40 DE ZILE DE PREGĂTIRE ÎN AȘTEPTAREA NAȘTERII MÂNTUITORULUI… OARE DE CE (ȘI CUM?) SĂ NE PREGĂTIM DE CRĂCIUN?
Viața noastră este profund marcată de aglomerație și agitație. Este suficient să te oprești în centrul oricărui oraș și să privești lumea care trece, în mașini sau pe jos. E uimitor: toți sunt grăbiți, îngrămădiți, cu ochii lipiți de un telefon sau adânciți în gânduri și probleme. Privindu-i îi simți pierduți, îndepărtați, îngândurați, oameni „osteniți și împovărați”, duri și uscați.
Deși ești în mijlocul lor, ai senzația de a fi singur pe lume: nu ești observat, nu ești ascultat… Pentru ei nu exiști. Iar asta se întâmplă uneori și în familie, la școală sau la serviciu, în centrele comerciale, în spitale etc. Chiar și în biserică! Peste tot găsești din ce în ce mai greu un om liniștit, odihnit, prezent trup și suflet, care privește în jur, îți acordă atenție și e dispus să te asculte.
Așa spunem că sunt ceilalți. Dar noi? Oare noi suntem altfel? Îi vedem, îi ascultăm pe frații noștri? Oare sufletul nostru și-a găsit odihna în acest agitat peisaj?
În acest context intră în scenă, ca fiind actual și necesar, Postul Crăciunului… Un timp potrivit pentru a ne opri. Un timp necesar pentru a (re)învăța calmul, răbdarea și liniștea, fără ca lucrarea noastră să încetinească (spun acest lucru pentru că deseori românul, pios sau nu, e tentat să nu mai facă nimic până după sărbători!)…
Un timp potrivit pentru a redescoperi farmecul vieții și al așteptării (când iubești așteptarea e întotdeauna ușoară și plină de speranță, iar viața e frumoasă). E vorba de așteptarea lui Cristos, dar și așteptarea omului de lângă noi.
Cu inima deschisă să ne pregătim pentru primirea Celui care vrea să vină în casa noastră, în inima noastră. Iată, Domnul vine! Și vine tocmai pentru a ne elibera de sufocarea păcatului și a agitației care ne înconjoară.
Așadar, dacă vrei să-ți regăsești liniștea, oprește-te, fă liniște, roagă-te în tăcere, așteaptă-L răbdător pe Domnul și fii cu inima deschisă, primitor. „Bucuria umple inima şi viaţa celor care se întâlnesc cu Isus. Cei care se lasă mântuiţi de El sunt eliberaţi de păcat, de tristeţe, de golul interior, de izolare. Cu Isus Cristos mereu se naşte şi se renaşte bucuria” – cf. Papa Francisc în Enciclica Evangelii gaudium.
Aşteptarea să fie pe zi ce trece din ce în ce mai vie… Se poate intona ”Îngerul Domnului” și se poate colinda (sau asculta colide) la lumina lumânării… Suntem chemaţi să trăim acea atmosferă de aşteptare dinaintea venirii lui Cristos, să ne pregătim sufleteşte, să ne spovedim, să ne împăcăm cu Dumnezeu şi să luăm hotărâri bune pentru viaţa noastră.
Din păcate, în această perioadă, vor apărea multe alte lumini care ne pot face să pierdem gustul întunericului luminat doar de steaua vie şi caldă de la Betleem. Vor fi din nou atâtea căi și oferte pentru a ne căuta liniștea și odihna în bunăstare, posesie, cheltuieli prostești, care oferă premisele unei false și artificiale fericiri, totul finalizându-se într-un Crăciun fără Prunc, și trăit în format all inclusive (totul inclus… mai puțin esențialul!!!)…
Pentru cei care vor rezista acestor ”generoase” căi lumești de celebrare, există riscul rutinei Crăciunului care merge după niște reguli stabilite, deja arhicunoscute. Riscul unui Crăciun asemeni unui disc zgâriat care repetă mereu același refren. E un Crăciun uzat, știut, fără surprize. Un Crăciun mai degrabă recitat decât trăit. Un Crăciun depersonalizat.
Postul Crăciunului ne ajută să aruncăm acest Crăciun obişnuit, programat, cunoscut şi să-l descoperim pe cel prezentat de evanghelistul Luca (Lc. 2,1-20), pentru că numai credinţa ne descoperă adevărul întreg despre semnificația autenticului Crăciun.
Sărbătoarea nu e a lui Moş Crăciun ”care-aduce daruri multe la fetiţe şi băieţi”, ci e sărbătoarea împăcării, în care strălucește bunătatea Tatălui Ceresc, cel care ne oferă un Cadou perfect: Pruncul din iesle, Dumnezeu adevărat, care, vine la noi, făcându-se om adevărat! E sărbătoarea iubirii divine care vrea să se nască în ieslea inimilor noastre. Vrea să se facă una cu noi, astfel încât Lumina Sa să strălucească în întunericul nostru, iar Iubirea Sa să ţâşnească chiar acolo în viața noastră reală, unde, cum recunoșteam la început, simţim oboseală, epuizare, duritate, insensibilitate sau uscăciune.
”Revarsă, Tată ceresc, Spiritul Tău, asupra noastră, ca să ni se deschidă ochii! Fă să crească în acest post binecuvântat numărul celor care așteaptă cu iubire Nașterea Fiului Tău Isus în chip de Prunc dumnezeiesc, dar mai ales fă ca noi să-L așteptăm și să-L primim în inimile și viețile noastre! Amin.”