Începe Novena de Rugăciune către Sfântul Iosif

Sf-Iosif-cu-IsusPutem să cerem de la Bunul Dumnezeu, pe lângă o intenție particulară, harul unei sincere comuniuni în credință și iubire pentru toți credincioşii, precum şi bună înțelegere și o viață sfântă familiilor noastre.
Această Novenă începe în acest an, miercuri, 18 ianuarie 2023 și cuprinde nouă miercuri succesive încheindu-se în săptămâna praznicului, ce cade anul acesta duminică, 19 martie 2023, Sărbătoarea Sfântului Iosif și Hramul capelei noastre.
Vă încredinţăm grijii şi ocrotirii Sfântului Iosif și vă oferim programul de rugăciune propus de biserică:

Rugăciune către Sfântul Iosif
Se rosteşte în fiecare din cele nouă zile de miercuri:
Preamărite Sfinte Iosife, în grija căruia bunul Dumnezeu a încredinţat cele două persoane pe care mai mult le-a iubit pe pământ, pe Isus şi pe Maria, iată, şi noi alergăm la ocrotirea ta părintească.
Tu să fii ocrotitorul şi părintele nostru împreună cu Preacurata Fecioară Maria, tu să duci rugăciunile noastre la Dumnezeu şi, precum ai scăpat pe pruncul Isus de mânia tiranului Irod, aşa să ne ocroteşti şi pe noi de toţi duşmanii trupeşti şi sufleteşti.
Ţie ţi-a fost încredinţată comoara fecioriei Maicii lui Dumnezeu, ţie îţi încredinţăm, şi noi, curăţia sufletelor şi a gândurilor noastre. Păzeşte-ne cu puterea ta, o, puternice păzitor al Sfintei Familii. Nu înceta a ruga, pentru noi, pe Isus, ca în necazuri să ne fii mângâiere şi, întru slăbăciuni, întărire, binecuvântându-ne pe noi şi pe familiile noastre.
Mijloceşte pentru noi toate darurile de folos sufletelor noastre, iar în vremea când va trebui să ieşim din această viaţă tu să primeşti sufletele noastre şi să le aşezi în braţele lui Isus şi ale Mariei, ca împreună cu tine să putem lăuda, în toată veşnicia, pe Isus, pe care tu L-ai purtat în braţele tale, şi pe Fecioara fecioarelor şi Împărăteasa Cerului, pe Preacurata ta Mireasă, Maria. Amin.

Continuă lectura „Începe Novena de Rugăciune către Sfântul Iosif”

O nouă ediție a Săptămânii pentru Unitatea Creștinilor (18-25 ianuarie 2023)

Seara ecumenica de rugaciune 2023Am ajuns la o nouă ediție a Săptămânii pentru Unitatea Creștinilor (18-25 ianuarie 2023), din păcate, ca de obicei, destul de timidă la Cluj.

Ne bucurăm totuși să fim încă o dată gazda celui mai important eveniment ecumenic din oraș având în vedere că unitatea (trăirea fraternității) nu este un moft sau ceva secundar, ci este o dorință a Tatălui ceresc, exprimată în mod concret prin Fiul: ”ca toți să fim una”!

Este deopotrivă un fapt trăit în Biserica primară și o promisiune pe care Dumnezeu o va împlini, căci ne spune în mod clar: ”va fi o singură turmă și un singur Păstor”.

Unitatea în credință și iubire este normalitatea din care am căzut, ținta spre care tindem și certitudinea spre care ne îndreptăm.

Doamne îndură-te de noi!

Exponate realizate de copii, tineri sau adulți în cadrul Cercului de artă ”Virgil Fulicea” al parohiei noastre

Cercul de arta Virgil Fulicea 2023

Un nou vernisaj, vineri, 13 ianuarie 2023, dublat de sfințirea și răscumpărarea exponatelor realizate de copii, tineri sau adulți în cadrul Cercului de artă ”Virgil Fulicea” al parohiei noastre.
Icoanele realizate pe sticlă au primit prin binecuvântare o valoare spirituală, devenind un semn al prezenței lui Dumnezeu în viețile noastre.
Felicitări iconarilor și recunoștință coordonatoarei Ioana Rus!

