Se spune că nu e bine să spui niciodată, niciodată. Acum (legat de ceea ce se întâmplă în vecinătatea noastră și chiar în întreaga lume) e necesar să strigăm: NICIODATĂ! Nu întâmplător unul dintre sloganurile curente ale revoluționarilor dinainte și de după 1989 era: JOS COMUNISMUL! (și l-am rememorat în cămara de taină în timpul festivităților de la Cluj).
ZIUA DE 9 MARTIE ESTE ZIUA FOȘTILOR DEȚINUȚI POLITICI ANTICOMUNIȘTI!
Împreună cu diaconul Mihai Roman, primind binecuvântarea PS Claudiu în calitate de Protopop de Cluj am depus o coroană de flori și m-am plecat alături de alți confrați în fața luptei și jertfei deținuților politici pentru credință, libertate și adevăr!
Sacrificiul lor nu trebuie uitat niciodată, ci trebuie urmat astfel încât această ideologie să se mai repete vreodată (în orice formă ar vrea să reapară, pentru că este asemenea unui balaur cu șapte capete).
O zi comemorativă dedicată celor care s-au opus comunismului, dar și o minunată ocazie de a ne aminti/reaminti sau de a ști/afla adevărul, pentru cei care nu au trăit acele timpuri (m-am bucurat de prezența unor tineri la eveniment).
Am putut să-i privim cu respect și cu admirație pe cei câțiva dintre foști deținuți care mai sunt în viață (ne uităm la ei ca la niște icoane, ca la niște oameni din altă lume, nu a interesului, ci a coloanei vertebrale, a asumării jertfei pentru Adevărul cu A mare), dar și ca să îi cinstim prin rugăciune pe cei care au făcut sacrificiul suprem în timpul persecuției, respectiv pe toți cei care au suportat torturi de tot felul, frig, foame, bătăi, alte umilințe inspirate de la “experții” ruși, lucruri pe care nu le putem imagina. Oameni cu mintea limpede nu pot imagina astfel de lucruri (iar deținuții politici nu vorbesc prea des despre acestea, pentru că au fost extrem de dureroase).
Ne-am exprimat, cu acest prilej, profunda recunoștință și omagiul sincer adresat celor care, prețuind valorile democratice și principiile mai mult decât propria viață, libertate și familie, au decis să se opună regimului totalitar, păstrând viu spiritul unei Românii frumoase și europene. Exemplul personal, curajul și sacrificiul de sine al acestora îi consacră drept adevărate repere, demne să călăuzească generațiile actuale și viitoare și să ne ferească de balastrul mentalităților remanente sau alte obiceiuri comuniste, care din păcate continuă să mai dăinuie în societate.
Reamintesc faptul că, în perioada 1944-1989, sute de mii de oameni (de diferite confesiuni, cu statute diferite, cu profesii diferite…) au fost privați de libertate din motive politice, în cadrul unor numeroase închisori, lagăre și alte locuri de detenție. Acestora li se adaugă miile de cetățeni asasinați în luptele din munți, fără judecată sau fără să fi trecut vreodată prin închisori. În plus, ne gândim și la faptul că au fost atâtea destine frânte, victime colaterale afectate pentru că nu gândeau ”corect politic pentru acea vreme”, considerați cu ”origini nesănătoase” fiind ”pui de reacționari!
O FAȚĂ A ISTORIEI RECENTE, DESPRE CARE NU E SUFICIENT SĂ SCRI, CI ARE MARE NEVOIE DE MĂRTURII CURAJOASE.
Din păcate nu există și nu a existat un mare interes să fie cunoscută, ba chiar dimpotrivă sau distrus arhive întregi, inclusiv după 1989, pentru a nu putea fi evidențiate și probate toate atrocitățile. O pagină de istorie extrem de valoroasă prin calitatea și curajul martirilor și mărturisitorilor veacului XX (cărora încercăm să le construim o catedrală în centru Clujului). La polul opus putem să vedem cât de desfigurat poate să ajungă omul dacă e deconectat de la conștiință, iar voința e guvernată de ură, interese, mârșăvie, putere, dublate de multe ori de prostie (cel mai greu le era gardienilor vremii să citească numerele mai mari de 100!!!).
România, controlată de regimul stalinist despre care se spunea că “libertate ne-a adus?!”, devenise, în acea perioadă, o țară a crimei organizate, a camerelor de tortură, a temnițelor, a lagărelor în care mulți oameni stăteau cu domiciliul forțat. În tot acest timp, aproape tot poporul a trăit în întuneric, în izolare, în frică, în neîncredere, în umilință, minciună și delațiune. Toate acestea nu ar fi fost, și deci nu ar fi povestite acum, dacă Partidul Comunist (circa 1000 de oameni needucați și câțiva căzuți pradă ideologiei marxiste – cum îi numea tatăl meu fost deținut politic) nu ar fi ajuns la putere și nu ar fi organizat, cu sprijinul și puterea de influență a Moscovei (exprimată prin tancurile de ocupație), dirijând acel diabolic aparat de represiune denumit securitate, care de fapt nu s-a ocupat cu securitatea românilor, ci de securizarea și instaurarea unui diabolic regim ateu, pentru care au făcut mereu și mereu poliție politică, de inspirație KGB-istă.
