Ziua Mondială a Misiunilor 2023

Operele Misionare 2023Evanghelistul Luca a fost cel mai atent la detaliile chemării și a trimiterii în misiune de aceea evanghelia sa este considerată de specialiști Evanghelia misionară.
Luca este singurul evanghelist care vorbește de două ori despre misiune (insistă chiar oferind un ghid al misionarului…), și acest lucru nu ne surprinde deoarece evanghelia sa este adresată neamurilor (pune accentul pe dimensiunea universală a mântuirii/și a chemării).

Misiunea lui Isus este aceeași cu cea a primilor 12 apostoli chemați și este aceeași cu a celor 70 de ucenici trimiși, fapt care înseamnă că e aceeași misiune adresată tuturor acelora care vor urma de-a lungul istoriei (căci misiunea este unică).

Aflăm astfel faptul că misiunea nu este ceva opțional și nu este adresată numai unor persoane speciale dispuse să meargă departe pentru că sunt generoase. Cuvântul apostol (din greacă) sau misionar (din latină) înseamnă trimis. Fiecare dintre noi este trimis (să vestească) la frați, altfel nu e fiu! Deci, dimensiunea misionară apostolică este esențială pentru fiecare om, pentru că omul se realizează prin relația sa cu aproapele, mergând spre celălalt și făcând bine. Tocmai misiunea realizează substanța noastră, natura noastră de oameni și natura noastră de credincioși. Continuă lectura „Ziua Mondială a Misiunilor 2023”