Prima Sfântă Împărtăşanie în capela Sf. Iosif – Piaţa Cipariu Cluj

Procesiunea copiilor de la Catedrala „Schimbarea la Faţă” până la capela „Sf. Iosif” din Piaţa Cipariu, Sfânta Liturghie celebrată de Episcopul eparhial, PS Florentin în cadrul căreia copiii au primit Prima Sfântă Împărtăşanie. La final a avut loc decernarea diplomelor de amintire şi a cadourilor, moment urmat de pozele de grup şi o agapă fraternă. Copii care s-au împărtăşit prima dată cu Trupul şi Sângele lui Isus sunt de la şcolile din centrul mun. Cluj-Napoca şi s-au pregătit pentru acest moment al întâlnirii personale cu Isus Hristos sub forma pâinii şi a vinului – prin cateheză – sub atenta coordonare a d-lor catehete, şi primirea Sacramentului Spovedaniei – în cadrul Departamentului de religie şi cateheză, cu sprijinul Parohiei „Andrei Mureşanu” şi prin colaborarea mai multor preoţi. Răspunsurile la Sf. Liturghie Arhierească au fost date de copiii din Corul „Allegria” de la Liturghia duminicală a copiilor din capela „Sf. Iosif”.

Click aici pentru albumul foto

Mini-Concert de pian

miniconcert pianParohia Andrei Mureşanu – Capela „Sf. Iosif”
Şcoala Parohială de pian

vă invită la un

Mini-Concert de pian

susţinut de elevii Şcolii de Pian a Capelei „Sf. Iosif”

prof. Zita Bota şi Paul Erdos

Capela „Sfântul Iosif”

Duminică, 1 iunie 2014, Ziua Copiilor, ora 19.30

Vă aşteptăm cu mult drag!

Un spectacol care vesteşte vacanţa mare!

dansuri populareCercul parohial de dansuri şi obiceiuri populare româneşti,

coordonat de instructorii Narcisa Boilă şi Călin Vac,

vă invită la

un spectacol care vesteşte vacanţa mare!!!

Joia Înălţării, 29 mai 2014, ora 17.30

Aula „Cardinal Iuliu Hossu”

Intrarea este liberă.

Cercul de Studiu Biblic Parohial

sigla familieParohia Andrei Mureşanu
anunţă
O NOUĂ ÎNTRUNIRE A
Cercului de Studiu Biblic Parohial

Când: vineri, 30 mai 2014, ora 18.00

Unde:  Capela Sf. Iosif – în „Căsuţa Bibliei”

Temă acasă: Vă invităm să citiţi cu atenţie capitolele 16 și 17 din Evanghelia după Matei şi apoi vă asteptăm alături de noi pentru a aprofunda Cuvântul lui Dumnezeu.

Desfăşurător:

  • Discuţie asupra conţinutului capitolelor 16 și 17.
  • Vom aborda prin Lectio Divina pasajul Matei 17,1-9 Isus se schimbă la faţă.

Vă aşteaptă cu drag,
pr. Mircea Marţian, tel. 0745-265935

Programele parohiale, catehetice şi extracatehetice, intră în vacanţă

Isus cu copilVă comunicăm faptul că programele parohiale, catehetice şi extracatehetice, intră în vacanţă începând cu data de 15 iunie 2014. Acestea vor fi reluate ca de obicei în prima duminică din luna octombrie a.c. când vom deschide un nou an catehetic parohial.

Pe perioada vacanței, o să ne vedem cu ocazia unei tabere de studii pentru copii și tineri între 12-20 ani dar și cu prilejul Campusului Parohial pentru copii (între 7 și 12 ani) pe care dorim să le organizăm la date care vor fi comunicate ulterior.

În plus vă aşteptăm în continuare, inclusiv pe perioada vacanţei, la Sfânta Liturghie celebrată special pentru voi cu începere de la ora 11.30.

Vă doresc vacanță cu Haruri și multă odihnă,
pr. Mircea Marțian,
Responsabil parohial cu pastoraţia copiilor
tel. 0745-265935, email: mircea.martian@gmail.com

Programul Sfintelor Liturghii – 18 mai 2014

Preoţii celebranţi ai Sfintelor Liturghii – duminică, 18 mai 2014

  • Pr. Mircea Marţian – Liturghia de la ora 8.30
  • Pr.  Titus Sas – Liturghia de la ora 10.00
  • Pr. Mircea Marţian – Liturghia de la ora 11.30
  • Pr. Florin Isac – Liturghia de la ora 18.30

Vă aşteptăm cu mult drag!

9 mai 2014 – Catedrala Greco-Catolică din Piaţa Cipariu

Acest sfânt lăcaş reprezintă rodul suferinţei cu credinţă şi speranţă a multor generaţii de creştini greco-catolici, care în perioada de ilegalitate au fost privaţi de libertate sau obligaţi să se roage în beciuri, locuri improvizate, locuinţe private, în ascuns. Tuturor acestora, dintre care unii sunt încă printre noi, le datorăm fundamentul de piatră al credinţei Bisericii noastre, pe care dorim să se înalţe în continuare viitoarea Catedrală în cinstea Martirilor şi Mărturisitorilor Secolului al XX-lea, dar şi ca semn al reînvierii Bisericii noastre la strălucirea anilor ei de glorie (Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla). Vă invităm să susţineţi ridicarea noului lăcaş de cult prin rugăciune şi prin contribuţia Dvs. în contul: RO89BTRL01301205927466XX – RON RO38BTRL01304205927466XX – EUR RO72BTRL01302205927466XX – USD BANCA TRANSILVANIA S.A. – CLUJ Numele contului: Catedrala Bisericii Române-Unite Donaţii Vă mulţumim!

Click aici pentru albumul foto