PE CINE AU VIZAT?
Pe oricine. Vorba lor era: ”Mai bine arestarea a 10 nevinovați, decât să scape un bandit!”. Acest sistem era pus să lichideze orice și pe oricine le stătea împotrivă, chiar și pe cei din interior, care erau mai umani (“mai slabi de înger !!!” – cum erau considerați). S-au identificat mai multe categorii vizate special:
– Rezistența din clasa politică – erau personalități marcante care nu puteau fi cumpărate
– Rezistența din biserică – biserica ortodoxă a fost decapitată, cei mai reprezentativi exponenți ai ei au fost arestați (parte din ei pentru apartenența lor la mișcarea legionară), ierarhiile au fost schimbate cu oameni de sistem (s-a mers, se pare, până la otrăvirea unui episcop ortodox posibil contrar, pentru a facilita alegerea Patriarhului Marina). Biserica Catolică a fost și ea ”periată” de cei care ”nu și-au băgat mințile în cap” iar cea greco-catolică interzisă, bunurile fiind date Bisericii Ortodoxe, iar toți episcopii ei arestați (între timp au devenit fericiți, martiri pentru credință, bucurându-se de recunoaștere internațională).
– Rezistența din toate instituțiile importante – erau oamenii verticali și competenți care nu puteau fi “învățați minte”.
Pe tinerii – care cu elan sau opus crezând în dreptate și în șansa firească a împlinirii unor vise firești – pe cei mai curajoși i-au arestat (a existat și o închisoare pentru ”puii de reacționari”, printre care inclusiv copii de 12 ani!!!), iar mai apoi, pe cei mai buni și reprezentativi elevi sau studenți îi acaparau încă din anii de început făcându-i UTC-iști și mai apoi membri de partid!
În tot acest timp a fost o rezistență pasivă ascunsă și cu greu securizată, din pricina rețelei de informatori, dar și o rezistență activă, în munți, armată, care deși nesprijinită prin desanturi de arme și oameni, și neorganizată, a rezistat foarte mulți ani (se pare că până în jurul anului 1959 – ultimul grup în Munții Apuseni).
INSTRUMENTE FOLOSITE:
Partidul Comunist, prin securitate, care și-a asigurat controlul absolut asupra justiției, prin așa zisele Tribunale ale poporului, și, mai apoi, Tribunalele militare unde, inclusiv civilii erau judecați, ca bandiți care atentau la siguranța națională (uneltirea contra ordinii sociale – era acuza uzuală). Instituția de forță a devenit (nu un minister al economiei!!!) ci, rețeaua de închisori de exterminare specializate în diferite categorii de dușmani ai poporului, fiind instaurat un regim penitenciar asemănător Gulagului Sovietic (circa 130 de închisori, multe cu destinație specială).
Filozoful Petre Țuțea a afirmat că nu vrea să dea detalii despre această perioadă ”pentru că nu face cinste poporului meu… Ar trebui să se știe doar atât: nimeni nu are dreptul să oprime libertatea de gândire a celuilalt. Și nimeni, niciodată, nu are dreptul să-și schingiuiască semenii… NICIODATĂ!”. Întrebat dacă regretă ororile închisorilor prin care a trecut (Jilava, Ocnele Mari, Aiud) a răspuns: ”A meritat pentru că eu continui să cred în poporul român!”.
Și noi credem într-o Românie frumoasă și europeană, care nu poate să fie realizată pe altă cale, decât în această luptă care trebuie să continuie, de aceea ne-am alăturat și noi omagierii de azi, rugând pe Dumnezeu (în taină pentru că altfel nu am putut) să le fie celor răposați țărâna ușoară, somnul liniștit, memoria mereu cinstită și binecuvântată și, ceea ce e cel mai important, să le fie calea urmată, pentru ca nu cumva această ideologie să se mai repete vreodată (orice formă ar vrea să ia).
Simt să mai repet: NICIODATĂ!
Cine promovează idei comuniste ar trebui să ştie că utopia cu care se joacă le-ar distruge viața și comoditățile în câteva clipe. E un sistem al răului bazat pe lupta între oameni, pe ură, pe conflict, care nu face altceva decât să promită marea cu sarea, dar până la urmă multiplică răul și oferă doar lacrimi și moarte (pe toate planurile).
Nota bene: Anul acesta se împlinesc 75 de ani de la arestarea episcopilor Bisericii Greco-catolice, 7 dintre ei oferind mărturia martiriului asumat în temnițele comuniste sau cu domiciliu obligatoriu, ei primind între timp ceea ce merită: lauda și recunoștința noastră!
Deo gratias!
Pr. Mircea Marțian