DUMINICĂ 26 OCTOMBRIE – INTERVAL ORAR 21.15-22.30
• Oficiul de primire a Crucii şi a Icoanei Zilelor Mondiale ale Tineretului
• Proiecția unui material care prezintă imagini cu diferitele ZMT organizate în timp
• Celebrarea Devoțiunii Căii Sfintei Cruci
Zilele Mondiale ale Tineretului se celebrează în fiecare an în cadrul Bisericilor locale în duminica Floriilor. Evenimentul a luat naștere în 1983-1984, Anul Sfânt al Mântuirii, când Papa Ioan Paul al II-lea i-a chemat pe tineri să celebreze împreună Zilele Mondiale ale Tineretului, chemare la care tinerii au răspuns cu un entuziasm care a depăşit toate aşteptările.
În spiritul acestui eveniment, la nivel local, Departamentul pentru tineret al Episcopiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolică de Cluj-Gherla şi ASTRU Cluj invită tinerii să ia parte la celebrarea locală a celei de-a XXIX-a Zi Mondială a Tineretului, desfăşurându-se sâmbătă, 12 aprilie 2014 în Cheile Turzii.
Tema ediţiei din anul acesta este “Fericiţi cei săraci cu spiritul, căci a lor este Împărăţia cerurilor” (Matei 5,3), prima dintr-o serie de trei care se va concentra pe Fericiri, culminând cu evenimentul internaţional care se va desfăşura în Cracovia, Polonia, în 2016.