În primul rând, practica pastorală mi-a demonstrat, fără urmă de dubiu, că foarte des nu ştim să postim, nu reuşim să intrăm în profunzime, cramponându-ne strict pe postul alimentar, fără a înţelege că postul nu e un scop în sine (o listă lungă de alimente la care am renunţat sau de fapte bune pe care le-am făcut) ci un mijloc de eliberare, purificare, care ne apropie de Dumnezeu.
În al doilea rând pentru că discutând cu tinerii am observat mari reticenţe faţă de post, motivate de faptul că e rezervat exclusiv celor în vârstă, care nu au altceva de făcut decât să se roage şi să postească, că cei tineri, având o viaţă activă, nu pot renunţa la proteine, glucide, lipide, etc. Din păcate pentru entuziasmul vârstei, se uită că anumite tipuri de „demoni„ (alcoolul, tutunul, lenea, minciuna, egoismul, hormonii, etc.) nu pot fi scoşi decât cu post şi rugăciune.