cadrul Cercului de cateheză pentru adulți

În cadrul Cercului de cateheză pentru adulți am redescoperit și aprofundat semnificațiile Euharistiei întorcându-ne la tradiționala Cină pascală evreiască, cu de toate: ierburi amare şi hrean – pentru a simboliza viaţa amară şi de sclavie pe care au dus-o evreii în Egipt; charoset – un amestec dulceag de fructe şi arahide; Zeroa – un miel, ca simbol al mielului jertfit de Paste pe când exista Templul (foarte bine gătit de dna Emilia Muntean căreia îi mulțumim); respectiv Beitzah – un ou fiert care simbolizează Haggigah (sacrificiul solemn) care era adus la Templu…

cina evreiasca apr 2023

Continuă lectura „Cina cea de taină în variantă actualizată în cadrul Cercului de cateheză pentru adulți”

Acest site utilizează cookie-uri. Pentru a asigura buna funcţionare, pentru a îmbunătăţi utilizarea şi funcţionalitatea acestuia, pentru a personaliza conţinutul şi anunţurile, şi pentru a analiza traficul, asemenea majorităţii site-urilor, folosim cookie-uri. Dacă nu sunteți de acord, unele funcționalități s-ar putea să fie indisponibile. Puteţi oricând să vă schimbaţi sau să vă retrageţi consimţământul. Aflați mai multe detalii aici.
Accept
Nu accept