Papa emerit Benedict al XVI-lea s-a întors la Casa Tatălui

Biroul de presă al Sfântului Scaun a anunțat că Papa emerit a murit sâmbătă dimineață, la ora 9:34, în reședința sa de la mănăstirea Mater Ecclesiae, pe care Papa emerit, în vârstă de 95 de ani, a ales-o ca reședință după ce a renunțat la ministerul petrin, în 2013. „Cu tristețe vă informez că Papa emerit, Benedict al XVI-lea, a decedat astăzi la ora 9:34 AM în mănăstirea Mater Ecclesiae din Vatican. Informații suplimentare vor fi furnizate cât mai curând posibil. Începând de luni dimineață, 2 ianuarie 2023, trupul Papei emerit se va afla în Bazilica San Pietro, pentru ca credincioșii să își poată lua rămas bun.”

benedict16

Citiți în continuare știrea pe Catholica.ro

Binecuvântarea caselor pentru anul 2023

(data, preotul, străzile, ora de plecare)

DUMINICĂ, 1 IANUARIE 2023

Pr. M. Marţian: str. Brașov începând cu ora 14.00
Pr. V. Pupăză: str. A. France, C. Brâncoveanu – începând cu ora 15.00
Pr. F. Isac: str. B. Deleanu, Mălinului – începând cu ora 15.00

LUNI, 2 IANUARIE 2023

Pr. M. Marţian: str. A. Frâncu – începând cu ora 14.00, D. Cantemir – începând cu ora 15.00
Pr. V. Pupăză: str. Muscel – începând cu ora 13.00
Pr. F. Isac: str. Becaș, M. Kalman, E. Murgu – începând cu ora 13.00

MARȚI, 3 IANUARIE 2023

Pr. M. Marțian: str. Păltiniș, D. Bolintineanu, Nucului – începând cu ora 14.00
Pr. V. Pupăză: str. Lăcrămioarelor, Mozart, Nicolae Colan, M. Românul – începând cu ora 15.00
Pr. F. Isac: Piața Cipariu, str. I. Vidu, M. Zriny, A. Sever, A. Xenopol – începând cu ora 13.00

Continuă lectura „Binecuvântarea caselor pentru anul 2023”

Program special de Sărbători – decembrie 2022-ianuarie 2023

SÂMBĂTĂ, 24 DECEMBRIE 2022, AJUNUL NAŞTERII DOMNULUI

06.45 Sf. Liturghie, celebrant pr. Vlad Pupăză
09.00 Sf. Liturghie, celebrant pr. Mircea Marțian
18.30 Sf. Liturghie de seară, celebrant pr. Florin Isac

DUMINICĂ, 25 DECEMBRIE 2022, NAŞTEREA DOMNULUI

08.30 Sf. Liturghie, celebrant pr. Vlad Pupăză
10.00 Sf. Liturghie, celebrant pr. Florin Isac
11.30 Sf. Liturghie animată de copii și tineri, celebrant pr. Mircea Marțian
18.30 Sf. Liturghie de seară, celebrant pr. Marius Cîmpean

LUNI, 26 DECEMBRIE 2022, A II-A ZI DE CRĂCIUN, SERBAREA MAICII DOMNULUI

08.30 Sf. Liturghie celebrant pr. Florin Isac
10.00 Sf. Liturghie, celebrant pr. Vasile Goje
11.30 Sf. Liturghie animată de copii și tineri, celebrant pr. Vlad Pupăză
18.30 Sf. Liturghie de seară, celebrant pr. Marius Cîmpean

MARȚI, 27 DECEMBRIE 2022, A III-A ZI DUPĂ CRĂCIUN, SF. ARH. MUCENIC ȘTEFAN

06.45 Sf. Liturghie, celebrant pr. Florin Isac
09.00 Sf. Sf. Liturghie, celebrant pr. Mircea Marțian
18.30 Sf. Liturghie de seară, celebrant pr. Vlad Pupăză

Continuă lectura „Program special de Sărbători – decembrie 2022-ianuarie 2023”